Granița dintre iubire și ură

6

din punctul de vedere al lui Evelyn

Restul zilei se desfăşură ca un şir de momente rupte parcă de realitate. Trebuia să îmi spun încontinuu că trăiesc un vis şi că, de fapt, aceasta nu era prima mea zi de şcoală. Eram copleşită de valuri de admiraţie după nebunia de la amiază şi simţeam că asta nu avea cum să fie viaţa mea.

După ce aburii euforiei se împrăştiară, mi-am dat seama că lovisem un elev în şcoală. Puteam să am probleme, chiar foarte multe probleme, din cauza aceasta. Fiecare anunţ sau bătaie în uşa clasei îmi făcea mâinile să tremure.

  După ce am ieşit din sala de mese, i-am trimis lui Zoe un mesajpe telefon în care îmi ceream iertare că o lăsasem baltă. Deoarecemă ascunsesem în bibliotecă pentru tot restul zilei, am încercat săîmi dau seama ce se petrecea cu mine. De ce nu plecasem pur şisimplu de lângă Liam? Fusese amuzant să îl lovesc în testicule? Da,însă mă pierdeam cam repede cu firea în ultima perioadă şi prealuasem în serios sfatul lui Zoe de a riposta.  

—Bună, Jackie Chan.

  Ana Feldman, şi ea în ultimul an, colegă cu mine la orele deAdministraţie, se aşeză lângă mine. Imediat scoase din poşetă unluciu de buze roz pe care îl folosi în timp ce mă măsura din priviri.  

—Jackie Chan?

Am ridicat din sprâncene şi mi-am scos un caiet din geantă.

  —E una dintre noile tale porecle. Am mai auzit Super Scorpia sauSpărgătoarea de Nuci. Sincer însă, mie îmi place mai mult JackieChan.  

  Îşi plescăi buzele şi puse luciul de buze înapoi în geantă. 

— Mie îmi place Super Scorpia, am bâiguit, în timp ce doamnaBrimeyer ne împărţea programa pentru curs însoţită de unchestionar.Ana îmi şopti: 

—Să ştii că multe fete sunt încântate de ceea ce ai făcut azi însala de mese. Liam s-a culcat cu jumătate din cele de anul patru, casă nu le mai punem la socoteală şi pe cele câteva din anul trei, aşa căa meritat ce a primit.  

Am dat din cap fiindcă nu prea ştiam ce să răspund. Nu eram obişnuită ca oamenii să fie de partea mea. Poate că atitudinea mea faţă de poantele învechite ale lui Noah şi Liam se schimbase, însă scopul meu de a mă concentra pe studii rămăsese neschimbat.

Prima mea zi fusese deja încărcată de prea mult dramatism. Dacă evitam să atrag atenţia, poate reuşeam să trec neobservată. Dar parcă nu mai aveam de gând să fiu tăcută, iar acţiunile mele nu făceau decât să mă bage în bucluc. Ce făceam? De ce nu mă opream?

***

Povestind cu Madame Lyon după orele de şcoală, reuşisem să nu mă mai gândesc la ce se întâmplase în ziua respectivă. Se aştepta să vorbesc cu ea numai în franceză şi mă deranja că germana pe care o învăţasem în vara aceea mă cam încurca. 

  Dar râdeamde asta şi, în curând, ne obişnuirăm cu situaţia.

 Doamna antrenoare Robinson mă voia în tribune, la sala desport, la ora trei, aşa că am fugit să mă pregătesc pentruantrenamentul de cros. După un an de absenţă, locul meu în echipănu mai exista, însă aveam de gând să-l câştig înapoi.

—Vreo reacţie la ce s-a întâmplat la amiază? mă chestionă în drum spre vestiar, după antrenament, Jess Cullen, noul căpitan al echipei.

 —Nu încă, dar sunt sigură că vor fi până mâine. Să sperăm că decanul nu va fi prea aspru cu mine. Nu am mai avut probleme până acum, am replicat optimistă.