(După câteva luni)
[Perspectivă Jia]
Vacanța de iarnă a trecut repede. Ce pot spune este că a fost una obișnuită petrecută mai mult cu Hyunjin și Yun Hee. Astăzi este o zi obișnuită de facultate dar, una specială, mai exact una fericită pentru mine fiindcă acum m-am împăcat într-un final cu Hyunjin. Merg eu pe holurile facultății dar, dintr-o dată parcă toată lumea devine mai agitată, chiar începând aproape să urle fără oprire. Încerc să ajung spre clasă dar, imediat o mulțime de oameni îmi taie calea fugind spre cineva care chiar se îndrepta spre aceași clasă ca mine. Din câte am putut vedea era o fată care mi se părea într-un fel cunoscută dar, sigur nu am mai văzut-o pe aici până acum. Până la urmă reușesc să trec de mulțimea aceea de oameni și ajung într-un sfârșit la banca unde trebuie să stau acum. Toată lumea se așează în bănci, sosește și profesoara împreună cu fata de care vorbeam. Hyunjin o privea mai alt fel pe ea decât pe mine chiar neputând eu descrie cât de uimit și fericit părea pe chipul lui. Parcă o cunoștea dar, o revedea după mult timp pentru el acest timp sigur odată durând o vesnicie dar, altceva nu îmi mai pot da seama. Mă uit pe chipurile celorlalți tot ce vedeam era o plină admirație parcă fata aceasta ar fi idolul lor sau ceva de genu asemănător. Tot ce se crease in jur era aceași gălăgie pe care am zărit-o și acum câteva minute când eram pe holurile acestei facultăți. Profesoara i-a potolit pe toți și a început să o prezinte pe fata aceea:
-Astăzi avem o nouă studentă în această clasă. Cred că majoritatea dintre voi o cunosc mai ales cei care sunt interesați în modă, în general. Ea este cel mai popular fotomodel din momentul actual din Shanghai. Numele ei este Kristin. Măcar anul acesta vă rog să vă purtați cum se cuvine cu ea și să o lăsați în pace când are nevoie de liniște. Vrei să mai adaugi niște cuvinte despre tine, domnișoară Chu?
-Dacă se poate atunci da. Precum majoritatea dintre voi știți, numele meu este Kristin. Aș vrea sa mă tratați măcar când sunt aici, la facultate, ca pe un om normal și nu ca un fotomodel renumit. Mulțumesc tuturor!
-Semestrul acesta s-ar putea ca Kristin să o întreacă sigur la note pe Jia dar, să nu trecem imediat la concluzii ci vă rog să deschideți caietele și să scrieți titlul de pe tablă. Kristin tu poți trece în penultima bancă, mă refer la cea de pe rândul lui Hyunjin. Acum hai să trecem la lecția nouă!
Ora aceasta este destul de plictisitoare. Nu înțelegeam nimic din ce spunea profesoara defapt nici nu îi acordam atenția necesară pentru a o putea înțelege. Tot ce făceam era să notez ce scria profesoara pe tablă, mai ales să mai dau puțin buzna cu privirea spre Hyunjin ca să văd dacă aia se uită la el. Defapt vorbind serios, era inversul. Ea nici nu se uita la el ci era în lumea ei acolo, iar el o privea mai mult de nici nu ai vedea bine dacă chiar este adevărat sau nu. Ora a trecut cât se poate de greu dar, până la urmă a trecut într-un final. Aș fi fost rea dacă în pauză m-aș fi dus la ea să îi spun cum mai este treaba defapt pe aici. Am vrut să mă îndrept spre ea să mă bag și eu acolo puțin în seamă dar, o văd că se scoală din bancă și merge spre Hyunjin și îi spune lui:
-Ce te holbai așa la mine? Credeam că ai uitat deja de mine.