Granița dintre iubire și ură

19

din punctul de vedere al lui Evelyn

  Orele trecură în fugă a doua zi. 

Aveam inima în gât deoareceştiam că puteam să mă întâlnesc cu Noah, aşa că nu mergeam decâtcu privirea înainte.

 La propriu.În timpul orei de franceză îmi era aproape imposibil să-mi iaugândul de la noaptea trecută.

 Mâinile lui, buzele lui...Nu. 

Trebuie să mă opresc aici.Îmi plăcuse. Atât eram dispusă să recunosc. 

Dar ce alt motiv ar fiavut să mă sărute dacă nu acela să demonstreze că putea să o facădacă voia. 

Şi de ce naiba îl lăsasem?

 Am decis că tot ceea ce se întâmplase nu fusese decât un episodde beţie a lui şi o cădere nervoasă a mea.  

  Venise momentul să merg la masa de prânz, aşa că mi-amîndesat grăbită toate rahaturile în dulap şi am şters-o după colţ lacantină, încercând să-mi împiedic ochii să rătăcească. 

— Uf...Aerul îmi ieşi forţat din plămâni şi eu m-am prăbuşit la pământ. 

Ce nai...M-am cutremurat de durerea provocată de impactul cu plăcile de gresie reci de jos şi am încercat să fac uitată într-o clipă aceastăperturbare de echilibru.Privind în sus, am inspirat adânc şi am simţit zbateri uşoare înstomac când l-am văzut pe Nosh aplecat deasupra mea. 

Drace! 

Am dat taman peste el. Iar eu fugeam de el ca de ciumă.Cam atât despre socoteala de acasă.Nu-mi puteam reveni din faptul că simpla lui prezenţă măparaliza. Am rămas cu gura căscată ca o idioată, incapabilă să-midezlipesc privirea de pe el, de la cât de grozav i se aşeza tricoul petalia strâmtă sau de la cât de sexi îşi aranjase în acea dimineaţăpărul închis la culoare şi bogat. 

Faptul că mă vedea pe jos, în fund, ar fi trebuit să-i smulgă unzâmbet superior sau o privire încruntată. M-am înroşit de ruşine,ştiind cât de stupid puteam arăta.Dar nu am primit nimic din partea lui. Cel puţin nimic rău.Îmi întinse mâna, iar eu îl priveam cu ochii mari cât cepele deuimire, întrebându-mă ce naiba avea de gând. 

Mă... ajuta?Îşi întinse spre mine, cu palma în sus, mâna elegantă cu degetelungi, iar eu m-am înfiorat toată datorită gestului.Uau. Până la urmă poate că sărutul nu a fost tocmai un lucru rău.Poate că începea să se poarte frumos. 

Apoi, dintr-odată, ridică o sprânceană de parcă aşteptarea îlenerva.  

  M-am încruntat la revederea vechii atitudini arogante.

 Oh, nu! Nu-mi faci tu mie favoruri, băiete!Ridicându-mă brusc de jos, mi-am curăţat blugii de praf şi amtrecut mândră, pe lângă el, după colţ.În vreme ce corpul meu reacţiona pozitiv la vederea lui, creieruladopta o politică de toleranţă zero... de acum încolo. 

 * * * 

M-am întâlnit cu William vineri seara după meci. Voiam să-mipăstrez întâlnirea cu William, deşi cea mai mare parte din ultimele douăzile o petrecusem încercând să nu mă gândesc la nimeni altcineva. 

Nu era nimic între mine şi Noah.

 Nu aveam niciun motiv săanulez întâlnirea cu un tip care nu îmi era încă iubit, doar pentru căsărutasem un alt băiat, cu toate că mă simţeam vinovată pentruasta.William era o relaţie comodă. Iar eu aveam nevoie de aşa ceva. Omeritam.

 Trebuia doar să îmi controlez corpul.Ai naibii hormoni. 

— Aşa. Aveam de gând să te întreb ceva.Terminam de mâncat pizza, iar William părea că se simţea bine, darera timid.