Granița dintre iubire și ură

23

din punctul de vedere al lui Evelyn

  Se auzi sunetul inconfundabil al încuietorilor deschise dintelecomandă, iar eu m-am urcat în maşina primitoare a lui Noah, dedata aceasta pe scaunul din dreapta.

 Mâinile îmi tremurau încădupă incidentul cu Nate, aşa că mă cam chinuiam să dau jos de pemine cămaşa lui Noah.

 — Las-o pe tine. 

Nici măcar nu se sinchisi să se uite la mine înainte să porneascămotorul.Am ezitat. Se vedea că era furios, deoarece maxilarul i seîncleştase. 

— Dar nu îmi mai este frig. 

— Iar eu nu suport să văd tricoul tău sfâşiat. 

Mi-am tras cămaşa pe umeri, mi-am pus centura şi m-am trântitîn scaun, în timp ce el demară în trombă.

 Care era problema lui?Era furios pe mine sau pe Nate? 

Era limpede că Noah nu voia caeu să păţesc ceva, nu fizic cel puţin. Dar de ce se purta atât de asprucu mine?Maşina derapă uşor când porni din parcarea plină de pietre şiintră pe şoseaua asfaltată.

 Noah apăsă puternic pedala deacceleraţie şi schimbă în forţă vitezele pe măsură ce ne deplasamtot mai repede.Nu cânta muzica, iar el nu vorbea.Autostrada era pustie, doar copacii se iveau de pe margineadrumului şi ne bântuiau ca nişte stafii. După cât de repede treceatotul prin dreptul geamului meu, mi-am dat seama că Noah depăşise cu mult limita de viteză.  

  Uitându-mă la el cu coada ochiului, am văzut că fierbea. Îşiumezea buzele şi respira adânc în timp ce strângea volanul.

 — Care e problema ta? am luat taurul de coarne şi am întrebat.

 — Problema mea? ridică mirat din sprâncene de parcă tocmaipusesem cea mai stupidă întrebare. Vii la petrecerea în aer liber cuidiotul de William Harris care nu e în stare să rămână treaz ca să teducă înapoi acasă, apoi o iei razna prin pădure, pe întuneric, ca săpună Dietrich mâna pe tine şi să te pipăie. Poate tu eşti cea care areo problemă.Vorbea cu voce joasă, dar plină de asprime şi ostilitate.

  El era furios pe mine? La naiba, asta nu se putea.M-am întors în scaun şi m-am uitat direct la el.

 — Dacă îţi aminteşti, aveam situaţia sub control.Încercam să fiu calmă.

 — Nu îmi faci nicio favoare, doar îţi satisfaci accesele de furie.Lasă-mă pe mine în pace, am adăugat.

 Strânse din dinţi şi continuă drumul pe autostradă.Am făcut ochii mari când m-am uitat la bord şi am văzut cămergea cu peste 120 de km/h. 

— Încetineşte, i-am cerut sever. 

Îmi ignoră cererea şi apucă şi mai strâns volanul.  

—Zoe, vor fi situaţii pe care nu le vei putea controla. NateDietrich nu ţi-ar fi fost recunoscător pentru ceea ce i-ai făcut înseara aceasta. Credeai că întâmplarea din seara asta ar fi fost tot?Te-ar fi urmărit. Ştii cât de mult a vrut Liam să se ia de tine dupăce i-ai spart nasul? Nu ca să-ţi facă rău, doar ca să se răzbune. 

Şi atunci de ce nu a făcut-o?Îl umilisem pe Liam, fără îndoială, când îi spărsesem nasul lapetrecere în urmă cu un an. Dar părea că ştersese totul cu buretelesau cel puţin aşa crezusem eu, pentru că nu a căutat să se răzbune.

 Datorită lui Noah.

 Cred că nici Nate Dietrich nu avea să-mi ceară socoteală. Nu câttimp avea Noah un cuvânt de spus.Simţeam cum gravitaţia îmi trăgea corpul în cealaltă parte amaşinii şi inima îmi zvâcni când am văzut că nu încetineşte cândintrăm în curbă.