(Acum doi ani)
-Spune-mi o data de ce nu te-ai mai întors în noaptea aceea! De ce m-ai lăsat așa fără să știu nimic? Măcar dacă îmi spuneai ceva puteam sa te înțeleg!
-Vrei să-ți spun chiar tot adevărul?
-Spune-l odată!
-Nu mai simt nimic pentru tine, Jia.. Îmi pare rău dar, în noaptea aceea am fost împreuna cu Ae și-
Nu l-am lăsat să mai zică nici un cuvânt că l-am pălmuit.
-Am înțeles! Dacă așa ai făcut așa să rămână la fel cu tot ce o să și continui să fac.
Și așa am plecat spre Ae crezându-i vorbele adevărate ale acelei javre făcând cel mai rău lucru din viața mea: omorându-mi propria soră. Tot dacă a fost cu ea atunci nu trebuia să îmi vărs furia așa. Până la urmă ea a fost sora mea și va rămâne. Cu ajutorul prietenului meu cel mai bun, Jisung am făcut doar un an de închisoare deoarece părinții lui sunt avocați. După aceea am reușit să-mi dau toate corigențele dar tot ce puteam să aud este lumea vorbind fără oprire despre ce am făcut. Jisung în acel moment m-a făcut să uit totul stând alături de mine tot timpul. Părinții lui trebuiau să-și mute departamentul în Los Angeles. Așa că au decis să îl mute pe Jisung la un alt liceu acolo. El nu a vrut să stea departe de mine așa că i-a rugat pe părinții lui să vin și eu fiindcă după nu m-ai am cu cine sta deoarece sunt orfană și știind că nu a fost în mare parte vina mea atunci, tot dacă a fost, au spus da.
(Acum)
Sunt în avion. Minutele din ce în ce mai mult se scurtează și cu cât mai am puțin până ajung anxietatea mea domină făcându-le pe amintirile de mult pierdute să se întoarcă. Lui Jisung i-a fost frică mare că pot păți ceva dacă mă întâlnesc cu Hyunjin după atâta timp dar, tot am ajuns să îl conving că nu are cum. Mai era puțin și venea cu mine dar i-am spus că un drum atât de lung nu ne va putea despărți niciodată. Aud vocea cuiva că anunță sosirea avionului în Seul. Nu trece mult timp ca avionul decolează timp ce-mi iau bagajele și plec spre locul în care voi sta toți anii în acest iad plin cu oamenii zâmbitori doar cu mine vrând acele momente de odată să fi fost ele doar un vis. Dar totul este un adevăr care nu îl pot șterge niciodată din viața mea. Intru în căminul acela și văd ca totul pare normal și sper ca așa va urma în continuare să fie. Merg în camera în care trebuie să stau și văd ca nu e nici o persoană în ea. Parcă aud bătăile ușii așa că mă duc să văd cine e. Era o doamna de servici.
-Bună dimineața!
-Bună dimineața, fetițo! Am venit să-ți spun că persoana cu care vei sta în cameră s-ar putea să sosească mâine sau chiar mai târziu.Momentan nu se știe mai mult.
-Vă mulțumesc că mi-ați spus! Chiar voiam să știu ce se întâmplă.
-Nu ai pentru ce! Asta fac în fiecare zi! Acum mă duc la treabă să ai o ședere bună!
-Mulțumesc! Spor la treabă!
Mai sunt două ore până trebuie să ajung la facultate. Mai am destul timp așa ca merg la laptop să-l sun pe Jisung pe Skype. Imediat mi-a răspuns îngrijorat.
-Ești bine? Ai pățit ceva? Te rog spune ceva de bine!
-Sunt bine! Stai calm! Deabea ce am ajuns la cămin acum câteva minute și am zis să te sun că știam sigur că o să reacționezi așa.
-Slavă sfântului că ești bine! După ore să mai mă suni în regulă?
-Da, Jisung! Nu mai fi așa de îngrijorat! Nu voi păți nimic! Nu voi face nimic rău și voi fi bine, în regulă?
-Bine.. bine! Am încredere în tine! Știi asta, nu?
-Știu asta! Trebuie să plec! Vorbim mai încolo, bine? Pa!
-Bine! Mai stai puțin!
-Ce e? Zi-mi!
-Să nu uiți că te iubesc!
-Nu voi uita! Haha! Pa!
-Pa, Jia!
Mă pregătesc pentru facultate grăbită fiind atentă să nu uit ceva. Nu am ce să-mi iau în mare parte deoarece azi nu facem ore fiindcă este prima zi și nu cred că vom face mare lucru. Dă doamne să fie o zi bună și sa nu se întâmple nimic!
Ajung acolo și trecând printre marea mulțime de oameni încerc să îmi caut clasa. O găsesc după multe încercări și văd că nu sunt atât de mulți oameni așa că mă așez într-o bancă. Trecând timpul mai vin oameni până doar scaunul de lângă mine rămâne gol. Vine și profesoara dar scaunul rămâne încă așa.
-Bună ziua, studenți! Eu voi avea grijă de voi toți în acești patru ani în care veți studia în această facultate. Vă rog să vă prezentați unul câte unul de aici.
S-au prezentat niște copii și acum eu trebuie să încep, mă prezint dar sunt oprită de bătăile în ușă și cu deschiderea ei zărind acea persoană la care mă așteptăm să o revăd sigur îmi apare o lacrimă în colțul ochiului și curge repede ca privirea lui spre mine și inoricul lui zâmbet.
