În Căutarea Fericirii

29

- Deci răspunsul e "nu" orice aș face? întreb pentru a milioana oară, iar Morgan dă din cap dezaprobator.
- Uite Theresa, brunetul se ridică de pe scaunul din spatele biroului improvizat și se apropie de mine, ești o fată superbă și din câte îmi dau seama ești și foarte deșteaptă. De ce vrei tu să îți ocupi timpul și nervii cu un neisprăvit ca Hero? Până la urmă nu face decât probleme pe oriunde ajunge.
Remarca lui tăioasă și tonul ușor iritat mă fac să mă gândesc de două ori dacă să îi răspund sau nu, însă comentariul răutăcios la adresa lui Hero mă face să mă enervez instantaneu și simt nevoia să îi iau apărarea.
- Ce importanță are motivul pentru care vreau să îl ajut? E un prieten pe care aș vrea să îl scot din probleme și atât, mint.
- Știi că nu sunt chiar atât de prost, nu? zâmbetul lui Morgan se adâncește. Sunt destul de atent la detalii ca să îmi dau seama că simți pentru el ceva mai mult, dar nu sunt sigur că el îți poate oferi la schimb același lucru.
Cuvintele lui mă fac să mă încrunt și brusc atenția îmi e captată complet.
- Ce vrei sa spui cu asta?
- Nimic rău. Spun doar că nu mi se pare că un om care se sărută cu trei fete în mai puțin de două ore și care și-o trage cu alte două în aceeași seară ar merita atâta efort din partea ta.
O durere apăsătoare îmi apasă pieptul și simt cum stomacul mi-e întors pe dos încât aproape că vărs. Imaginile care îmi rulează în minte sunt de-a dreptul grotești, iar lacrimile mai au puțin și îmi țâșnesc de-a dreptul, însă nu accept să mă las umilită iarăși de Hero și de adevărata lui valoare. Până la urmă nici nu mai e cazul să îmi pese. Pur și simplu l-am ajutat la nevoie și apoi am venit să văd dacă pot să termin cu subiectul ăsta, dar relația mea cu el e inexistentă și așa va rămâne.
Îmi adun gândurile împrăștiate prin minte și mă ridic de pe scaun, poziționându-mă ferm în fața brunetului care mă privește cu o sprânceană ridicată.
- Uite ce e, spun și îl privesc în ochi. Eu cu Hero nu avem nicio treabă, nimic mai mult decât o amiciție, iar faptul că sunt aici e pentru că ultima dată când l-am văzut era pe jumătate mort. Dar văd că nu mă poți ajuta, deci am să plec acum și n-aveți decât să vă spălați pe cap cu el.
Zâmbesc fals înainte să mă îndrept spre ieșirea din fabrica abandonată, în care se pare că au ascunzătoarea, și număr în gând nu mai mult de trei secunde până când aud vocea lui Morgan, strigându-mi numele. Rămân blocată cu spatele la el și zâmbesc triumfător când îl aud cum spune învins:
- Aș putea să fac o excepție pentru tine totuși..
Mă întorc pe călcâie și mă sprijin pe un picior, cu brațele încrucișate.
- Dar cu o condiție, spune și își duce mâna la ceafă.
- Care?
- Trebuie să ieși cu mine la o întâlnire.
Zâmbetul tâmp de adolescent mă face să mă întreb dacă nu cumva glumește sau vrea să vadă dacă sunt interesată de el, însă pe măsură ce nu răspund, fața i se crispează și corpul i se încordează vizibil. Încerc să cântăresc variantele și ce am de pierdut în a ieși cu el într-o seară, și deși începusem să mă răzgândesc la ideea de a rezolva iarăși problemele lui Hero, ajung la concluzia că poate m-aș putea ajuta și pe mine ieșind cu altcineva.
- Diseară la 8 e în regulă? întreb zâmbind.
- Da, e perfect, răspunde entuziasmat. Doar spune-mi unde stai ca să te pot lua.
- Nu-ți face griji, ne vedem la circuit, spun și plec înainte ca el să poată protesta.
Nu sunt nici destul de fraieră încât să îi spun fiecărui necunoscut unde locuiesc, dar poate că mă voi distra și până la urmă nu am nicio obligație față de nimeni când vine vorba de ieșit în oraș.
Pornesc muzica în mașină și încep să fredonez versurile melodiei The Hills a lui The Weeknd și accelerez pe autostradă spre apartamentul lui Derek. Abia așteptam ziua asta și să apuc să mai stau cu ei la discuții, mai ales că de când am plecat nu am mai fost atât de apropiați, însă faptul că îl văd pe Derek la muncă zilnic și că vorbesc la telefon cu Amber destul de des ne ține legați în continuare. Am reușit și am vorbit și cu Noah zilele asta, iar când mi-a spus că weekendul ăsta va veni acasă cred că i-am spart timpanul cu țipetele mele.
Cu Harry mi-e ceva mai greu să țin legătura, mai ales că acum e în turneu, însă i-am promis că imediat ce va termina îl voi vizita și sincer abia aștept să mă întorc în însoritul Los Angeles. Frigul de Washington nu prea îmi priește, dar măcar acum că iarna e pe terminate temperaturile încep să redevină cât de cât suportabile.
Abia dacă apuc să bat de două ori la ușă căci Amber îmi deschide imediat și mă trage într-o îmbrățișare strânsă, iar eu îi răspund la fel de cald. Râdem împreună de cât de greu îmi e sa mă descalț cu ea în brațe, însă reușesc într-un final, iar când ajung în living observ că lângă Derek stă cu spatele la mine un ciuf șaten care mă face să îmi tresară inima.
- Uite cine a venit, spune Amber chițăind, iar cei doi se întorc spre mine zâmbitori.
Nu știu ce să mă uimească mai tare, faptul că Noah mi se pare din ce în ce mai atrăgător cu fiecare perioadă pe care o petrecere în Boston sau că cei doi frați stau la mai puțin de un metru fără să se certe, ba chiar discutând cu zâmbetul pe buze.
Le întorc rânjetul și ridic mâna în semn de salut, apoi le fac cu ochiul în timp ce se apropie. Derek mă îmbrățișează scurt și îmi urează bun venit la ureche, apoi îi lasă drum liber spre mine fratelui său care mă ridică și face o piruetă cu mine în brațe, sub privirile curioase ale celor doi îndrăgostiți de lângă noi.
- Noi o să mergem sa vedem dacă nu s-a ars prăjitura din cuptor, spune Amber cu tonul ridicat însă nici eu și nici Noah nu îi dăm atenție.
Pot însă să o văd cum îl trage pe Derek de braț în ciuda protestelor brunetului, iar asta mă face să râd și mai mult decât o fac deja.
- Mi-a fost atât de dor de tine, spune Noah îngropându-și capul în scobitura gâtului meu.
- Și mie, răspund ușor trăgându-l mai aproape. Cu fiecare plecare parcă e tot mai mare dorul, spun.
- Păi.. de data asta nu va mai fi așa, spune și se dă un pas în spate.
- Ce vrei să spui? ridic o sprânceană.
- Am decis să mă transfer aici, la Conservator, spune zâmbind.
- Serios? întreb uimită, iar el dă din cap.
Îl îmbrățișez încă o dată înainte să mergem după Derek și Amber și încep să râd când aud cum Noah se plânge de zborul lung în care un copil enervant i-a lovit scaunul încontinuu.
Mă simt puțin ciudat când mă gândesc că de acum Noah va rămâne aici și mă întreb dacă prietenia asta dintre noi nu va avea de suferit dacă ne vedem mai des, dar nu pot să nu mă bucur când îl știu aici. Chiar și pe Derek l-am văzut zâmbind când fratele său i-a dat vestea și mă bucur să văd că se înțeleg puțin mai bine decât atunci când i-am întâlnit pentru prima dată.
- Ție cum îți merge? Ce ai făcut până la urmă? vocea lui Noah îmi distrage atenția.
- Am înghețat anul și acum lucrez cu Derek la firmă și, în paralel, lucrez într-un service auto.
Zâmbetul îi pălește ușor, iar eu încep să mă simt inconfortabil din cauza reacției sale.
- Nu crezi că e puțin... nepotrivit, expiră cuvântul după o pauză lungă, ca să renunți la facultate pentru a lucra ca mecanic într-un service banal?
Încerc să nu mă simt prost din cauza interpretării lui, dar mi-e greu când între noi se lasă o liniște destul de stânjenitoare. Nici măcar nu a văzut atelierul lui Max, iar service-ul lui numai unul banal nu e, dar nici el și nici altcineva nu cred că ar putea înțelege vreodată lucrul ăsta, cu atât mai puțin dacă nu e într-adevăr pasionat de mașini. Nici Derek și nici Amber nu scot niciun sunet, iar asta mă irită și mai mult, pentru că atestă că și ei sunt de aceeași părere.
- Hm? insistă șatenul de lângă mine, iar eu mă crispez.
- Nu cred că asta e problema ta, spun tăios. E treaba mea ce fac și unde lucrez până la urmă.
Mă ridic ușor amenințător de la masă și îmi pun farfuria în chiuvetă cu un zgomot care se aude mult prea tare, iar când Noah se ridică de la masă și trage aer în piept îl întrerup.
- Uite Noah, mă bucur că te-ai decis sa vii aici să studiezi și chiar mă bucur că am reușit să ne îmbunătățim relația de... mă rog ce relație o fi și asta, gesticulez cu mâna între noi, dar viața mea e alegerea mea și nici tu, nici nimeni altcineva nu e în măsură să îmi ceară cont pentru ceea ce fac.
Tonul îmi e aspru și rigid, însă cred că acum m-am făcut mai bine înțeleasă pentru că îl văd cum răsuflă învins și dă din cap afirmativ.
Îi îngădui să se apropie și după ce îl îmbrățișez îmi verific telefonul. E deja șase, deci mai am timp să mă duc acasă și să mă schimb înainte să mă întâlnesc cu Morgan.
- Trebuie să plec acum, spun încă afectată de observațiile făcute de prietenul meu.
- De ce? Nu pleca acum, spune Amber și se întoarce spre mine, implorându-mă din priviri să rămân.
- Nu vă faceți griji, nu e din cauza asta. Doar că am o întâlnire la opt și vreau să mă schimb.
Zâmbesc slab când Amber își ridică brusc sprâncenele și îmi face cu ochiul, dar ceea ce îmi atrage și mai mult atenția e încordarea lui Noah. Aproape că pocnește tricoul de pe el și dacă nu m-aș pricepe aș spune că e chiar puțin gelos, dar până la urmă o merită pentru că a comentat despre facultate.
Îmi iau la revedere de la cei trei și mă îndrept spre casă, iar după ce îmi schimb hainele cu o pereche de pantaloni de piele și o cămașă albă ușor transparentă, îmi croiesc drum spre circuit. Sper din tot sufletul că seara nu va fi un eșec total la fel ca ultimele ore, altfel o să încep să plâng în fața tuturor.
Mă așteptam la un Morgan mai dichisit sau ceva de genul ăsta, dar modul în care cămașa neagră îi îmbracă corpul, iar blugii negri îi atârna pe șolduri mi se pare chiar uimitor. Are primii nasturi deschiși, ceea ce îmi lasă drum spre a-i admira desenele de la baza gâtului, iar părul îi e aranjat altfel decât până acum, dar cu siguranță mult mai bine. Are chiar și un inel anti-stres pe deget și mă amuză teribil atenția pe care o acordă obiectului rotund pe care îl învârte continui pe deget, iar lângă el, pe capota mașinii pot observa un buchet mare de trandafiri roșii. Băiatul ăsta chiar știe să impresioneze o fată din prima, nu glumă.
Trag aer în piept și mă apropii de brunetul cu ochi albaștri încet, iar când mă observă rămâne, preț de câteva secunde, nemișcat. Pieptul îi este împietrit, iar vena de la gât se mișcă mult mai rapid acum. Zâmbesc când sunt la mai puțin de un metru de el, însă, în continuare, e lipsit de orice reacție.
- Hei, spun stânjenită, iar el mă privește pierdut.
- Ăăă.. bună, spune după câteva secunde, uitându-se după flori. Astea sunt pentru tine, îmi întinde trandafirii și zâmbește fermecător atunci când îi duc aproape de față, pentru a-i mirosi. Arăți superb.
- Nici nu tu ești mai prejos, răspund îmbujorată, iar el se fâstâcește.
E ciudat să îl văd pe Morgan emoționat, mai ales că acum o săptămână încerca să pară atât de dur și voia să mă întreacă pe pistă. Totuși mi se pare de-a dreptul fermecător tot tabloul cu el îmbrăcat la patru ace și căzut în cap, ca un copil de liceu.
- Deci ce vrei sa facem? rup liniștea dintre noi.
- Mă gândeam că poate am putea merge să luăm cina? mă întreabă. Și după să vedem un film, ceva.
Deși mi se pare adorabil că s-a dat peste cap să organizeze o întâlnire clasică, în același timp mi se pare că e mai mult chinuit decât destins. Nu vreau să ies undeva unde amândoi ne-am simți ciudat și din câte îmi dau seama restaurantele și plimbările la cinema nu sunt pentru niciunul dintre noi.
- Ești sigur că nu ai prefera să mergem undeva care are legătură mai mult cu interesele amândurora? râd ușor, iar el răsuflă și aprobă din cap. Hai să mergem, îi spun și urc la volan, făcându-i semn să urce în locul pasagerului.
Mergem pe autostradă de câteva minute bune și după câteva glume deja atmosfera e mult mai relaxată între noi.
- Știi, eu ar trebui să conduc acum, spune și râde. Mă simt chiar jalnic. Nu mă pricep deloc la întâlniri.
Nu-mi iau ochii la drum însă zâmbesc la remarca lui.
- Încă nu s-a terminat seara ca să știi dacă te pricepi sau nu, îmbunez situația. Plus că mă simt mai bine daca sunt eu în scaunul șoferului.
- Unde mergem oricum? întreabă privind pe geamul de lângă el.
- Habar n-am, răspund și izbucnim amândoi în râs. Unde vedem ceva interesant oprim, spun și accelerez.
E chiar plăcută compania lui și nu e deloc așa cum mi l-am imaginat. Mi-a povestit că a rămas orfan de când avea doar cinci ani, iar timpul petrecut la asistenții sociali nu i-am fost prielnic. S-a cunoscut cu Jessie când a împlinit șaisprezece ani în cămin, iar când au prins ocazia perfectă au fugit de acolo și s-au apucat de diferite afaceri ca să se întrețină. Au intrat greu în afacerile cu droguri, însă odată ajunși acolo au devenit unii dintre cei mai buni, iar acum au sub comandă zeci de carteluri din țară și chiar din afară.
E puțin ciudat să mă gândesc la ce fac ei ca la o slujbă normală, mai ales la cât de degajat pare de tot subiectul, dar până la urmă cine sunt eu să judec, mai ales atâta timp cât eu mă enervez când alții mă judecă pe mine.
După vreo oră de mers ne atrag atenția muzică și luminile care vin dintr-o pădure, iar când ajungem în zona din care vine hărmălaia, descoperim o altă lume a curselor de mașini. Deși același lucru, e total diferit de ce se întâmplă la circuitul lui Max. Mașinile nu se întrec în circuit, ci pe drumul care străbate muntele, în drift, iar ecranele mari de aici arată traseul parcurs în timp real, dar și ce se întâmplă în mașina șoferilor. Petrecerea de jos e oarecum separată de cursele propriu-zise, dar oamenii strigă la ecranele gigantice exact ca la un meci de fotbal.
Îl privesc pe Morgan care mă întreabă dacă vreau sa mergem și noi, iar când ne apropiem, mâna lui o cuprinde pe a mea. Surprinzător nu simt nevoia să îmi retrag degetele din strânsoarea lui, iar asta pare să îl mulțumească pentru moment.
Ne plimbăm prin mulțimea care scandează numele celor doi adversari, iar când se termină întrecerea ropote de aplauze învăluie pădurea, ca mai apoi fiecare să revină la orice altă activitate.
- Cine ar fi crezut că vom ajunge tot într-un loc de genul ăsta, îmi șoptește brunetul la ureche, iar eu râd.
Ne mai plimbăm prin jur făcând glume pe seama oamenilor beți care abia dacă pot să mai stea pe picioare, iar când o fată mult prea dezbrăcată se împinge în mine sunt lipită de pieptul lui Morgan, iar buzele sale sunt la mai puțin de cinci centimetri de ale mele. Își coboară privirea către gura mea în timp ce mă ține strâns, ca nu cumva să cad, iar eu îi admir ochii hipnotizanți. O culoare atât de intensă de albastru n-am văzut niciodată, iar mirosul parfumului său mă fac să fiu și mai amețită. Cu toate astea, chiar dacă ar fi avut timp destul să mă sărute, nu o face. Pur și simplu mă analizează, îl simt că se abține să nu facă un singur pas greșit, dar nu înaintează spre a se apropia mai mult, iar asta mă uimește. Își potrivește privirea cu a mea și parcă așteaptă ca eu să îi cer să mă sărute și aproape că îmi vine să o fac. Însă sunetul telefonului său ne face să ne despărțim stânjeniți, iar eu îi fac semn să răspundă.
Zâmbetul pe care îl are când duce telefonul la ureche se transformă treptat în nervozitate și aș vrea să cred că țipătul pe care îl scoate în difuzor e din cauza zgomotelor, însă îmi pot da seama cu ușurință că nu este deloc așa.
- Îmi pare rău, dar trebuie să plec, spune când închide telefonul și îl îndeasă în buzunarul jeanșilor.
- Ce s-a întâmplat? întreb îngrijorată, în timp ce alerg după el prin mulțime.
- Se pare că este o problemă la fabrică.
- Vin cu tine atunci, spun hotărâtă când ajungem la mașină.
- Theresa.. nu vreau să te implic în așa ceva sau să crezi că te-am adus aici ca să..
- Vin cu tine am spus, repet și zâmbește scurt când deschid portiera pasagerului și mă așez în scaun.
Viteza cu care conduce e amețitoare, dar mă hrănește până și pe mine. Încheieturile mâinilor îi sunt albe de cât strânge volanul, iar maxilarul îi este încleștat, iar eu mă gândesc ce aș putea face să îl ajut să se calmeze.
Își mută mâna pe schimbătorul de viteze, iar eu profit de situație ca să îmi pun mâna peste a sa. Tresare parcă rupt din gândurile negre în care era cufundat și se uită fugitiv la mâinile noastre, apoi la mine, iar când se întoarce cu fața spre parbriz observ că am ajuns la depozitul în care am fost și eu acum câteva ore.
- Morgan, strig ușor când ieșim din mașină și străbat distanța dintre noi într-o clipită.
Corpul îi e rigid și fiecare părticică din el dorește să inspire teamă, să lase la vedere cât de nervos este, însă eu nu fac decât să îi cuprind fața cu mâinile mele și să îl forțez să mă privească în ochi.
- Știu că nu am dreptul ăsta, spun șoptit, dar te rog.. încearcă să te calmezi înainte să faci ceva ce ai putea regreta, bine?
Ochii îmi sunt rugători, iar glasul drăgăstos, însă pare să funcționeze pentru că privirea i se îmblânzește, iar sub mângâierea mea, mușchii i se relaxează vizibil. Închide ochii pentru o secundă, apoi îmi zâmbește scurt și îmi spune să mergem.
Încuviințez recunoscătoare și mergem unul lângă altul prin holurile sinistre ale fabricii, până când ajungem într-o aripă unde e plin de bărbați tatuați până și pe față, cu pistoale în mâini și care stau drepții m când Morgan pășește hotărât. Parcă nu au curajul să ridice ochii din pământ ca să mă privească pe mine sau pe el, deși sunt vizibil mai în vârstă decât amândoi.
Brunetul îmi aruncă o ultimă privire înainte să îmi deschidă o poartă din fier și când ieșim în curte lumina nocturnelor reflectă de parcă ar fi mijlocul zilei.
Îmi ia câteva secunde să procesez ceea ce văd, iar când Hero dă cu ochii de mine rămâne uimit, ceea ce îl face pe Jessie să îi ia pistolul din mână și să i-l îndrepte spre tâmplă. Lângă el, Lucas e imobilizat de un alt bărbat masiv care presupun că e omul lui Morgan, iar eu privesc la toată scena frivolă, incapabilă să mișc un singur deget.
- Ce cauți tu aici? Ce cauți cu el? strigă Hero ignorând amenințarea armei de la capul său.
Lucas pare și el uimit de prezența mea și de faptul că am apărut aici, însă alege să tacă.
- Ce mama naibii i-ai făcut? Hero pășește spre Morgan amenințător, iar când oamenii săi scot armele și îl țintesc pe cel care îl amenință, brunetul care acum cinci minute fierbea de nervi, face un semn calm ca toată lumea să lase armele jos.
- Cred că ai venit aici ca să îmi înapoiezi ceva, nu-i așa? întreabă Morgan.
- Pe dracu, scuipă Hero cuvintele. Spune-mi ce naiba faci tu cu ea sau nu răspund de faptele mele.
Morgan nu scoate niciun sunet. Face un pas în spate și îl privește pe Hero crispat. Niciunul nu mai spune nimic, doar se măsoară din priviri, iar mie mi se pare că în cel mai scurt timp se vor lua la bătaie.
- Hero de ce ai venit aici? mă trezesc întrebând cu glasul rece, iar el se întoarce spre mine.
- Glumești cumva cu mine? țipă la mine, iar eu tresar. De când umbli tu cu șeful traficanților de droguri din tot statul? Te-ai tâmpit de tot?
Tonul batjocoritor mă scoate din minți și, pentru a doua oară, mă conving că atunci când are ocazia băiatul din fața mea ar profita de orice are la îndemână doar ca să mă înjosească.
- Ai ajuns să te întinzi cu orice dobitoc îți iese în cale?
Fraza care îi iese pe gură mă umple de dezgust și exact când ridic mâna pentru a-l lovi, Morgan îl trântește la pamând cu un singur pumn.
- Dacă o singură dată în viața ta mai vorbești așa cu ea, te omori cu mâinile goale, ai înțeles? spune apăsat apucându-l de gulerului gecii de piele de pe el.
Hero scuipă sânge lângă el și se ridică cu greutate, căutându-mi privirea însă nu o mai poate găsi căci acum sunt ascunsă în spatele lui Morgan. Îl folosesc pe post de scut împotriva sa, iar Hero e conștient de lucrul ăsta, însă își dă seama ce a spus și ce a făcut doar când, până și Lucas, îl privește cu dispreț.
- Vreau înapoi ce e al meu, apoi poți pleca și să nu te mai întorci niciodată, spune Morgan pe un ton autoritar, însă fără să țipe, așa cum o făcuse rivalul său acum câteva momente.
- Ce vrei să spui? întreabă Hero derutat.
- Probabil că dacă nu ai fi fost un dobitoc, ai fi aflat chiar de la ea vestea, face Morgan semn spre mine. Theresa m-a convins să te las să pleci.
Hero își mărește ochii uimit, iar Lucas e și el complet pierdut. Niciunul nu s-ar fi așteptat ca simpla mea rugăminte să cântărească atât de mult în ochii lui Morgan, însă uite că s-a întâmplat, iar astăzi l-am scos, încă o dată, pe Hero din belelele în care se bagă constant.
- Acum dă-mi banii furați și dispari până nu te arunc de pe fiecare clădire din jur.
Învins, Hero îi întinde lui Morgan o geantă de sală care se dovedește a fi plină cu bani, apoi este escortat împreună cu Lucas, spre ieșire. Nici nu mi-am dat seama în tot timpul ăsta că plângeam, însă atunci când simt căldura brațelor puternice ale lui Morgan în jurul meu, încep să plâng zgomotos ca să mă descarc de toată rușinea și frustrarea resimțită.