Perfecțiunea în doze mici

Capitolul 25

25. Habar nu am...

Când mă trezesc o grămadă de capete sunt aliniate pe lângă mine. Toți au priviri diferite, singurul care pare vinovat, căci simt și eu vinovăția pe care o simte, e Ross, care mă privește intens, fix la fața mea, și e primul care îmi sesizează trezirea.

- La o parte, lăsați-o să respire, se aude vocea lui Will, care mai apoi se apropie de mine cu un pahar cu apă și o pastilă. Ți-am spus să mai iei și tu din ele, mai zis pe un ton mustrător și mi le-a întins.

- Ce mama naibii se întâmplă?! A răsunat în cameră vocea fratelui meu și îmi întorc atât de repede capul spre el că amețesc câteva secunde. Întâi leșini pe aici în brațele mele, iar acum îți spune ăsta să iei nu știu ce pastile, ce dracu înseamnă toate astea? Ce dracu' ascunzi, Baverly?

Am tăcut mâlc câteva momente, pentru că nu știam ce să spun. Pentru că ziua aceasta a început prost. Pentru că toată stăpânirea de sine îmi atârna de un fir de ață și știu că voi plânge în curând.

- Zi! Țipă fratele meu în timp ce Ross, Will, Mike și Claire ne privesc pe rând. Ce ascunzi de mine și părinții noștri?!

Mi-am pus mâinile pe față și am suspinat nemaiputând să-mi rețin la lacrimile. Faptul că nu a fost un suspin, ci un hârâit, mă fac să-mi aduc aminte că nu am voce.

Mă ridic și mă clatin pe picioare câteva momente, din cauza amețeli care pune stăpânire pe capul meu, apoi mă apropii de fratele meu și îmi pun brațele în jurul mijlocului său.

- Îmi pare rău, mi se aude glasul răgușit și stins. Dar înțelege-mă, Cam, te rog!

Îmi așez capul pe pieptul lui și tac. Îmi vine să mă arunc de la balcon și să mor. Așa de rău mă simt și așa de greu îmi vine să fac toate astea, pentru că sufăr în tăcere mai mult decât este omenește posibil. Pentru că ultimele incidente m-au dat peste cap.

- Vreau să fim din nou copii, Cam! Am suspinat și mi-am prins degetele în bluza fratelui meu și las alte lacrimi să îmi curgă pe obraji.

Fratele meu oftează și își pune și el brațele în jurul meu și apoi mă ridică pe pieptul său.

- Hai la tine în cameră, să mai dormi puțin, mi-a zis. Și după ce dormi te scot la înghețată, ba nu, că n-ai voce și nu-ți face bine, la un ceai, așa ca băbuțele, a turuit repede și a început să meargă cu mine spre camera mea.

Am dat din cap și l-am lăsat să mă învelească și să-mi așeze capul pe pernă. M-a sărutat apoi lung pe frunte și obraz și a ieșit în liniște din cameră. L-am auzit cum le-a spus celorlalți să facă liniște și am adormit.

Ross P.O.V

Mi-am trecut palmele peste față în timp ce fratele iubitei mele continuă să țipe la noi în șoaptă. Bine, nu iubita mea, dar fosta și viitoarea cu siguranță.

Poate nu trebuia să plec aseară, poate dacă rămâneam nu se mai întâmpla ce s-a întâmplat azi de dimineață. Desigur, nu am nicio vină că și-a pierdut vocea, dar sigur e vina mea pentru atacul ei de panică.

Mă jucam cu sentimentele ei fără să vreau și asta nu era bine, pentru niciunul dintre noi, dar mai ales pentru ea. Trebuia să o menajez mai bine, să mă comport ca și cum aș vrea să o recuceresc, nu ca și cum ar fi deja din nou a mea.

Și sunt conștient că mi se scurge printre degete. Dar nu știu cum să o dau, cum să o abordez, pentru că în momentul acesta mi-e indescifrabilă. Credeam că nu se va fi schimbat odată cu plecarea mea, dar uită-ne aici.

O voiam le Baverly a mea. Cea care zâmbea și râdea din motive mici, care îmi însenina zilele cu un singur cuvânt, pentru că avea glasul așa frumos și plin de emoție. O voiam pe Baverly a mea, pentru că eu eram Ross al ei, pentru că eu nu pot fără ea, căci inima mea e mereu cu ea, chiar dacă nu bate în pieptul ei.

Mi-o doream pentru a o putea săruta de câte ori îmi poftea inima, de câte ori îi poftea inima. Pentru că nu voi mai rata niciun moment în care o voi putea săruta cu toate sentimentele mele pentru ea, pentru că buzele lui Baverly cereau a fi sărutate, mereu. Pentru că ratasem deja prea multe dintre ele.

Și-i voiam parfumul în nările mele, timp de toate zilele. Pentru că plămânii mei respirau mai bine când îi simțeam mirosul. Pentru că mirosea a levănțică și speranță, dar mai ales iubire. Și pentru că mi-era indispensabilă nevoia de ea, și nu putea disimula de aceasta. Pentru că nu doar ea suferea, și eu sufăr.

Și am suferit timp de un an și încă o fac, din plin. Și pentru că pieptul îmi tremură când sunt lângă ea, chiar dacă nu observă nimeni asta, pentru că atunci când e în preajma mea inima-mi dansează în piept.

Pentru că inima mea plânge de fiecare dată când ea varsă lacrimi, că sunt sau nu din vina mea.

Ca astăzi, când fratele ei m-a prins de braț când am vrut să o iau în brațe văzând că era pe cale să înceapă să plângă. Pentru că pe obrajii ei nu au voie lacrimile, pentru că are un suflet așa curat.

Pentru că e a mea și e propria -mi treabă să mă asigur că nu plânge, deloc, niciodată. Căci merit să fiu atârnat de boașe în fața întregului oraș că nu am putut să o apăr, așa cum trebuia să fac.