refulări în ocean

când îmi revin speranțele

arta e moarte, copilule,
arta e sfârșit.
înțelege.
nu pot fi alături de tine.

am un cer de ars,
căci cerul arde mai bine cu benzină,
am un albastru datorie
către cer
am culori să-ți dau
culori să distrug
personalitate să înăbuș
și zile să dorm.

doamne, și aș fi vrut să te oprești
să faci o paralelă când ți-am spus că nu pot fi ceea ce vrei
- căci tu erai prea mic și prea sincer și prea... ciocolată
iar eu eram, pur și simplu, dezastru -,
dar tu ai rămas acolo.
ai deschis brațele
și m-ai cuprins.

acolo, cu tine, am început să plâng pentru prima dată.

acolo, cu tine, am înțeles că merită să trăiesc.

acolo, cu tine, m-am născut.

bine mi-ai revenit, speranță.