Perfecțiunea în doze mici

Capitolul 23

23. Vești bune și vești proaste...

- La mulți ani! Țipă mama și Cam își acoperă fața cu palmele murmurând ceva ce sună ca o înjurătură.

Râd pe sub mustăți și mai iau o gură din tortul făcut ieri, care, surprinzător, este comestibil și mai gustos decât ne așteptam eu și mama.

Cam mă săgetează cu o privire intensă și râd din nou când dă din sprâncene la mine. Am decis să renunțăm anul acesta la petrecerea fastuoasă de ziua fratelui meu, ceea ce pare că îl fericește, dar îl și calcă pe nervi.

- Nu trebuia să fiu de acord cu asta, spune și dă din cap în semn dezaprobator și își lasă fața în jos. Uite la ce s-a ajuns, face referire la mama, iar cea în cauză își dă ochi peste cap înainte de a spune:

- Prostii, face semn din mână.

Eu și tata începem să râdem, în timp ce Cam mimează că plânge și își ridică ochi la tavan murmurând o rugăciune numai de el știută.

- Și, Baverly, începe fratele meu cu degetele încrucișate pe masă. La ce oră pleci mâine?

Mă încrunt, fără să fac legătura între spusele sale și circumstanțele în care mă întreabă. De ce îl freacă pe el grija?

- De dimineață, răspund în schimb și îl privesc curioasă și contrariată. De ce?

- Mergem împreună, spune și mă arată cu furculița după care își îndeasă în gură o mare bucată de tort. Mamă, ce bun e tortul ăsta, mai spune cu gura plină și își înclină capul ca să mestece mai bine.

- Împreună? De ce? Fac confuză și îl privesc din nou.

Înghite și îmi face semn să aștept. Își ia paharul în mână și îl dă peste cap, apoi un firicel subțire și umed de suc alunecă pe bărbia lui.

- Am o treabă în oraș, nu văd de ce nu am pleca împreună, spune în timp ce mestecă o altă bucată consistentă de tort. A, și o să stau la tine câteva zile.

Dau din cap în semn aprobator și mai iau și eu o gură de tort din farfuria mea.

- Ce treabă? Întreb și îmi așez coatele pe masă, ca să ajung mai aproape de el.

Se șterge la gură cu un șervețel tamponându-și ușor la colțurile acesteia și îl așază apoi în poală și își pune la rândul său mâinile pe masă.

- Se ține un casting pentru un scurt-metraj și vreau să dau proba pentru unul dintre personaje, spune simplu și continuă să mănânce.

***

Dimineața următoare în jurul orei zece eram în mașină cu Cam. Pot spune că sunt foarte fericita că a insistat să conducă el, obosisem să tot parcurg drumul ăsta lung și de-a dreptul plictisitor.

Mă joc cu degetele în poală din lipsă de ocupație și îl mân pe fratele meu să conducă mai repede. Dar oricum ajungem la noapte, deci nu are rost.

E adevărat, fratele meu conduce mai repede decât mine, asta pentru că are mintea mai limpede când e la volan și pentru că stăpânește mai bine arta condusului.

Trecem în viteză pe lângă multe case, clădiri de birouri și nici nu-mi dau seama când se întunecă. Drumul ăsta e mai puțin plictisitor când ai pe cineva cu care să discuți, cânți dau să te joci.

Sunt oricum foarte încântată că va veni cu mine. Nu mă îndoiesc că Ross e în apartamentul meu și își face griji împreună cu ceilalți, mai mult sau mai puțin.