Granița dintre iubire și ură

9

din punctul de vedere al lui Evelyn

  – Aah!

 Am lăsat să-mi scape un geamăt din fundul gâtului în timp ce măholbam la tavanul aprins de farurile unui alt invitat în casa dealături. 

Era trecut de unu dimineaţa şi bombardamentul zgomotelor dela petrecerea de alături nu contenea. Perna cu care îmi astupasemamândouă urechile ca să înăbuş sunetele nu ajutase. 

Trimitereaunui mesaj lui Zoe care să îi scrie lui James care, la rândul lui, să îiscrie lui Noah nu ajutase.

 Apelul la poliţie şi înaintarea unei plângerinu ajutase.Dacă nu erau muzica tare sau sosirile şi plecările constante aleinvitaţilor cu maşini tari cu nenorocitele lor de ţevi de eşapament,erau ţipetele şi râsetele care veneau dinspre curtea lui Noah. Îmiplăcea muzica tare, însă o petrecere în mijlocul nopţii care ţineatreaz un cartier ar trebui oprită.Aruncând păturile de pe mine, am sărit din pat şi m-amîndreptat spre el. 

În toată casa lui era lumină, iar dinăuntrurăzbătea zgomotul forfotei şi al animaţiei continue. Unii seîmpiedicau prin curtea din faţă, împânzită de paharele,alţii fumau în curtea din spate sau făceau o baie fierbinte.

 E atât de nesimţit! Mâinile mi se înfipseră în şold, mai cu puteredecât de obicei. Ce fel de persoană este aceea care nu are pic derespect pentru alţii? Cred că ticălosul preocupat de propriapersoană care locuia lângă mine. Urma să am discuţia video cu tatălmeu în şase ore şi nu aveam de gând să rămân trează toată noapteadoar pentru că ei aveau chef să se îmbete şi să se drogheze. 

Fir-ar! Mi-am luat converșii mov şi bluza neagră cu glugă şi amcoborât scările.  

  Am deschis uşa din bucătărie care dădea spre garaj şi m-amîndreptat spre masa de lucru al tatălui meu, la fel de organizatcum l-am lăsat. 

Am luat cel mai mare cleşte de tăiat sârmă din sertarul de jos altrusei de unelte şi l-am ascuns în mâneca dreaptă. Cu mâna liberăam deschis un alt sertar de unde am ales un lacăt din cele trei pecare le aveam în plus. L-am pus în buzunarul de la bluza sport cuglugă şi am ieşit.

 Am mers pe după colţul casei mele, spre partea din spate, întimp ce inima îmi bătea tot mai tare cu fiecare pas. După ce am găsitgaura pe care o făcusem în gardul viu cu mulţi ani în urmă, am datla o parte frunzişul proaspăt crescut şi m-am strecurat prin el. Întimp ce o luasem înspre dreapta şi mergeam în continuare, îiauzeam pe petrecăreţii din curtea din spate, de cealaltă parte agardului viu.

 Eram la doar un metru şi jumătate de ei, dar nu puteausă mă vadă.Şi curtea lui Noah, la fel ca a mea, era înconjurată de garduri pemargini şi de un gard viu, înalt, în spate. Când am ajuns la gardul dincealaltă parte a casei, mi-am vârât mâna în peria deasă de frunziş.

 Am încercat să dau la o parte ramurile cât am putut de mult, însălăstarii mă zgâriară şi mă înţepară în timp ce îmi căutam tremurândo cale de trecere.Petrecerea se înteţea şi parcă erau sute de oameni acolo. Ceea cevoiam să fac trebuia să se petreacă repede.Uitându-mă bine în jur ca să fiu sigură că sosirea mea trecuseneobservată, m-am deplasat uşor spre partea casei lui Noah undeerau circuitele electrice. 

În copilărie petrecusem acolo suficienttimp cât să fiu acum în stare să găsesc locul pe întuneric. Am scoscleştele de tăiat sârmă din mâneca mea subţire şi am apăsat ambelebraţe cât am putut de tare ca să sparg lacătul de la panoul electric.Cum l-am băgat în buzunar, am deschis uşa tabloului şi am începutsă apăs întrerupătoarele.  

  Am încercat să nu bag de seamă ce se petrecea prin casă, oprireabruscă a muzicii şi a luminilor, cacofonia creată de exclamaţiile "Cenaiba s-a întâmplat?" care se auzeau de peste tot.

 Am decuplat toateîntrerupătoarele, am scos lacătul cel nou din buzunar şi l-am pus latabloul electric. 

 Noah nu era prost. Imediat cum îşi va da seama că celelalte caseau curent, avea să vină imediat să verifice panoul. Aşa că am plecatde acolo. Repede.Alergam cu picioarele moi ca de gelatină, m-am strecurat înapoiprin gardul viu şi, brusc, am început să gâfâi.

 O picătură detranspiraţie îmi alunecă pe spate şi mi-am dat seama că voiam sărâd, să strig şi să vărs în acelaşi timp. Nu ştiam exact ce legeîncălcasem, însă eram sigură că aş fi avut probleme dacă eramprinsă.

 Tălpile parcă îmi luaseră foc, iar genunchii au început să deasemne de slăbiciune.Sentimentul de nelinişte cauzat de faptul că aş putea fi prinsămi-a ghidat muşchii tensionaţi înapoi prin tufiş şi apoi în garaj. 

Numi-am putut stăpâni un rânjet până la urechi. Îmi fusese frică să nufiu prinsă, însă faptul că tocmai îi dădusem un şut metaforic în fundmă făcu să mă înfior de plăcere până în vârful degetelor.

 Şi după toată tărăşenia asta nu mă mai simţeam deloc obosită.

 Doar al naibii de minunat.   

  M-am asigurat, din obişnuinţă, că uşile erau închise, am alergatîn sus pe scări, sărindu-le din două în două. Am închis uşa la camerăşi, cu luminile stinse, m-am dus la fereastră şi m-am uitat atentăafară, în speranţa că petrecerea se spărsese. 

Am scrutat şi curteadin faţă şi cea din spate şi, din fericire, am văzut cum oamenii seîndreptau spre maşinile lor.

 Am avut o strângere de inimă la gândul că poate nu era cea maibună idee să pui pe drumuri, la volan, oameni care băuseră.Am văzut tot mai mulţi oameni care se îndreptau spre maşinilelor sau care porniseră pe jos spre casele lor. 

Singurul mod în careNoah putea să aibă din nou curent electric în casă era fie să taielacătul, fie să cheme compania de curent electric. 

În timp ce mă uitam prin curtea din faţă şi apoi iar în curtea dinspate, privirea mi-a fost atrasă de singura lumină pe care o vedeam.Noah stătea la geamul de la dormitorul său cu o lanternă în mână şicu ambele mâini proptite pe rama de sus a geamului. 

Se uita fix la mine.

 La naiba! 

Pulsul o luă la sănătoasa şi valuri de căldură mistuitoare îmiinundară corpul. 

Perdelele mele diafane de culoare neagră erau trase, dar eu eram sigură că mă vedea. Capul îi era înclinat îndirecţia mea şi părea calm... prea calm. 

Aruncând de pe mine bluza cu glugă, m-am aşezat în pat şi amdecis să neg totul dacă va veni la uşă. Sau poate că nu ar trebui, m-amgândit. 

Oricum, nu avea ce să facă. Poate voiam ca el să ştie.Am stat întinsă preţ de două minute, rezistând tentaţiei de ainvestiga ce se mai petrecea pe afară. Totuşi, nu era greu să îţi daiseama că petrecăreţii se duceau spre casele lor, după sunetulmotoarelor care umpleau văzduhul. Încântarea mă copleşise,dându-mi suficientă energie să mă ridic din pat şi să încep sădansez.Sunt grozavă! Sunt grozavă! îmi cântam mie însămi.

 La mijlocul cântecului însă am îngheţat şi aproape că m-amsufocat din cauza sunetului de uşă trântită care răsună în toată casa. 

În casa mea!