Perfecțiunea în doze mici

Capitolul 14

14. Va trebui să ne întâlnim, bătrâne...

- Ce drăguț e Ian! Exclamă Claire cu ochi fixați pe ecranul plasmei un se derula unul dintre episoadele serialului meu favorit.

- Lasă-l pe Ian, o contrazic repede, uită-te la Zack, e așa frumos! Fac la rândul meu.

- Amândoi sunt frumoși, vreau un soț care să arate așa, murmură visătoare. Imaginează-ți doar, eu și un tip care arată exact ca Ian la plimbări prin parc, la picnicuri, la un film, ah, ce frumos ar fi!

Bufnesc în râs și îi dau un bobârnac ca să o trezesc din visare. Mă privește urât și aruncă cu o pernă în fața mea, dar mă feresc și o arunc la rândul meu.

Claire îmi atribuie o privire diabolică și înșfacă două perne cu care mă lovește până cad pe podea. Râd și mă întorc pe burtă după care o înjur din tot sufletul și mă ridic în fund și îmi frec cotul.

- Așa-ți trebuie dacă râzi de fanteziile mele! Spune țâfnoasă și își întoarce capul în direcția opusă mie.

- Ce să-ți fac dacă ai asemenea fantezii, Will nu-i așa de bun la pat precum pretinde? O tachinez și ochi i se măresc de șoc și își acoperă gura cu o mână.

- De unde știi? Mă întreabă încă șocată.

- Nu știam, tocmai mi-ai spus tu, scot limba la ea și îmi arată o grimasă.

- Bine că ești tu deșteaptă, bombăne și de întinde în pat și închide televizorul. Mi-e somn, hai la somn!

Mă urc lângă ea în pat și mă cuibăresc între perne căutând căldură.

- Mi-a fost dor de o seară ca asta, murmur somnoroasă.

Chiar îmi fusese dor de o seară așa. De când Jessica a decis că prietenia noastră e mai puțin importantă decât un băiat, respectiv Ross, și ne-a încălcat pactul, nu am mai avut momente ca între prietene. Nici nu am avut cu cine, căci prietenele mele, cele din liceu, nu erau așa importante.

Dar mă încălzea oarecum că Ross era mai tot timpul cu mine. În timpurile alea avusese loc etapa de glorie a relației noastre, cel puțin așa cred. Nici nu știu cum de încă îmi raportez viața la el, când a ales să plece, la naiba știe unde.

Poate că încă nu l-am uitat, dar nu am pretins niciodată contrariul, el este și va fi peste tot în mintea mea.

Mă foiesc în așternut deranjată, iar Claire se întoarce spre mine și spune somnoroasă:

- Ce s-a întâmplat?

- Doar mă gândeam, culcă-te, îi șoptesc înapoi și mă mai foiesc o dată, parcă căutându-mi constant poziția potrivită, pe care nu o mai găseam.

- La Ross, nu? Îmi spune pe un ton compătimitor.

- Aha, fac și mă mișc din nou doar că de data asta oftez zgomotos și mă enervez, așa că mârâi.

Claire mă cuprinde în brațe și mă așez ca un copil la pieptul mamei lui în timp ce îi simt cutia toracică vibrând când spune:

- Of, dragă, oare e posibil să îl iubești în continuare? Mă-ntreabă și înghit în sec.

- Cu siguranță încă îl iubesc, spun și casc, hai să ne culcăm.

Dimineața mă trezesc când o pereche de buze cu un gust familiar se așează peste ale mele și îmi deschid brusc ochi dând de Ross.