În Căutarea Fericirii

40

Zgomotul pe care îl scot mi se pare ireal, iar durerea din interiorul meu mă sfâșie atunci când îl văd pe Hero lovit încontinuu. Mă străduiesc să strig ceva, dar gura mi-e încleștată.

Derek se grăbește și îi desparte în cele din urmă, strigând atât de tare încât am impresia că toată clădirea o să se adune la ușa mea.

- Încetați dracului, nu vedeți că îi faceți rău?!

Toată lumea se uită la mine acum, iar eu nici nu mi-am dat seama că plâng, ghemuită într-un colț.

Atât Hero, cât și Harry se reped către mine, dar nu apucă să mă atingă, căci Amber se pune în fața mea ca o mamă care își apără copilul cu prețul vieții și rostește pe un ton rece și nervos cuvintele care mă fac să realizez că sunt protejată.

- Nici măcar să nu vă gândiți, mârâie. Mergeți jos, beți o cafea și dacă nu sunteți în stare să stați într-o cameră fără să vă comportați ca niște tâmpiți atunci nu vă mai deranjați să urcați înapoi.

Cei doi o privesc uimiți de îndrăzneala ei de a-i înfrunta, în timp ce Derek zâmbește slab când vede cât de puternică e mama copilului său.

Nici nu mi-am dat seama când timpul a trecut, iar burta ei începe ușor să crească și să prindă contur. E mai radiantă pe zi ce trece și îmi vine să mă bat singură pentru că se enervează din cauza mea. Cu toate astea nici nu se clintește atunci când Hero încearcă să treacă de ea.

- În locul tău nu aș face asta, se aude vocea lui Derek atunci când Hero pare că vrea să o atingă pe Amber ca să o dea la o parte din fața mea și sunt convinsă că așa cum l-a salvat din mâinile lui Harry, e în stare să îi ia locul bucuros pentru a apăra ce e al lui.

Îl cunosc destul pe Derek să îmi dau seama că sub calmul și bunul simț pe care le afișează zilnic, se află totuși un bărbat puternic și care l-ar pune la pământ pe Hero doar din câteva lovituri.

Hero pare și el conștient de asta pentru că se întoarce pe călcâie și iese din birou, urmat de Harry.

- Ești în regulă? mă întreabă Amber atunci când mă ajută să mă ridic.

- Îmi pare atât de rău, spun și îmi trec mâna peste abdomenul ei. Îmi pare nespus de rău pentru asta, mă bâlbâi.

Amber zâmbește și mă ia în brațe, iar peste umărul ei Derek îmi zâmbește și el cald.

- Suntem aici pentru tine oricând. Nu-ți mai cere scuze.

Vocea ei familiară mă calmează, iar după mai bine de o oră calmul și-a reluat conducerea, iar eu am reușit să mă întorc la treburile mele și să fac scena asta ca și uitată.

Pun totul pe seama neînțelegerii de ieri și pe faptul că toți s-au speriat pentru mine, iar atunci când Harry și Hero se întorc să se explice încerc să fiu cât mai liniștită.

Ziua asta trece mult prea greu, iar când ajung acasă mă închid în cameră și mă forțez să dorm, în speanța că așa voi uita.

Gustul amar pe care îl am în gură mă face să alerg spre baie și îmi clătesc gura înainte să fac un duș care mă trezește în totalitate.

Liniștea din casă mă face să cred că toți dorm, iar atunci când deschid telefonul găsesc vreo zece mesaje afișate sub ceasul care indică ora două. Refuz să citesc măcar unul dintre ele și decid că am nevoie de o plimbare în miez de noapte ca să îmi pun gândurile în ordine.

Trag pe mine o pereche de colanți și un tricou, apoi îmi iau căștile și adidașii și alerg cât mai departe. Vreau să fug de propriile probleme și să mă prefac, iar pentru seara asta îmi e îndeajuns să pretind că nimic din ultimul an nu s-a întâmplat.