Suflet Negru

XVI

Tot ce am aflat despre acei ciudați a fost ca au fost exmatriculat de la fosta școală ca au bătut un coleg și l-au înjunghiat cu un cuțit pe sub coaste,chiar dacă rana nu era gravă oricum au trebuit să răspundă pentru faptele lor. Asa ca au venit aici încercând să pară cât mai normali.  Înafară de Martin,el a fost la alta școală și după cele întâmplate a fost trimis de tatăl lor să îi supravegheze.
  Orele s-au terminat iar eu din nou am luat-o spre casă cu căștile în urechi,în fața mea îl văd pe Zeck alaturi de Adda cum se sărutau pasional în timp ce îi tot aluneca mâna peste fundul ei ce era acoperit de materialul subtire al acelor pantaloni de yoga. Se opresc iar el ma observa și zâmbește parca triumfător că sărută cea mai frumoasă fată din școală.  Trec pe lângă ei și surâd apoi îl aud pe acel ... individ cum imi spune parca mandru:
- De-ai ști ce buze dulci are...
- De-ai ști ce  bună la pat e ... ( zâmbesc triumfător și imi pun căștile în urechi fara sa mai ascult alte cuvinte. Simt doar cum cineva ma apuca de umăr și mă forțează să mă opresc. Mă întorc plictisit și văd că " Marele Zack" nu sa saturat și nu a inteles nimic din acel pumn pe care i l-am servit cu câteva săptămâni în urmă.
- E,ce dorești? (O spun pe acelasi tot plictisit și dispretuitor)
- Ce ai zis adineauri?
- Ce am zis?
- Nu o fa pe prostul.
Zâmbesc în luare de râdere și imi îndrept privirea către domnișoara prinsă la mijloc.
- Nimic, nimic,ziceam doar ca ieri ma dus în patul ei iar azi te va duce pe tine.
- Minți, ea e iubita mea de 4 săptămâni.
- Oare? Ia vezi al cui e acest număr și citește atent.
" Bine,noapte bună iepuraș, te iubesc" și alte chestii scârboase de acest gen.
Ups,se pare ca l-am cam enervat,hm,oare ce se va întâmpla dacă torn mai mult venin pe venin, fac un pas și o apuc pe Adda ne fiind departe de mine,o aduc foarte aproape de corpul meu și încep să o sărut,această nu da inapoi și se lasă în mâinile mele.
Apoi el o apuca de mâna și o da in spatele lui. Da,perfect,arată de ce esti in stare cand esti nervos,mor de curiozitate. Zâmbesc satisfăcut de reacția lui iar el se uita la mine confuz,nu înțelegea de ce zâmbesc, iar asta îl băga și mai mult în ceață si îl enerva și mai mult. Vine spre mine și imi da un pumn în față eu rămânând ne clintit ma uit la el și îi întorc pumnul ,dar nu voiam sa cada jos,voiam să aibe impresia ca e destul de puternic. Mă ataca din nou cu piciorul încercând o schemă ce nu prea ia ieșit din pacate ,ca inainte sa se apropie de capul meu îi prin piciorul dezechilibrandul și lasandul să cadă jos.
- Daca renunți acum te las în pace să știi.
- De ce sa renunț, nu ma las umilit.
- Bine,cum zici tu...dacă ajungi în spital să nu dai vina pe mine.
Gata,nu ma mai joc dea lupta,i-am dat o șansă, dar dacă refuză nu e problema mea. Il apuc de  braț și il luxez,nu îl rup,nu am nevoie...apoi îi trag un pumn sănătos peste spate și trantindul  jos. Se ridică și scoate un cuțit. Zâmbesc satisfăcut.  În sfârșit puțin mai interesant. Încearcă să mă taie dar ma feresc de câteva ori. După ce încep să mă plictisesc îi prind cuțitul în mână apoi îl imobilizez lipindui lama cititului de gâtul lui.
- Tai?  Sau renunți?
- Bine,bine,renunț.
Ce pampalau,de parca era să îl tai în fața acelei fete,macar sa para bărbat și să arate că nu ii e frica nici de moarte. Of,patetic. Las cuțitul din mana sa cada pe pământ și zâmbesc satisfăcut, nu a văzut doar Adda,ci și 200 de oameni ce urmăreau cu atentie lupta,care se uitau pe geamurile școlii ne fiind prea departe se observa foarte bine totul. Altii se holbau de pe aleea apropiată,era perfect ,a ieșit mai bine de cât ma asteptam.
   Plec acasă, ma simt împlinit și satisfăcut, ajung acasa si văd că toți sunt prezenți, ma salut cu băieții ce stăteau și se uitau la TV apoi plec in bucătărie de unde se auzea vocea Karei.
- Pleaca de aici ghem plin cu purici. Pleaca.
- Miaaaauuuuu,miaaaaauuuu
- Îi e foame(apar eu de după ușa) si nu are purici să știi
- Atunci ghem plin de limbrici
- Nu are nici limbrici,l-am dus săptămână trecută la veterinar.
Lucifer la auzul vocii mele vine grabit către mi e și începe să toarca fericit
- Hranestetil!
Nu îi zic nimic,doar ma îndrept spre frigider și iau un peștișor mic și îl dau,apoi îi mai dau și o bucățică de carne iar după ce se satură se lungeste pe podea unde razele soarelui incalzeau podeaua.
Kara scoate o țigară din buzunar și o aprinde,trage de câteva ori,apoi eu observ ca ea fuma.
- Ce faci?
- Fumez,de ce?
- De cand tu fumezi?
- De câteva luni.
- Cum adică? De ce?
- Că așa vreau!
Îi iau țigara din gura si o sting calcand-o în picioare.
- De ce ai facut asta?
- Ca am vrut. Uite,înțeleg că e greu,înțeleg ca vrei sa încerci diferite lucruri,crede-mă că înțeleg că și eu am fost inchis in acea ...
- NU! NU! NU! nu înțelegi,nu înțelegi nimic,nu înțelegi cum ma simt eu și nu ai să înțelegi vreodată! Stii cum e cand afli ca ai fost abandonată din primele săptămâni de viata? Sa nu ti se de-a o șansă să trăiești? Sa crești între pereții spitalului? Sa faci primii pași pe podeaua rece? Stii cum e să stai în carceră cand ai doar 4 ani sau să fii pedepsit aspru la vârste fragede ? Sau cel mai rau,să vezi singurele persoane care mai tin la tine cum sunt biciuite,chinuite,și batjocorite? Sau să ai 4 ani,și să vezi cum mama ta vorbește cu alți oameni din capul ei?  Apoi să...(face O scurtă pauză încercând să își potolească lacrimile ce îi inundă deja fața)...să o vezi pe mama ta într-o baltă de sânge...si sa stii ca nu se va mai ridica...apoi sa iti petreci restul zilelor mancând câte o feliuta de pâine și o picătură de apă pentru a nu muri...tu Nu stii,nu stii și nu vei sti ce inseamna sa trăiești cu amintirile celor ce au plecat...sau sa ti se para un lucru straniu cand povesteau despre lumea cea de după zidul înalt...(spunea mai calm dar cu multă durere ce se simțea că venea din adâncul sufletului ei.) Sa crezi ca cei de afară sunt ciudați pentru ca ei nu pedepsesc și nu sunt pedepsiti pentru ca au scăpat un pahar cu apa pe jos sau pentru ca au cerut un pic mai multă mâncare...cand ai venit tu...deja era diferit, nu mai era acel director care venea personal și chinuia pacienții. Era altul,și alți psihologi...(Încearcă să își șteargă lacrimile dar nu reușește să le oprească, ma apropii de ea și întind mâinile în fața ei ca semn ca pot sa îi fiu refugiu)
Acceptă propunerea paraverbala și mă îmbrățișează infundandusi fața în pieptul meu,parca încercând să se ascundă.  Stăm asa câteva minute apoi se îndepărtează fara sa mai zică ceva,sa  eliberat de acea durere ce o avea pe suflet,cred ca se simte mai bine acum.

Lucas

Derec

Martin