Granița dintre iubire și ură

26

din punctul de vedere al lui Evelyn

  Din fericire, până la sfârşitul orelor, toată lumea avea să afle căgluma lui Liam nu era decât... o glumă. 

Cel puţin, fraierul dovedi căeste onorabil şi a desfiinţat zvonul. Încă nu mă obişnuisem cu ideeacă am acceptat. 

Din fericire, mai erau două săptămâni până la bal şiaveam timp suficient ca să mă gândesc cum să scap din situaţia asta.După cum o dovedise ultima lună, se pot întâmpla multe lucruriîntr-un interval scurt de timp. 

Noah nu venise la cursul de teme, aşa că, în loc să opunrezistenţă dorinţei de a mă uita la el, trebuia să opun rezistenţăprivirilor lui William. 

Viaţa putea să fie afurisită câteodată.

 Urma sămerg la bal cu singura persoană din şcoală care îmi dăduse fiori,starul echipei de fotbal, un băiat minunat, era interesat de mine, iarmie puţin îmi păsa, în schimb aveam vise erotice cu un posibilpsihopat, care, de cele mai multe ori, se purta cu mine de parcă măura.

 Încă opt luni.

 — Bună ziua, doctore Porter, am zâmbit obosită în timp ce intramlaborator, după ore.

 Mă gândeam să vă accept propunerea şi sălucrez astăzi în laborator, dacă mâine tot este ocupat şi nu ne putemvedea aşa cum am stabilit. Doamna antrenor ne-a dat liber dupămasă,aşa că s-a nimerit bine. 

— Bună, Eve.  

  Dr. Porter era un fost hipiot, între două vârste, deseori cu părulsău lung, roşcat, lăsat să curgă liber pe umeri şi cu stropi de cafeaatârnând din mustaţa şi barba nepieptănate.

 — Cât pot să stau azi?M-am uitat la dr. Porter în timp ce îmi lăsam geanta pe podea,sub banca în care stăteam de obicei. 

— Sunt aici cam încă o oră, poate chiar mai mult.Luă în mână dosare şi documente, încercând să găsească osoluţie să poată lua şi cana de cafea. 

— Ai nevoie de ceva?

 — Îmi aduc cutia din dulap, iar în rest ştiu de unde să iau ce maiam nevoie. 

— Bine. Am o şedinţă de prognoză cu cei din departamentul deŞtiinţe, dar e în altă sală. Poţi veni să mă cauţi dacă ai nevoie deceva. Vorbesc serios. Sunt în sala 136B.Se îndreptă spre uşă. 

— Bine, vă mulţumesc. 

Am pus mâna pe un şorţ din cuier, l-am pus pe mine şi l-amlegat în jurul taliei. M-am zgâriat puţin la spate unde pielearămăsese puţin dezgolită din cauză că blugii şi tricoul nu reuşeau săo acopere complet. 

Mi-am luat din dulap cele de trebuinţă şi aproape că am scăpatcutia din mână când am intrat din nou în sală. 

Noah stătea în faţă, lacatedră.

 La naiba.  

  Se lăsase pe scaun cu mâinile la ceafă şi cu un picior proptit petablă. Ochii lui nu dădeau nimic de gol, însă privirea îi era aţintităasupra mea.

 Doar atât şi simţeam deja cum valuri de căldură îmiîmboboceau obrajii şi o transpiraţie rece se strecura din pori. 

Să-l ia naiba. De ce trebuia să arate aşa?

 Moliciunea buzelor sale şi limba sa fierbinte într-o senzaţie devis pe gâtul meu reveniră ca fulgerul în memorie. Am început săsimt spasme neastâmpărate între picioare şi îmi venea să sar directpe el, acolo în scaun.Ce porcărie. Eram o bombă cu ceas pe două picioare.Am dat din cap şi i-am ocolit privirea, în timp ce îmi duceamcutia la birou.