refulări în ocean

cioburi

aveam niște cioburi în palmă
cioburi cu c cu majusculă
( că tot nu le pot folosi, de fapt,
majusculele sunt prea importante. )
și cu multe, multe vocale prelungite.
cioburi
care mi-au șters cuvântul ,,cosmos" de pe coapsă
mi-au dat apă albastră;
și mi-au scris, în schimb, catharsis.

mi-au spus atunci
de menirea mea.
că eu sunt un pui de cometă sau ceva de genul,
un întreg sistem solar,
un negativ în care se derulează griul
și că e frumos că văd lumea și
în alte culori
în afară de alb și de negru.
mi-au spus atunci
că sticla lor cerească mă taie
tocmai pentru a mă transforma în artă.
că voi ajunge să respir artă.
să mă înec în artă.
să clipesc artă.
să
funcționez
artă.

și mi-au mai spus cioburile,
exo-râzând de inima mea
– mai degrabă de lipsa exo-scheletului ei –,
că, atunci când mă voi reîncarna,
voi fi un singur cuvânt:

sfârșit.

și atunci le-am promis
că stelele își vor aminti
numele meu.