refulări în ocean

microcosmos

mi-am scris cuvântul cosmos pe coapse.
pe clavicule.
peste tot.

am așteptat.

pixul mi-a zăbovit în aer.

cerneala albastră mi-a pătruns în piele.
în cearșafurile albe.
peste tot.
cerneala m-a făcut ocean.

de atunci, pe pielea mea au început să apară cuvinte.
de atunci, nu mă pot opri.

de câte ori mă uit la cer, mă gândesc la tine,
la tine tine tine
când îmi atingeai povestea încă nescrisă, la
ființa care eram înainte.
– dacă eram, măcar, ceva –
și mă pierd între hiperbole.

aștept universul să cadă.
aștept să mi se șteargă literele arse în piele.
aștept să-mi încui ochiul
furtunii
în microcosmos.