Suflet Negru

II

Nu am reusit sa adorm,ma uitam la umbrele de pe pereți și tot imi doream sa se întâmple ceva,imi imaginam cum crapă tavanul și bucățile mari și grele imi acoperă trupul meu fragil transformandu-l într-o plăcintă umană,iar sufletul meu să fie eliberat din cusca asta afurisita ,dar nu se întâmpla nimic,tresar când usa se deschide si se aud niste tocuri ce se ating de podeaua rece a spitalului,se aprinde lumina si ma ridic in șezut si imi frec ochii. Vad o femeie cu varsta în jur de 25-26 de ani ,era îmbrăcată intr-o rochie neagra si un halat medical peste umeri,avea parul blond si o pereche de ochelari pe nas,in maini tinea o mapa. Începe să vorbească în timp ce se îndrepta spre biroul alb plin de hârtii și mape de lângă perete.
- Imi pare rau nu am vrut sa te trezesc
- Oricum nu dormeam,dumneavoastra sunteti domnișoara Maia?
- Ma bucur,da eu sunt,iar tu esti?
- Denis,am venit azi dimineata pe la 4
- Da,stiu,am fost anunțată, Câțiani ai?
- 12
- Cum te simți?
- Cam obosit
- De ce?
- Nu am prea putut să dorm
- De ce?
- Nu ma simțeam prea bine
- De ce?
- Păi...aveam diferite gânduri
- Ce gânduri?
- Imi apărea chipul tatei și...momentele cele mai rele din viața mea.
- Povestește
- De ce ?
- Pentru a afla ce te-a deranjat
- De ce?
- Pentru a te ajuta sa te reabilitezi
- De ce?
- Hei,eu pun intrebarile aici,esti destul de șiret, interesant. (Scrie cu creionul pe o foaie albă de hârtie apoi ridică iar privirea către mine,ochii ei albastri ca un cer senin ma fac sa ma simt mai relaxat,habar nu am cum reușește, își scoate ochelarii apoi îi așează pe masa reluând contactul vizual,apoi buzele suptiri sau alungit intrun zambet larg.
- Spune-mi despre relația ta cu tatăl tău.
- Păi,avem...am avut...o relatie destul de rece...Nu prea mă vedea ca pe fiul său...
- De ce?
- Eu am fost lăsat la ușa lor,iar pe mama nu a lăsat-o sufletul să mă lase in frigul de afară. Pe cand tata nu pierdea nici o ocazie de a incerca sa ma sugrume,în care să își bată joc de mine,eu eram tratat diferit, adică eram obligat să fac treburile casnice. Apoi eram pedepsit aspru dacă nu îi făceam pe plac,dacă greșeam ceva...Nu a știut nimeni despre asta,nici macar mama,imi era frica sa ii spun.
- Crezi ca daca îi spuneai se schimba ceva?
- Nu,după o vreme mama a devenit foarte indiferenta, nu îi păsa câtuși de puțin de mine,puteam lipsi cu nopțile...Nu imi observa lipsa.
- Ai avut prieteni?
O privesc preț de o secundă și zâmbesc apoi încep să râd ușor ca un dement.
- Nu,cu toții mi-au arătat că nu există oameni de incredere. Nu mai vreau sa am nici un prieten...pentru ca doare să ai prieteni și oricum nimeni nu ar vrea sa imi fie prieten,sunt mult prea ciudat
- Eu vreau.
- De ce
- Esti un băiat interesant, chiar as vrea sa fim prieteni
- Da,cum să nu...de ce as avea incredere in cineva care e platit să spuna chestii din astea.
- Eu nu sunt plătită să îți fiu prietenă,sunt plătită să aflu ce boli mintale au fiecare pacient.
- Păi și ce cale ar fi mai simpla decât să te imprietenesti cu ei?mai lasă-mă cu prostiile astea,am spus,nu mai am incredere in nimeni.(zâmbetul meu s-a sters și în loc sprâncenele s-au încruntat sfredelind-o cu privirea,ea se uita la mine si zâmbește, e atât de calma si sigură pe sine,se joacă cu mintea mea,desigur,e expertă în asta,dacă nu ar fi nu lucra în asemenea loc,eu nu o voi lăsa să facă asta,nu sunt o jucărie)
- Bine,atunci eu te voi considera prietenul meu,tu considera-ma doar psihologul tău și lasă-mă să îți câștig încrederea. (Deci asa vrea sa joace,cum ar putea avea incredere într-un copil adus la psihiatrie)
- Mă îndoiesc de asta.
- Inteleg, eu voi fi și profesoara ta.
- De ce?
- Nu pot lasa o minte ca a ta să se atrofieze intre pereții acestei clădiri
- De ce va pasă?
- Ai uitat? Imi esti prieten
- Mințiți
- Tu poti crede ce vrei,dar uită-te în ochii mei și zi-mi ca nu ai vrea sa învăț.
(Ma uit in ochii ei,ochii ei albastri sunt atât de relaxați, atât de sinceri,atât de albastri,nu pot sa ii mint,nu vreau sa ii văd tulburati, ma relaxează atât de mult să îi privesc)
- Bine
- Ma bucur ca esti de acord,acum iti voi da niste teste psihologice pe care trebuie sa le rezolvi.
- Bine.

Peste 3 ore

- Bine,acum haide sa iti arăt unde vei sta
- Bine.
Mergem dea lungul coridorului si vad ca sunt niste uși din fier vopsite in alb cu o mica fereastră ce este îngrădită cu gratii de fier,din spatele fiecărei uși se aud diverse sunete,râsete,bocete si altele,nici nu mai stiu ce sa cred,oare iadul meu începuse deja sau abia acum va începe în acest loc.
Ne oprim in fața unei uși numerotate cu numărul 134,o deschide apoi imi face semn sa intru.
- Artur,ai un coleg de cameră,ajutal sa se acomodeze
Il observasem abia după ce sa ridicat de pe pat si se uita la mine,ma analiza din cap până în picioare iar eu făceam la fel,este un bărbat imens,imi da fiori doar prezența lui,nu as vrea sa il vad vreodată enervat,are cam 1.90 m,masiv si cu niste bicepsi imensi,faptul ca e chel il face sa pară si mai infricosator decât e deja,pe mână are tatuat un paianjen cu cruce iar pe cealaltă este tatuata o stea cu 9 unghiuri si cu cate o litera ciudata pe fiecare colt al stelei. Tresar cand incepe sa mearga inspre mine.
- Hm,îți urez succes
- Bine...pentru ce?
- Vei vedea
- Bine...
Observ albastrul tulburat al ochilor săi si observ cercelul ce se află deasupra sprâncenei.Urmăresc cum se îndepărtează apoi ma urc in patul liber,ma uit prin cameră nu e prea mare,avem o toaletă într-un colț al camerei,iar singura sursa de lumina de afara este prin ferestruica mica îngrădită cu bare,sunt fara scăpare,uitanduma in pod incep sa ma scufunda printre gânduri ce încet încet ma distrug.Cineva deschide usa si strigă "La masa"
Mă ridic din pat si ma îndrept spre usa ce era deschisă vad toti oamenii cum merg a gale spre o ușa.Cu cât ma apropii cu atât simt mai puternic un miros groaznic ce imi inteapa nările,Artur observă asta si imi spue mai in soaptă:
- Stai calm,te vei obișnui plus ca are un gust mai bun de cât mirosul.
Zâmbește in coltul gurii iar asta imi provoaca niste fiori reci pe șira spinării,de ce?pentru ca acel zâmbet arăta mai mult ca rânjetul unui psihopat ce și-a prins victima in capcană si vrea sa ii înceapă suferința. Iau o tava și într-o farfurie mi se pune un fel de laturi ușor verzui cu miros întepător,o felie de pâine și un pahar de plastic cu apă.Ma uit in jur si caut o masă, observ una libera într-un colț mai întunecat al acestei cantine,vreau sa fiu singur,ma asez apoi incep sa examineze toti oamenii din această încăpere, toti au cearcăne si o piele palidă,au ochii sticliti,de parcă ar fi orbi,asta pentru că ei nu mai vad bucuria din viață,oare eu voi fi la fel?
Nu apuc sa imi raspund la intrebare ca lângă mine se așează un tip roșcat,si incepe sa mănânce si imi întinde mâna:
- Victor,tu
- Denis
- Te-am deranjat?
- Cam asa ceva
- Esti lupul singuratic
- Sa zicem.
- Aoleu,esti molipsitor?
- Ce?
- Cum ce? Ai cea mai grava boala
- Poftim?
- Mi-e frică să mai stau lângă tine,dacă ma molipsesti
- Ce? Eu nu am nici o boala
- Eu iti zic ca ai
- Da ce?esti medic
- Da,iar tu ai boala gravă de plictisiotomonie foarte gravă
- Ce? Ce dracu indugi acolo,esti dus cu totul
- Practic vorbind cu toții suntem,însă eu sunt gata să mă întorc cu yahtul.
- Esti tâmpit
- Vai ,ce drăguț, imi era frica ca nu vei observa
(Mă uit la el cum zâmbește ca un dement,încep să îl analizez și pe el,nu era atât de diferit de ceilalți, dar avea ceva mai special,simțul umorului ce îl ținea în viața, ca și restul era îmbrăcat în niște pijamale ce se presupune că trebuiau să fie albe,părul sau roșu ca focul și ochii verzi ca smaraldul îi dau un aier rebel și interesant,încep să zâmbesc mai mult din politețe ciudatului ce a intrat in vorba cu mine .)
- Vezi,alta viața
- Mda,ce să zic,a devenit mult mai bună...(imi dau ochii peste cap în timp ce răsuflu  din greu ,apoi ma uit din nou la ... acea...mâncare presupun.)
- Hei,de ce esti asa...sustras
- De ce esti asa de tâmpit
- Pentru ca sunt într-un spital de nebuni
- Și de ce esti aici?
- Pentru ca am făcut câteva chestiute ce m-au adus aici
- Ce ai facut?
- Hei,unde te crezi domnule,în secția de interogare?
- Nu
- Atunci de ce pui asa multe întrebări?
- Pentru ca vreau
- Prea multe vrei
- Hm,nu prea cred
(Încearcă să mai spună ceva dar suntem cu toții chemați către camere, nu mai apuc sa gust din dezgustatoarea... chestie  e sper ca e comestibila, iau doar felia de pâine și o mestec rapid,deși era și ea destul de tare zgaraindu-mi gingiile. O femeie începe să urle din toti plămânii iar jandarmii o electrocuteaza apoi îi dau câțiva pumni și picioare pe unde nimeresc, în cele din urmă o apuca de par si o trag după ei dispărând pe coridorul lung și rece rasunand doar urletele disperate.

Victor inainte sa intre in psihiatrie