O poveste încâlcită

Capitolul I

Este o dimineață înnorată de noiembrie.Cerul pare că e gata să se răzbune în orice clipă pe oamenii care sunt pe străzi.La mine în cameră e o liniște mormântală până aud ușa deschizându-se.

-Bună dimineața sărbătorito!Trezirea,ce mai aștepți?Invitație specială?

Aceasta este vocea "suavă" a Alexiei.Urăsc zilele de naștere și știe prea bine,dar nu le lasă niciodată să treacă neobservate.

-Știi bine că urăsc zilele de naștere!Am râs ușor,încercând totuși să par nervoasă.Puteai și tu să mă lași să dorm unpic.

-Și tu crezi că mă trezesc devreme ca să îți fac un mic dejun special ca tu să îl mănânci rece?Nici nu mă gândesc!Trebuie să guști,mi-a ieșit nemaipomenit,dacă îmi dai voie să mă laud.

-Dar tu cum să nu te lauzi!? Am început amândouă să râdem.Râdea cu atâta poftă încât iți era mai mare dragul să o asculți râzând.La un moment dat s-a oprit din râs iar vocea ei cristalină răsuna ca o șoaptă în cameră.

-La mulți ani!Nu-mi vine să cred că a mai trecut un an!

Văzând că am rămas pe gânduri,și-a subțiat vocea și a început să vorbească mai tare decât îi este obiceiul.

-Apropo,sper că nu ai nici un plan azi. În ochi îi joacă o mică scânteie și știam că puse-se ceva la cale.

-Ce ai făcut!? am întrebat-o râzând și ușor terifiată.

-Euuu?Nimic.Apoi,aruncându-mi o față de îngeraș,mi-a întins tava pe care se află un tort de clătite cu frișcă și fructe,exact cum îmi place mie.Și lângă el este o cutiuță mică care mi-a atras atenția.

-Ce e aia? am întrebat-o arătând spre cutiuță.

-Asta? întreabă ea arătând spre cutiuță fără vreun interes.E o nimica toată.E doar o mică atenție din partea mea.

Văzând că mă uit uimită,își dă ochii peste cap și spune obosită:

-Doar nu credeai că va trece ziua neobservată,nu?

-Normal că nu mă așteptam să faci ce te-am rugat.Acuma lasă mutrița aia de șoricel și dă-mi cutiuța.Zicând acestea,am înșfăcat cutiuța și am deschis-o.Înăuntru este ceva mic și strălucitor.Am reușit să observ o pisicuță și un șoricel,și pe urmă mi-am dat seama ce este.

-E...uimitor!am reușit cu greu să articulez cuvintele.E cel mai frumos cadou pe care l-am primit.Îți mulțumesc din suflet!Am sărit din pat îmbrățișând-o.Sunt atât de emoționată încât am început să plâng.

-E hai așa!Nu e voie să plângi de ziua ta.Acum hai să te ajut să o pui pe mână.

Cadoul meu prețios este o brățară cu două figuri mici pe ea,iar pisicuța și șoricelul ne reprezintă de minune.Eu și Alexia suntem prietene din clasa întâi și toată lumea se miră.Când suntem împreună găsim mereu un motiv de "ceartă".Nu e niciodată ceva serios,dar mereu trebuie să ne contrazicem.Deaceea lumea spune ca suntem ca șoarecele cu pisica.Plus că de mică mi se spune că sunt asemenea unei pisici,dar nu i-am înțeles niciodată sensul.

-Sper să îți placă.

-Tu glumești?O ador iar pe mâna mea arată fantastic.

-Vai dar ce modeste suntem dis de dimineață!spune ea făcându-se că plouă.Ne-am uitat una la alta și am început să râdem ca la comandă.

-Hai gata cu râsul că trebuie să mergem la școală.

-Mda,din păcate există acest infern numit școală.Zicând acestea am rămas din nou pe gânduri:Bine că măcar e ultimul an de liceu și scap de o grija.Nu am nimic cu școala,doar că m-am săturat de colegii mei "dragi" și "scumpi" care nu sunt decânt niște îngânfați care se cred deștepți.Nu sunt încrezută sau ceva de genul,dar nici cum nu mă pot înțelege cu colegii.Singura colegă cu care mă înțeleg este Alexandra și sincer,ea face cât întreaga clasă.Suntem un mic dezastru când suntem împreună și îmi place asta.Ea va fi singura care îmi va lipsi după terminarea liceului,dar ne vom mai întâlni noi...Mai bine m-aș duce la duș că nu am chef să întârzii.Gândind acestea,îmi iau hainele și mă duc la duș.

După ce termin rutina de dimineață,cobor în bucătărie,iau câteva bucături din tort și dau fuga afară unde mă așteaptă Alexia în mașină.Ea,fiind mai mare cu 4 luni decât mine,are deja carnetul de șofer.Când a împlinit 18 ani,părinții i-au făcut cadou un VW Polo.O mașină micuță și drăguță,perfectă pentru ea.Drumul spre școală a fost scurt și distractiv.Cum e de așteptat,ai zice că în mașină se dă o petrecere.

Orele au trecut repede datorită Alexandrei.Am râs toată ziua și am ascultat muzică.Ce ar putea fii mai bine?Totuși, uite că am terminat cu școala și pe ziua de azi.Am auzit clopoțelul sunând așa că am început să îmi pun cărțile și caietele în geantă după care m-am îmbrăcat fiind gata de plecare.

-Să mergem draga mea!spune Alexandra făcându-mi semn să ies din clasă.

-Nu trebuie să îmi spui de două ori!spun eu râzând!

Am ieșit amândouă din școală și am văzut-o pe Alexia așteptându-mă în fața porții.

-Heeeii,vrei să te ducem acasă?o întreb pe Alexandra care deja era cu o cască în ureche.

-Nu,mersi.O aștept pe Lidi că vrem să mergem la un film.

-Aaa,ok.Vizionare plăcută atunci și ne vedem mâine!

-Ok.Pa!spune Alexandra zâmbind.

În drum spre casă am povestit cu Alexia și am râs până am ajuns acasă.

Odată ajunse în apropierea casei am putut observa că în fața porții este un bărbat înalt,cam de 40 de ani,la costum și la cravată,având în mâna dreaptă o servietă.Eu și Alexia ne-am aruncat o privire sperând ca una din noi să știm cine este acel domn,însă se pare că nici una din noi nu ște despre ce e vorba.Într-un final am coborât din mașină iar bărbatul s-a apropiat de mine.Pare atât de cunoscut dar nu pot să îmi dau seama de unde.

-Salut Rozalie.Sunt...