Granița dintre iubire și ură

2

din punctul de vedere al lui Evelyn

— Deci, l-ai văzut?

Zoe se apleacă peste pragul uşilor mele duble, privind spre casa lui Noah.

Nu era nevoie să mai întreb despre cine vorbea.

—Nu. Ei bine...ba da. Am văzut aseară o maşină, care arăta bine, intrând în garajul lui. Nu ştiu dacă a fost el.

Nu voiam să-i spun lui Zoe că îl văzusem la geam. În speranţa unui răgaz de câteva zile până ajungem din nou faţă în faţă, încercam să păstrez liniştea pe care o căpătasem în anul în care fusesem plecată.

Sortam în continuare hainele din bagaje, separând ceea ce trebuia pui în dulap de ceea ce trebuia pus la spălat.

—Da. A schimbat maşina la puţin timp după ce ai plecat tu şi a cumpărat-o pe asta. Cred că şi-a căştigat un renume concurând cu ea la Loop.

La auzul cuvintelor ei, degetele mele strânseră şi mai tare umeraşul. Un sentiment de dezamăgire mă străbătu prin tot corpul când mi-am dat seama câte lucruri se schimbaseră în anul în care fusesem plecată. Chiar dacă eu şi Noah nu ne suportam în 99% din timp şi el mereu râdea de mine şi de orice făceam, aveam momente când, chiar ne înţelegeam. Bine, acele momente sunt când eram amândoi mici, în niciun caz acum, când suntem adoleşcenţi. Când eram mici, el şi cu mine plănuiserăm să transformăm împreună o maşină cu care să concurăm la Loop. Faptul că a făcut-o fără mine, m-a dezamăgit, dar în acelaşi timp, m-a făcut să-l urăsc şi mai tare.

—E o maşină tare.

Nu îmi făcea plăcere să recunosc acest lucru.

Noah obişnuia să repare împreună cu tatăl meu şi cu mine vechea maşină a tatălui meu. Eram amândoi nişte boboci şi lueam în serios măiestria de care era nevoie ca să aduci o maşină în stare excelentă de funcţionare. Mama niciodată nu a fost de acord cu iubirea mea pentru mecanică, având în vedere că ea era ferm convinsă că o fată trebuia să se ocupe de frumuseţe, haine şi coafură, în niciun caz de nişte metale.

—Oricum, am continuat eu, sper ca anul acesta să fie mult prea ocupat cu serviciul şi cu cursele ca să-mi iasă în cale.

Mă plimbam prin cameră punând lucruri la locul lor, însă creierul meu pulsa cuprins de iritare.

Zoe plecă de lângă uşă şi plonjă pe burtă, în bat.

—Eu abia aştept să văd ce mutră va făcea când te va vedea.

Îşi sprijini capul pe mână, aruncându-mi un rânjet provocator.

—Şi de ce, mă rog? am mormăit în timp ce mă îndreptam spre pat ca să potrivesc din nou alarma ceasului deşteptător. Abia aştepţi să vezi cum ar să mă facă de râs, în cine ştie ce fel nou? Cine ştie câte metode de tortură mi-a găsit cât timp am fost plecată...

—Pentru că arăţi grozav. Nu ştiu ce s-a întâmplat între voi doi, dar ştiu că nu va mai putea să te ignore. Niciun zvon şi nicio farsă nu va ţine băieţii departe de tine şi, mai mult ca sigur, Noah îşi va roade unghiile de supărare că s-a purtat urât cu tine.

Zoe ridică poznaş din sprâncene.

Habar n-aveam ce voia să spună cu "arăţi grozav". Din câte ştiam eu, arătam aşa cum am arătat întotdeauna. 1 mrtru 73 înălţime, păr blond-nisipiu, care cădea peste umeri şi ochi albaştri-închis, care la soare erau mult mai vibranţi. Mersul la sală mă făcea să vărs, însă continuam să mă antrenez, ca să mă păstrez în formă pentru campionatul de cros. Singura diferenţă era culoarea pielii. După toate călătoriile pe care le făcusem în vara aceea şi după cât mă plimbasem prin soare, eram destul de bronzată. Dar, în timp, bronzul avea să se ducă, iar pielea mea va reveni la culoarea ei şteargă.