[Perspectiva Kristin]
Au mai trecut câteva zile și niște lucruri s-au mai întâmplat cum ar fi: Sun Hee și Seungmin acum ar părea a fi împreună, Felix în sfarsit a aflat că Hannah îl înșela și s-a despărțit de ea iar, el are acum o relație mai bună cu iubitul surorii sale. Acum fiindcă a mai trecut ceva timp și Hyunjin ar părea să se fi schimbatincat acum el se comportă ca cel din trecut, astăzi am vorbit cu o fostă colegă de a mea de liceu să se întâlnească cu el deoarece Hyunjin a acceptat să iasă la o întâlnire acum ca să încerce să uite tot ce s-a întâmplat acum ceva vreme.
[Perspectiva Hyunjin]
După atâta timp petrecut singur, cu ajutorul prietenilor mei voi putea merge la o întâlnire astăzi. Nu știu foarte multe despre acea fată cu care mă voi întâlni dar, am încredere în Kristin deoarece din câte am înțeles este o bună prietenă de-a ei. Zilele astea au fost mai bune decât celelalte deoarece prietenii mei au stat cât mai mult alături de mine și acum m-am întors în a fi eu din trecut.
Sunetul clopoțelului ne-a anunțat că acum putea pleca spre case dar, eu mă îndrept spre locul unde mă voi întâlni cu acea fată. Ajung la cafeneaua de lângă facultate și par a o vedea pe fata aceea. De îndată ce mă apropii de ea, pare a mă recunoaște.
-Tu ar trebui să fi Hyunjin,nu? Îmi pare bine să te cunosc. Eu sunt Airi. zise ea și eu vrând să îi strâng mâna, ea mi-o dă la o parte și mă strânge în brațe dar, imediat ezită în a continua și se dă cu un pas mai în spate, acum parând a fi rușinată de ce a făcut.
-Îmi pare rău că m-am grăbit.. nu trebuia să-
-Este în regulă. Păi... hai să mergem înăuntru!
-Bine!
Am intrat în cafeneaua aceea și ne așezăm la o masă, cineva ne ia comanda și după ce am mâncat ce comandasem, mai rămânem puțin ca să vorbim mai mult despre noi. Vorbim ce vorbim până se face destul de târziu dar, mai rămânem fiindcă ar părea ca avem destule lucruri în comun. Discuția noastră se oprește puțin când Airi ar părea să se ascundă de cineva.
-Ce s-a întâmplat? o întreb eu
-Fratele meu este la masa aceea. spune ea și mă uit spre direcția care a arătat-o
-Fratele tău este Changbin?!
-Da.. îl cunoști?
-Suntem în aceași facultate și ne înțelegem destul de bine. Aș putea spune că suntem cei mai buni prieteni. i-am spus lu' Airi și până să m-ai continuăm discuția, Changbin ne vede dar, dimpotrivă ar părea a fi fericit într-un fel, apropiindu-se de noi, așezându-se împreună cu iubita lui la aceași masă cu noi.
-Hyunjin! Airi! Ce faceți aici? ne întreabă Changbin parând a știi de tot dinainte.
-Nu te mai preface, Changbin și spune-le că ăsta a fost planul tău. spune Olivia, iubita lui Changbin. Airi s-a mirat foarte mult dar, mie mi s-a părut normal ca Changbin să fi făcut totul.
Se făcuse și mai târziu. Ne-am petrecut seara, eu cu Airi, la casa fratelui ei și am stat puțin cu el și cu iubita lui să mai discutăm. Totul părea prea perfect ca să fie adevărat. Atât de fericit aș fi vrut să fiu și înainte dar, așa și eram cândva împreună cu Jia dar, acum este mai diferit: sunt și mai fericit. Sper ca această fericire să nu se termine niciodată.
(Peste 7 ani)
[Perspectiva Kristin]
-Kristin, hrănește copilu' că trebuie să ne grăbim!
-Da, Jeongin! Așteaptă puțin! Kkami, vino încoace!
De când Airi și Hyunjin sunt împreună, Kkami, cățelușa lui Hyunjin, stă la noi fiindcă lu' Airi nu îi plac câini iar, Hyunjin atunci a renunțat la Kkami și ne-a dat-o nouă. Toți stim cât de mult Hyunjin o iubește pe Airi adică până la urmă astăzi este ziua în care amândoi se vor căsători. Poate au trecut ani întregi dar, pentru noi toți anii aceștia au trecut prea repede, noi tot dacă îl vedem pe Hyunjin fericit așa, înainte în timpurile când era cu Jia părea a fi mai bine pentru el, tot dacă ea devenise deja o criminală și a trebuit pentru faptele ei să fie închisă. Defapt în ziua în care Jia a fost închisă, Hyunjin a fost foarte trist, tot dacă își dăduse seama de faptele făcute de Jia, el tot părea a o iubi și mai ales părea supărat pe noi fiindcă eram cei care au fost implicați în închiderea ei în centrul acela dar, sperăm acum ca el să fi trecut peste sentimentele care le-a avut pentru Jia.
[Perspectiva Jia]
-După atâta timp sigur li s-a făcut prietenilor mei dor de mine.