Granița dintre iubire și ură

27

din punctul de vedere al lui Evelyn

  — Bună, tati! am ciripit după ce am apăsat butonul de acceptare aapelului video de pe laptop. Ce e cu tine atât de târziu... sau atât dedevreme?

 Germania era cu nouă ore înainte. Tocmai mă întorsesem de la oalergare în timpul căreia am încercat să nu mă mai gândesc nici laNoah, nici la Liam, la absolut nimeni.

 Era trecut de şase şi mi-ampregătit un sandvici congelat cu şuncă şi brânză.

 — Bună, Dovlecel. Tocmai ce am coborât din avionul de Münchenşi acum mă pregătesc de culcare. M-am gândit să verific dacă tedescurci fără bunica. 

Tata părea obosit şi răvăşit. Părul grizonant i se răzleţise în şasedirecţii diferite, ca şi cum în ultimele douăzeci şi patru de ore nufăcuse altceva decât să stea cu mâna în el, iar sub ochii albaştri aveanişte cearcăne mari. Cămaşa albă cu guler era descheiată la gât, iarcravata bej cu albastru era desfăcută.

 — München? Nu ştiam că mergi acolo. 

— A fost o deplasare neplanificată de o zi, ca să merg la oîntâlnire. Am venit înapoi la Berlin cu o cursă de noapte. Azi amliber, aşa că voi dormi până târziu.  

  Tata înţelegea prin a dormi până târziu un somn până la şaptedimineaţa. Era ceva neobişnuit să nu iasă din cameră până la oraaceea. 

— Bine. Va trebui să ne asigurăm că într-adevăr vei dormi pânătârziu. Munceşti prea mult şi arăţi obosit. 

—Bună ziua, domnule Johnson, strigă Zoe care ieşi din baie şi setrânti pe scaunul din dreptul f.Venise ferestrei, e la mine exact când am ajuns acasă şi mă implora să-idau detalii despre invitaţia lui Liam la bal, însă am fost salvată defaptul că mă sunase tata. 

—E Zoe? mă întrebă tata, pentru că nu putea să vadă cine era.

 — Mda, am răspuns rapid, preocupată sa mai iau o îmbucăturădin sandvici.  

  Aveam încă pe mine pantalonii scurţi mulaţi, maieul alb şi bluzade trening albastră. Probabil că mirosul pe care îl emanam ar fi puspe fugă pe oricine. Poate ar fi trebuit să-i fac o vizită lui Liam şi sămă arunc la el în braţe, dar nici măcar eu nu eram atât de crudă.

 Cutoate acestea, oboseala resimţită în muşchi îmi dădea o senzaţie dedestindere, de alinare. Şi să fi vrut, nu eram în stare să mă gândescsau să îmi fac griji despre ceva anume. 

—Evelyn Johnson. Sper că aceea nu este cina ta. 

Şocul din ochii lui tata mă făcu să-mi dau ochii peste cap.

 — E mâncare. Gata, nu te mai agita, am dat eu un ordin în glumă. 

M-am uitat spre Zoe care zâmbea şi dădea din cap. 

 — Vin acasă în două luni şi jumătate. Crezi că poţi rămâne înviaţă până atunci? replică sarcastic tata. 

— Oamenii supravieţuiesc doar cu apă săptămâni întregi, amîncercat eu să par serioasă, dar am izbucnit în râs când am văzut căface ochii cât cepele.  

  Am mai vorbit apoi preţ de câteva minute. I-am povestit despreexperimentele mele, dar am omis să-i spun cât de preocupatăfusesem în ultima perioadă. Mă asculta în timp ce eu îi treceam înrevistă toate concursurile la care urma să particip şi el îmi reamintisă îmi redactez scrisoarea de intenţie pentru facultate până la ZiuaRecunoştinţei. Chiar dacă nici nu mă gândeam că nu voi intra laColumbia, căzurăm amândoi de acord că ar fi o idee bună să trimitscrisoarea de intenţie la mai multe colegii şi universităţi. I-amsugerat şi eu unele, iar el mi-a recomandat Tulane, universitateaunde a absolvit mama. Am fost de acord s-o adaug pe listă.