În Căutarea Fericirii

27

- Gata și al doilea, drăguța.

Vocea bărbatului care mi-a făcut tatuajele a devenit, pe măsură ce am vorbit, mai puțin enervantă și poveștile lui erau, ce-i drept, destul de interesante. Kyle are treizeci de ani, dar arată de cel mult douăzeci și ceva, și nu s-a lăsat până când nu m-a convins să îmi fac două tatuaje odată.

Îmi zâmbește atunci când mă ridic și mă analizez în oglindă, iar eu abia îmi pot abține entuziasmul. Au ieșit ambele cu mult mai bine decât m-aș fi așteptat. Cel de la ceafă e de fapt o linie continuă care urmează jumătate din forma unei fețe de femeie, din profil, iar cel de-al doilea, de pe antebraț, e forma unul puls care se continuă cu schema schimbătorului de viteze de la mașini.

După ce plătesc și ascult indicațiile lui Kyle, ca nu cumva să le stric, plec spre apartament, însă nu am niciun chef să stau singură în casă, așa că întorc și mă îndrept spre pistă. E joi astăzi, deci au început petrecerile de weekend la circuit și n-ar strica să mă mai joc și cu alte mașini din garajul lui Max.

Parchez undeva în mulțime, iar când cobor din mașină îmi dau seama că sunt îmbrăcată atât de nepotrivit pentru locul în care sunt, dar până la urmă mai important e să știi să conduci decât cum arăți. Am un gol în stomac de care nu pot scăpa, iar senzația că ceva e pe cale să mi se întâmple nu îmi dă pace.

Îi văd ciuful dezordonat al lui Max și când îl îmbrățișez îmi face cu ochiul, cel mai probabil pentru că știe de ce sunt aici.

- Resa, ei sunt Morgan și Jessie, spune și doi băieți înalți cât niște copaci și cu niște corpuri demne de modelele Victoria's Secret îmi zâmbesc.

- Cine e noua ta iubită, bătrâne? De data asta te-ai întrecut pe tine, spune blondul, Morgan parcă, iar eu mă încrunt și mă întorc spre Max care râde mai mult pentru el.

- Aș fi vrut eu să am norocul ăsta, vorbește Max, iar eu răsuflu ușurată că nu m-a pus într-o situație și mai penibilă de-atât. E deja revendicată, completează, iar eu mă încrunt când mă întorc spre el. În schimb, e unul dintre cei mai buni mecanici ai mei.

- Zău? se bagă și Jessie în discuție, iar eu aprob din cap zâmbind. Înseamnă că știi și să conduci? întreabă cu o sprânceană ridicată.

- Mă descurc, râd, iar băieții de pe lângă noi scot niște urale de parcă suntem pe stadion la vreun meci de baseball.

- Așa deci, face Morgan un pas în față. Atunci ce zici să concurezi cu noi, face semn spre el și prietenul său șaten.

- Theresa nu.. Max intervine și el, dar amuțește când Jessie îi aruncă o privire tăioasă.

Îmi mut privirea de la unul la celălat și trebuie să recunosc că sunt intrigată de aroganța de care dau dovadă. Asta înseamnă că sunt buni, dar nu că sunt și cei mai buni. Zâmbesc, încercând să alung agitația care îmi cuprinde stomacul, și întind mâna, în semn de accept.

- Atunci alege un partener și să-i dăm drumul, țipă Morgan.

- Un partener? întreb puțin pierdută, iar băieții se privesc pentru o secundă, parcă vorbind din priviri.

- O să ai nevoie de unul, spune blondul și pleacă spre partea opusă.

Ultima parte m-a cam pierdut puțin, iar când mă întorc spre Max mă sperii citindu-i agitația din ochi.

- Ce partener?

- Nici nu ai idee în ce te-ai băgat, spune Max și se aproprie de mine.