Granița dintre iubire și ură

15

din punctul de vedere al lui Evelyn

  După-masă devreme, deja căscam de mi se rupeau fălcile din cinci în cinci minute. După deşteptarea de dimineaţă, laborator,episoadele cu Zoe, Noah şi Liam, sesiunea de bocit din baie şi discuţia sinceră de la amiază, corpul meu simţea nevoia să se decupleze o perioadă. 

Încă o oră de cursuri, după care mă puteam duce acasă să mă prăbuşesc pe unde apucam. Dacă aveam noroc, la ora de Teme în cinematografie şi literatură aveam să ne uităm la un film.

 Totuşi, când mi-am amintit că Noah era şi el în acea clasă,tensiunea reveni şi îmi trimise fiori de foc în muşchii de la umeri şi gât.

 După ce m-am aşezat în bancă, Nate Dietrich veni lângă ban camea şi se aplecă spre mine:

— Salut, Eve. Ce-ai spune să ieşim împreună weekendul acesta?

 Nu m-am putut abţine să nu râd de una singură. În urmă cu o săptămână, tipul acesta trecuse pe lângă mine pe coridor şi, când ajunsese în dreptul meu, se apucase de şliţ.

 – Nu, mulţumesc, Nate.

 Avea părul şaten, ondulat şi ochii de culoarea alunei şi ai fi pututspune că era chiar frumuşel, dacă îi puteai trece cu vederea prostia.Când nu spunea vreo glumă neroadă, era el o glumă neroadă. 

— Haide. Dă-mi o şansă, zise pe un ton prelung şi cântat, de parcăvorbea cu un copil mic.

 — Nu mă interesează.Am stabilit cu el contact vizual doar ca să îl pot săgeta cu oprivire de avertisment. Nu mai era niciun secret că îmi puteam purta singură de grijă. Mi-am deschis caietul şi mă uitam peste notiţe, sperând că înţelege aluzia că acea conversaţie se încheiase.

 — Nu te înţeleg. 

Exact cum spusesem. Prea prost.  

— I-ai cedat lui Wright în vestiar săptămâna trecută, după care l-ai lăsat pe Harris să te scoată în oraş. Presupun că i-ai cedat şi lui. 

Se aplecă şi mai mult spre mine şi începu să-şi plimbe mâna pe braţul meu.Toţi nervii din corpul meu se electrizară. Îmi venea să-i lovesc capul de genunchii mei atât de tare, încât şuvoaiele de sânge care arfi ieşit din el să facă de ruşine chiar şi cascada Niagara. 

— Pleacă, i-am spus printre dinţi, încercând în continuare să-mi citesc notiţele. Este ultimul avertisment. 

Nici măcar nu mă puteam uita la el, atâta greaţă îmi provocase întâlnirea cu el. Simţeam că picau pereţii pe mine de ruşine că toată lumea mă credea o uşuratică. Indiferent cât de tare mă străduiam să mă port ca şi cum nimic nu se întâmplase şi că totul era normal, tot mă simţeam ca naiba. 

Conta ce credeau oamenii despre mine. 

—Noah are dreptate. Nu meriţi efortul, şopti Nate arătându-şi colţii. 

— Stai jos, Nate.Vocea joasă, autoritară, ne sperie pe amândoi.

 Uitându-mă în sus, l-am văzut pe Noah în spatele lui Nate,privindu-l ca şi cum ar fi vrut să-l omoare. 

Inima mi se opri când mi-am dat seama că privirea furioasă nu-mi era adresată. 

Ca de obicei, Noah părea că putea înfrunta singur o armată întreagă de unul singur.Nate se răsuci uşor: 

— Omule, fără supărare. Dacă nu ai terminat tu cu ea...Nate ridică din umeri şi se dădu înapoi din calea lui Noah.

 — Să nu mai vorbeşti vreodată cu ea.Vocea lui Noah era calmă, însă privirea îi era ameninţătoare.