Perfecțiunea în doze mici

Capitolul 11

11. Marea, ce pare infinită, a suferinței...

Scâncesc când își desparte gura de a mea și încerc să respir în ritmul normal omenesc. Mâinile lui îmi mângâie talia și șoldurile, mi-a luat foc, efectiv, fiecare petic de piele, care și cele de care nu știam că există.

Își bagă capul în scobitura gâtului meu și respiră mult mai liniștit ca mine. Iar eu, ei bine, dacă ăsta e Ross cel pe care băutura a pus stăpânire, tot ce îmi doresc e să continue să bea.

Buzele îmi pulsează încinse și un icnet iese printre ele când buzele lui Ross lasă o linie de săruturi umede de la baza gâtului pănă la maxilar, îl simt cum zâmbește pe pielea mea. Apoi urcă cu gura în dreptul urechii mele și gâfâie înainte de a spune șoptit:

- Iubito, îmi sărută pielea din spatele urechii, iartă-mă!

Cred că ăsta a fost momentul în care m-am trezit din visare și mi-am pus palmele pe pieptul lui, ca mai apoi să-l împing cu toată puterea de care dispun.

Unde ți-a fost mintea, Baverly? Mă cert singură, în timp ce plec de lângă el cu picioarele împleticite, de parcă alcoolul din sângele lui s-a mutat în al meu. Cum o să te descurci cu asta acum? Mă întreb din nou. Cum o să poți dormi când încă îi simți gustul pe buzele tale? Ai uitat ce s-a întâmplat data trecută?

Îmi duc mâinile la cap și îmi abțin un strigăt. Ce-i cu toată această durere, așa dintr-odată?

Intru în club și îl caut cu privirea pe Will pe care îl zăresc la bar discutând cu Claire. Îmi târăsc picioarele până acolo și ating pe umăr. Privirea serioasă i se schimbă sub ochii într-una îngrijorată și țâșnește de pe când sunt gata să cad din picioare și mă prinde de braț înainte să mă prăbușesc.

- Baverly? Ești bine?! Îi aud glasul răstit pentru că țipă peste muzică, dar dau din cap în semn de aprobare și mă agăț de brațul lui pentru a mă repune pe propriile picioare.

Claire ne privește de pe scaun cu o lucire de atotștiintă, de parcă a pătruns în mintea mea și mi-a deschis toate cotloanele cu o singură bătaie din palme, aflându-mi cele mai ascunse secrete. Unul dintre ele ar fi sărutul din seara asta.

- Sunt doar obosită, îi spun lui Will, dar privirea mea a rămas pironită în ochii lui Claire. Putem merge acasă?

Will mă apucă de mână și murmură o aprobare după ce se uită în ochii lui Claire, ăștia doi îmi ascund ceva. Dar mintea mea e căzută deja în abis și dacă nu dorm puțin voi deveni orice, dar numai nimic bun nu.

Ajungem acasă relativ repede, Will mă lasă în cameră și îmi spune să-l strig dacă se întâmplă ceva și eu îl aprob, apoi mă întind în pat după ce mă schimb în pijamale și pun capul pe pernă. În zadar îi spun sufletului meu să tacă, căci toată noaptea am visat doar sărutul lui Ross, mintea mi-e oficial anihilată de prezența lui.

Dimineață, sau ceea ce cred eu că e, mă trezesc în țipetele lui Will care îmi strigă numele în repetate rânduri.

- Mi-e somn, pleacă! Îi spun și îmi urc pătura în cap strângând-o în pumni.

- Nu, ce naiba, Baverly? Trezește-te! Îmi urlă din nou aproape de timpane și gem nemulțumită și îmi descopăr ochii.

- De ce? Întreb și mă strâmb.

- Avem petrecere în club restrâns, mă încrunt la el. Claire, vărul ei și Mike, au venit să petrecem ca intre prieteni.

- Mike?! Fac și mai ridic repede în șezut, atât de repede că o pală de ceață mi se așează în față ochilor și îmi duc mâna la cap când simt durerea ce-mi pulsează în tâmple.