Granița dintre iubire și ură

5

din punctul de vedere al lui Evelyn

În şcoala generală ne jucam cu magneţi care se lipeau unul de celălalt dacă îi apropiai cu polarităţile diferite sau se respingeau dacă aveau aceeaşi polaritate.

Noah era magnetul care nu se întorcea niciodată astfel încât să se adapteze la ceilalţi.

El era cum era.

Ceilalţi fie eru atraşi, fie respinşi de el, iar fluxul din încăpere reflecta acest lucru. A fost o vreme când Noah şi cu mine eram de nedespărţit (când eram mici şi se abţinea să îmi facă farse), la fel ca magneţii cu polarităţi opuse.

Plămânii începură să mă doară deoarece nu mi-am dat seama că îmi ţineam respiraţia, aşa că am expirat. După ce mi-am luat o salată şi o sticlă cu apă, am dat casierului cardul şi am observat un loc la geam. Agitaţia din jurul meu era o bine-venită distragere a atenţiei de la a privi oamenii direct în ochi. Mai mulţi elevi dădeau din cap şi îmi urau "bine ai venit". În cele din urmă, umerii mi se relaxară după duşul de urări.

"Unde eşti?" îmi scrise Zoe.

"Nici eu nu te văd" replică imediat Olivia.

"Lângă geamurile din partea de nord."

"Eu sunt la rând acum! Olivia este cu mine."

"K" i-am scris înapoi.

Răsucindu-mă cu scaunul, le-am observat la rând. Le-am făcut uşor cu mâna celor mai bune prietene ale mele ca să vadă unde sunt, după care m-am întors repede înapoi, înainte să cedez impulsului de a mă uita prin încăpere după el, mă uram când începeam să fac asta.

Am răsucit capacul sticlei cu apă şi am luat o înghiţitură generoasă, cu poftă. Inima parcă mi-o luase la goană cu un kilometru pe minut.

Hidratează-te, hidratează-te, hidratează-te.

Relaxarea mi-a fost în scur timp întreruptă de vocea lui Liam.

—Bună, iubito!

Liam se sprijini de masă şi se aplecă spre urechea mea.

Umerii mi se lăsară uşor în jos, în timp ce puneam capacul la sticlă. Nu din nou! Nu s-a învăţat minte ticălosul ăsta? Priveam drept înainte, încercând cu greu să-l ignor.

—Eve, insistă el încăpăţânându-se să mă facă să îl bag în seamă.

Iubitoarea de pace din mine tot nu se uită în ochii lui.

—Eve, ştiu că mă auzi. De fapt, îmi dau seama că fiecare părticică din tine ştie foarte bine că sunt aici.

Da, şi fiecare părticică din mine te-ar da de mâncare la câini.

Liam îşi plimbă articulaţiile de la mâna stângă pe braţul meu.

Am tras aer în piept, iar corpul meu se cutremură la atingerea lui.

—Mmm, ţi s-a făcut pielea de găină. Nu vezi?

Se juca cu mine.

Piele de găină. Dacă nu mi-ar fi fost atât de silă de porcul ăsta, aş fi râs în hohote.

—Da, într-adevăr. Până şi pielea mea a simţit că m-a atins un prost, a simţit-o atât de tare încât s-a făcut de găină. Dar ştiai acest lucru deja, nu-i aşa?

Dispreţul meu nu putea fi mai mare.

—Chiar mi-ai lipsit anul trecut şi aş vrea să îngropăm securea războiului. În fond, de ce nu am uita tot ce s-a întâmplat şi să mă laşi să te invit în oraş weekendul acesta?

Visa dacă avea impresia că...

Mâna îi alunecă pe spate şi ajunge rapid la fund. Am tras din nou, adânc, aer în piept.

Nenorocitul! Chiar a pus mâna pe fundul meu? Fără permisiunea mea. În public! Oh, nu!

Încercam să fiu calmă, chiar încercam asta din răsputeri dar în acel moment îmi venea să-l alerg cu un scaun prin toată cantina.

Apoi mă strânse de fund.

Ce a urmat a fost rezultatul unei reacţii precipitate şi a adrenalinei. Am sărit de pe scaun de parcă aveam arcuri la picioare. Muşchii de la picioare îmi erau încordaţi de la atâta tensiune şi mi-am strâns pumnii.

Cum eram faţă în faţă cu Liam, care se ridicase pentru a-mi înfrunta privirea, l-am prins de umeri şi mi-am ridicat genunchiul între picioarele lui.

Tare.

Probabil presiunea a fost foarte puternică, deoarece el se prăbuşi, gemând, în timp ce se ţinea de masă.

În niciun caz nu aveam să întorc şi celălalt obraz. Faptul că-i spărsesem nasul anul trecut nu era deloc sfârşitul unui capitol. Era începutul unuia nou.

Cu inima bătându-mi puternic şi cu un val puternic de energie străbătându-mi braţele, nu am mai stat să mă gândesc ce urmări va avea acest lucru pentru mine mâine sau săptămâna viitoare. Nu voiam decât să se oprească.

Noah mă ameninţase ani de zile, însă niciodată nu depăşise această limită. Nu mă atinsese niciodată şi nici nu făcuse să mă simt agresată fizic. Liam o făcuse în schimb şi mă întrebam care naiba era problema lui? 

   —Nu mă atinge şi nu vorbi cu mine! l-am avertizat cu dispreţ.Liam era cu ochii închişi şi de-abia respira.

— Chiar credeai că voi ieşi cu tine? Crezi că nu aud ce povestescfetele şi, contrar a ceea ce se crede, lucrurile bune nu vinîntotdeauna în pachete mici.  

  Încăperea vui de râsetele dezlănţuite, iar eu mi-am îndoitdegetul mic pentru spectatori. Am observat-o pe Zoe alături de Olivia  cu tava înmână şi pe faţă cu o expresie de genul "Oh, Doamne!"

  —Oricum, Liam, îţi mulţumesc pentru ofertă, am cântatcuvintele cu o falsă amabilitate.  

  Am pus mâna pe tavă şi m-am dus prin oceanul de priviri săarunc mâncarea. Singurul lucru care conta era să ies din sala demese înainte să mă prăbuşesc. Mă simţeam fără putere şi aveamfurnicături în tot corpul. Ce făcusem?  

  Înainte să ajung la uşă însă, am dat frâu liber sentimentelor. Lanaiba, oricum se pare că în ultima perioadă mă purtam de parcăvoiam să-mi semnez condamnarea la moarte. Aş putea foarte binesă merg până la capăt. M-am întors şi privirea mi se întâlni cu cea asingurei persoane care făcea ca sângele să-mi clocotească mai multdecât o făcea Liam.  

  Toată atenţia lui Noah era concentrată asupra mea, iar lumeadin jurul nostru încremeni când ne-am privit unul pe celălalt.Era îmbrăcat cu o pereche de blugi închişi la culoare, învechiţi, şiun tricou negru. Nu purta nicio bijuterie sau ceas, doar tatuajelesale. Buzele sale erau uşor întredeschise, dar nu pentru că zâmbea.Ochii lui, în schimb, păreau provocatori şi ai naibii de interesaţi.Părea să mă măsoare din cap până-n picioare.  

  La naiba. 

Rahat. 

Cum stătea relaxat în scaun, un braţ era arcuit în spate, iarcelălalt era aşezat pe masă. Mă privea fix şi un val nedorit decăldură îmi năpădi faţa.Fusese o vreme când mă bucurasem de toată atenţia lui şi îmiplăcuse acest lucru foarte mult. Indiferent cât de mult îmi doreamsă nu am de-a face cu el, tot m-a bucura faptul că părea surprins. 

Îmi plăcea cum mă privea în momentul acela.

 Apoi mi-am amintit că îl uram.  

39