Suflet Negru

III

- Ce a fost aia?
Artur se uita la mine la început confuz dar apoi înțelege despre ce vorbesc.
- Acum înțelegi de ce ți-am urat succes...viața aici e mereu ca o luptă între o haită de câini pentru un colt de pâine, însă nu toti realizeaza ca suntem doar niște șoareci de laborator ce folosesc doar la experimente...

.........................................................................

Deci nu sunt prea multe de povestit,au trecut deja 3 luni,zilele trec foarte greu de parca le-ar trage cineva de coarne forțat,ma uit in pod in timp ce Artur se antrenează, face asta dimineata si seara,m-am alăturat si eu de câteva ori,dar nu am prea multe de împărțit cu el,tot ce am aflat a fost ca are 57 de ani,nu aș fi crezut,se menține în formă.
   Cu Victor însă m-am împrietenit destul bine,el are 29 de ani însă a avut o viață plină de aventuri,stie totul ce tine de arme,droguri,tutun si alte chestii cel puțin așa mi-a spus,mi-a povestit doar câteva lucruri din cele facute caci in 15 min nu prea poti vorbi multe,nici macar la plimbator nu putem,ca daca scoatem vreun sunet suntem electrocutati  sau băgați în într-o cameră rece fara nici o surnsa de lumina,doar frigul și întunericul ce intra in oasele firave .Ce sa zic,am o viață pe care nu i-aș dorio nici celui mai mare dusman. Singurele persoane cu care vorbesc aici sunt Artur,Victor si Maia, se tine de cuvant,imi e profesoara si cred ca si prietena,are incredere in mine,imi povesteste totul,adica,principalul,caci nu avem chiar tot timpul din lume,în fiecare zi stau in cabinetul ei câte 2-3 ore,ore în care vorbesc cu ea,citesc sau imi predă unele lecții.
    Stau așezat la masă amestecând substanța verzuie din farfurie,am slăbit foarte mult,de cand am venit nu am gustat niciodată ce e in farfurie,am mâncat doar felia de pâine cu acea apă în care mai găseam uneori câte un gandac înecat . Victor stranuta, dar mai degrabă imita un stranutat pentru ami atrage atenția. Omul asta face glume din nimic,uneori nu inteleg cum reușește să fie mereu asa...presupun ca drogurile i-au făcut asta. Adică putina minte mult zâmbet sau asa ceva.
  - Cum reușești să faci asta?
  - Ce anume?
  - Cum poti fi atât de fericit cand vezi tot ce e in jurul tau,cand vezi ca toti te lovesc din toate părțile ?
  - Ha,pai e simplu,vezi tu,eu am crescut mai mult in stradă, părinții niciodată nu m-au dorit in viața lor asa ca am decis sa plec,apoi dupa ce am trecut prin probleme din care mi se părea că nu voi ieși vreodată din ele,eram mai mereu în depresie,fumam țigară dupa țigară,nimic nu reusea sa ma calmeze nici macar pe o secunda,până am întâlnit un batran,era un om trecut prin viața, cand m-a văzut posomorât ma intrebat ce s-a întâmplat, dupa ce i-am povestit mi-a spus"intr-o lupta cei ce se zbat să trăiască vor muri,iar cei ce intra in lupta cu dorința de moarte vor supraviețui, asa ca băiete sa nu iti fie frica de probleme căci dacă pierzi totul sa stai relaxat si sa fii fericit,ca nu vei mai avea ce sa pierzi."
  - Wow,pai tu ce ai pierdut tot,nu ai incercat sa te întorci la părinții tai?
Nu zice nimic,se uita in pământ iar apoi isi ridica încet capul schitând un zâmbet in coltul gurii.
- Ei au murit,de mult,tata s-a spânzurat iar mama și-a tăiat venele ...si de cand am intrat aici am pierdut totul,asa ca incerc sa fiu cât mai optimist posibil.
- Imi pare rau daca te-a deranjat întrebarea
- No amigo ,stai calm. Viata merge inainte,putea fi și mai rau
- Anume
-Nu stiu, dar mereu poate fi mai rau
- Bine,deja trebuie sa plecăm in camere,ne vedem maine.
- Bine.

    Cu cât stau mai mult pe aici cu atât imi doresc mai tare sa ies, caci vreau sa ma răzbuna pe toti cei care mi-au greșit, acest gând a devenit deja o dorință ce ma arde in fiecare zi cate puțin ,sufletul meu este gol si pustiu,întunericul din inima mea îneacă în durere strălucirea ce sclipea până acum in privirea mea.
     Merg pe coridor condus de un paznic,ma întorc în cameră, în ultima vreme fac atât de putina mișcare încât obosesc doar mergând câtiva metri,poate am sa ma alătur mai des lui Artur,asa poate ma voi împrieteni si cu el,este un tip misterios cu un trecut negru si murdar ce ia pătat prezentul mai mult decât ar fi crezut vreodată ,dorința de a afla ce a facut si cum a ajuns aici nu imi da pace,voi afla eu până la un final.
   Sunt împins în "celulă"si il vad pe Artur dupa cum ma asteptam antrenanduse.
   - Ma pot alătura si eu?
   - Daca te crezi in stare(iar face mutra de psihopat si se uita cu coada ochiului la mine)
   - Cumva ma ei peste picior?
   - Cum as putea sa fac eu asa ceva?
   - Bine,arata-mi ce exerciții faci.
   - Esti sigur?
   - Ce fel de intrebare e asta.
   - Bine,hai sa incepem atunci.
     Peste 3 ore

  Am murit,gata,nu imi mai pot misca corpul,însă muntele de carne parca nu a facut nimic până acum.
  - Te-ai descurcat bine pentru un copil de 12 ani.
- Ăm,mersi...
- Bine,acum la culcare,good night
- Stii engleza?
- Da
- Tare,ma înveți si pe mine?
- Sigur,cand te vei antrena de fiecare dată cu mine(incepe sa râdă, deci e clar,m-a luat iar peste picior)
- De acord,noapte buna.
  Fiecare exercițiu venea cu câte un cuvânt nou,nu era chiar ușor dar încet m-am obisnuit și astfel începeam să memoreze tot mai repede cuvintele.

  Au mai trecut 3 luni dar astea mai repede, fiind ca mi-am ocupat timpul cu exerciții si cu învățatul,  cu Artur si învăț alte materii cu Maia, deci e mai bine un pic.Chiar am inceput sa ma împrietenesc destul de bine si cu Artur dar oricum nu vrea sa imi spună cum a ajuns aici,zice ca nu e treaba mea.Pe de altă parte am aflat cum a ajuns Victor aici acum ca stam la cantină vreau sa il intreb mai amănunțit, caci prima oară când mi-a spus a fost scurt clar si la obiect:
  - Deci acum povesteste mai amănunțit cum ai ajuns aici?
  - Păi ce e de spus,am luat o supra doza de droguri halucinante,am leșinat,am fost dus la spital am stat cam o săptămână dar a fost cea mai rea săptămână din viațamea, asta pentru ca aveam halucinații și nu erau din alea frumoase cu curcubee  și unicorni  roz,vedeam dese ori niste oameni cu ochii rosii si cu robe negre,stăteau în colțurile cele mai întunecate si încercau mereu sa ma omoare, medicii au vazut ca am halucinații și m-au transferat aici,Sfârșit.Va rog aplauze furtunoase pentru cel cu o poveste plictisitoare si deprimantă.
  - Ha, interesant.
  - E tare nu?
  -  Dap. Mai ai halucinații
  - Uneori,dar m-am împrietenit cu ei,sunt chiar de treaba dacă ajungi să îi cunoști.
   - Ok...Oficial esti un ciudat.
  - Dar ce,inainte eram neoficial
  - Esti cu adevarat un dement
  - Mă simt onorat pentru aceste frumoase complimente.
  - Cum zici tu.

Când ne îndreptăm spre ieșire ma imbranceste unul dintre pacienți eu ma ridic dar ma apuca de umeri și ma Tranteste iar la pământ, incerc sa ma apar și vine unul dintre gardieni la noi și ne eloctrocuteaza, apoi Victor îl împinge pe gardian trantindul la pământ mai vin încă doi și suntem electrocutati,simt durere în tot corpul dar apoi suntem  loviți si cu picioare apoi ne duc într-o cameră cu pereții pătați de sânge,ma dezbracă apoi imi leagă mâinile și picioarele apoi cu un bici ma lovește de mai multe ori taindu-mi  pielea lăsând să curgă picături  fierbinți de sânge,durerea era insuportabilă,ma zbătea ca un vierme în carlig sperând să se termine mai repede, ridic ochii pentru câteva secunde și îi întâlnesc râsul psihopat,avea fața plină de sânge și un gardian îi dădea în continuare șuturi și pumni in fața,însă el râde în continuare,într-un final ne dezleagă pe ambii și unul din ei spune,
-Duceți acest psihopat înapoi,tu ridicate și îmbrăcate, înaintează.  Gunoaie ale societății.