Perfecțiunea în doze mici

Capitolul 15 - Ross

15. Ba dormi tu cu Ross, eu vreau să dorm cu iubitul meu...

Își trece mâinile prin păr și se desparte din îmbrățișarea mea, ochi îi sunt fixați pe podea și habar n-am ce gândește, dar știu că nu-i de bine.

Privește alte câteva secunde covorul și se așază pe canapea. Îmi amintesc cum a fost în mașină, la un moment dat m-am și speriat de tăcerea ei, nu vreau să fie așa și acum.

Mă duc și mă așez lângă ea, trăgând-o în brațele mele și încep să o mângâi pe spate. Ăștia 'lalți stau și ne privesc, fără să spună ceva, și le-aș urla în față să nu se mai holbeze dacă nu aș simți tremurul și frica din corpul lui Baverly.

Am turbat când a spus că s-a pupat cu ăla, oricine ar fi, și am izbucnit fără să mă gândesc că o poate afecta, mai ales că a avut starea aia deplorabilă puțin mai devreme.

Tremură în brațele mele și oftez capitulând, îi sărut fruntea a nu știu câta oară și îi spun încet:

- Gata, sunt calm, calmează-te și tu, gata, murmur în urechea ei și tremură din nou, dar își afundă fața în scobitura gâtului meu și inspiră adânc, semn că încearcă să mă asculte și să se calmeze.

Gândul la ea în brațele altui băiat îmi face stomacul să se revolte și inima să-mi bubuie speriată în piept. Să mă gândesc la altul care o atinge, care o sărută, păi e ca și cum mi-aș semna sentința la decapitare.

Îi aud respirația cum i se calmează și își întinde brațele să mă cuprindă și ea. Era adorabil gestul ei, îi sărut din nou fruntea. Apoi, după multe momente în care a stat în umbră, Will se apropie de Baverly și o întreabă:

- Vrei să îți pastila? Micuța din brațele mele dă din cap și se ridică, fără să se dezlipească de mine însă, iar asta dezlănțuie în cutia mea toracică senzația aia de fericire absolută pe care nu o mai simțisem de mult.

Will apare în cameră cu o pastilă și un pahar cu apă și cred că atunci mă trezesc și eu și mă întreb pentru prima dată ce pastilă e asta.

- Ce pastilă e asta, Will? Mi-o ia înainte Claire și Baverly își scoate nasul din pahar doar ca să o privească.

Will își scarpină stresat ceafa și Baverly revine la pahar în timp ce eu și verișoarei mea suntem din ce în ce mai confuzi și o fixăm cu privirea pe fata din brațele mele.

- Antidepresive, murmură și nu îmi pot abține un icnet de surprindere, iar vara mea își duce mâna la gură șocată.

Sunt prea surprins ca să întreb ceva, dar Claire șoptește o întrebare care îmi face inima să rateze câteva bătăi, căci îmi dau seama de răspuns înainte ca cineva să spună ceva.

- Am avut o depresie mai de mult, ocolește Baverly subiectul și o strâng între mâini de parcă mi-ar fi frică să nu plece.

- De ce? Continuă Claire și îmi vine să mă strâng de gât când aud respirația întretăiată a îngerului pe care îl îmbrățișez.

- O persoană dragă a plecat de lângă mine, spune și suspină și eu îi sărut fruntea încercând să o liniștesc.

- Cine? Zice Claire.

Nu înțeleg de ce Will nu își oprește iubita din a întreba bazaconii care o rănesc pe prietena lui, dar eu o fac și îmi strâng mai bine puiul între brațe.

- Cred că e de ajuns, Claire tace, Baverly suspină, Will o ia pe Claire și pleacă din living.

Nici nu știu ce am gândit când îmi spuneam că ea e capabilă să se descurce fără mine. Eram și eu conștient că o doare, dar nu m-am gândit niciodată că ar fi avut o depresie. Cine știe prin ce a trecut ființa asta plăpândă până când eu am venit aici să îi dau iar viața peste cap.

Dar părea așa bine, ca și cum nu-i pasă că sunt sau nu aici, că nimeni nu i-ar putea doborî zidul de oțel. Nimic nu m-ar fi putut face să mă gândesc, înafară de seara asta, că ea e mai rău decât pare. Adică, da, știam că suferă, știam că o doare, ca și pe mine, de altfel, dar nu mi-am închipuit niciodată că ar putea-o durea așa de tare încât să sufere o depresie.

- Ross? Spune dintre brațele mele. Mă sufoci.

Îmi slăbesc strânsoarea, dar nu-i dau drumul. Îi privesc ochi tulburi și durerea din ei, pe care nu am fost capabil să o văd până acum, taie bucăți din pielea mea și lasă în urmă dâre de foc. Căci mă așteptam să țipe, să plângă, să mă lovească, dar să nu țină în ea toată suferința asta, de care nu am avut habar.

- Ce s-a întâmplat? Îmi șoptește și mă uit din nou la ea, la toată această inocență pe care n-am putut să o protejez.

- Nimic, iubito, murmur cu buzele deja lipite de capul ei. Îmi pare rău că nu am putut avea grijă de tine, mai spun și depun mai multe săruturi de obrajii și fața ei.

- Nu-i nimic, spune senină, și îmi dau seama că pastila de mai devreme începe să-și facă efectul. Îi chemăm pe Will și Claire ca să mergem la somn?

Dau din cap și îi strig pe cei doi, care apar mai repede decât credeam că e posibil.

Baverly se ridică de lângă mine și se duce să-l îmbrățișeze pe Will urându-i noapte bună, apoi o ia pe Claire de braț și spune:

- Hai să dormim, Claire, Ross o să doarmă cu Will, îi simțeam oboseala din glas, dar Claire nu-i așa profundă așa că se smulge și palma lui Baverly, dezechilibrând-o puțin, și zice:

- Ba să dormi tu cu Ross, eu vreau să dorm cu iubitul meu! O ia de mână și o așază din nou lângă mine pe canapea, iar ea suspină, așa că o iau din nou într-o îmbrățișare caldă și îi pup bărbia. Își culcă capul pe pieptul meu și cască somnoroasă.

- Bine, spune adormită și se cuibărește în brațele mele. Știam că făcea asta din cauza pastilei și că dacă avea mintea clară acum ar fi refuzat, dar nu pot să nu mă bucur de senzația asta atât de familiară care mi-a lipsit mai mult ca orice. Nu știam însă ce se întâmplă cu Claire, ea nu ar face așa ceva niciunui prieten de-al ei, mai ales unul așa ca Baverly, dar pot doar că presupun că dragostea i s-a urcat mai sus de cap.

- Bine, spun la rândul meu și o ridic pe Baverly de pe canapea. Unde e camera ei?

Will îmi face semn către o ușă albă și mă îndrept într-acolo fără să mai spun ceva. Deschid ușa cu cotul și Baverly murmură ceva incoerent apoi se lipește din nou de mine și oftează mulțumită.

Ne întind corpurile pe pat și o cuprind la piept când mormăie ceva in semn de protest. Mi-o amintesc pe Baverly cea care avea nevoie de afecțiune și iubire. Îmi amintesc de Baverly în toate ipostazele ei, fericită, copilăroasă, iubitoare, tandră, furioasă și cea care se alinta ca un copil mic, exact ca acum.

- Ross? Mă trezește din visare și îi sărut fruntea înainte de ai răspunde.

- N-ai adormit încă?

- Nu, face și își închide ochi. Dacă mâine sunt în toane bune, începe și chicotește la ultima parte, o să-mi povestești de ce ai plecat?

Se cuibărește mai bine și eu sunt așa surprins de cererea ei că limba mi se încurcă în gură când îi promit că îi voi spune tot ce are nevoie să știe.

- Și nu o să mă minți? Mă întreabă cu o lucire jucăușă în ochi, și îmi dau seama că, deși a luat pastila aia nenorocită, încă simte foarte intens ce se întâmplă și că e perfect conștientă de ce îmi spune. Promiți că o să spui tot adevărul? Mă întreabă.

- Îți promit, Baverly. Îți jur pe ce am eu mai scump, îi spun și o sărut pe frunte.