Australia:Decision for life

-18-

-Ce e asta Luke, răspunde-mi! 

Nu aveam ce să spun, era doar vina mea, nu am cum să mă apăr. Nici nu voiam să o privesc în ochi, pur și simplu îmi frângea inima. 

-Luke, pentru binele tău spune-mi ce naiba ea asta?

-Morfină.

-Ce ai spus acolo?! De unde o ai?

-Un tip mi-a dat-o.

-Cine? Știi că e ilegală fără prescripție medicală? Cum ai luat-o? De ce?

-Tipul ăla mi-a adus-o, iar eu am injectat-o. Pentru că mă doare tot corpul ca naiba.

-Ți-ai injectat singur morfină? Tu ești sănătos la cap? Știi cât rău îți poate face? De fapt știi ce poate face și în doze mici? 

-Nu, nu știu și îți jur că am vrut să mă opresc dar nu aveam cum. 

-Pentru că dă dependență. De ce nu mi-ai spus că te doare? te puteam ajuta cumva, găseam o soluție. Mergeam la tata, întrebam la facultate pe cineva dacă chiar nu voiai să mergi la medic. Dar nu credeam că o să ajungi să-ți administrezi singur tot felul de substanțe. Nu pot să te înțeleg, am luptat atât și tu vii simplu și îmi spui „Știi, mi-am administrat singur morfină fără să știu ce poate face, luată și pe cale ilegală" Ce mai urmează, să aflu că totul e o glumă, că vrei să mori?

Pur și simplu eram furios pe mine, pentru că nu pot face nimic bine și pentru că am dezamăgit-o pe Emma. Avea dreptate, la naiba câtă dreptate avea. Singurul lucru pe care îl puteam face era să nu plâng, dar m-am pierdut cu firea și am spus doar:

-Nu am vrut să stai tot restul vieții tale lângă mine din milă și să-mi suporți durerile și faptul că voi avea semnele astea mereu.

Ea s-a uitat în altă parte, și-a șters lacrimile cu mâneca hanoracului iar eu doar mi-am lăsat privirea în jos. Emma s-a uitat puțin la mine, apoi mi-a pus în brațe punga cu praful alb, iar apoi a plecat din casă. E doar vina mea, sunt vinovat că o tot îndepărtez. I-am trimis un mesaj lui Ash, rugându-l să vină la mine iar apoi am trântit telefonul cât de tare am putut, el spărgându-se în mii de bucăți. Viața mea se duce de râpă, iar eu provoc toate astea.

Emma POV

Era incredibil faptul că Luke ar face asta. Încă era ceva ireal pentru mintea mea să cred că el ar face asta. *Poate chiar a avut un motiv bun* Nu. Nu există nimic care să îi motiveze comportamentul prostesc și lipsit de logică. *Știi că tot va trebui să mergi la el, are decernarea de premii și trebuie să mergi și tu* Minunat... Va trebui să încerc să îl iert, și așa nu va fi supărat și părea să regrete ce a făcut. În plus, nu pot să-l pierd iar. După ceva timp am mers acasă, iar acolo erau Ash și Mikey. Luke stătea pe canapea și am tras cu urechea.

-Te-ai drogat?! Ești țicnit?! țipă Ash și își duce mâinile la cap.

-Nu voiam să fac asta! 

-Dar i-ai făcut-o! Nu pricep, ți se dă o a doua șansă iar tu o dai cu piciorul... zice Mike iar Luke s-a ridicat și s-a răstit:

-Nu e adevărat! Habar nu aveți ce simt, cât de tare mă doare în fiecare zi- atât de tare încât parcă mai bine muream, tot așa ajungeam. Cum să-i spun zilnic „Știi, nu te pot atinge azi mă doar aici" sau „Chiar nu am cum să stau cu tine, mă doare acolo"?! Oricum o să mă lase!

-De ce mereu crezi că te voi părăsi dacă eu te iubesc? zic iar ei se întorc și se uitau la mine șocați. 

-Noi o să vă lăsăm. spune Ash și Mikey îl aprobă, mă iau în brațe iar apoi pleacă.