Îngerii nu ne-au vrut în rai (Andrei Radu Fan)

Capitolul III

*Perspectiva lui Andrei*
"Mă întind și închid ochii lăsând gândurile să îmi acapareze mintea și într-un final adorm."

Văd același chip angelic, se apleacă peste mine și mă sărută, de data aceasta sunt complet conștient, dar nu pot să mă mișc. Are control total asupra mea. Mă uit în jur, văd haos, mult foc, parcă aș fi în iad, totuși un înger e deasupra mea și mă protejează de flăcările arzătoare. Se ridică și pleacă, fără explicații, dispare prin flăcări și le ia cu ea, în jur totul e alb, acum mă aflu în rai, văd o mulțime de îngeri, chipuri frumoase cu aripi albe, apoi întorc privirea în dreapta și o văd, același față care cu doar 1 secundă în urmă a trecut prin flăcări și le-a distrus.  Întorc privirea spre stânga și văd o ușă, apoi mă uit înainte și văd cum niște îngerii se apropie de noi. O femeie roșcată, tânără, cu o cicatrice pe frunte ne arată cu mâna ușa.
- Nu sunteți încă doriți aici, va trebui să plecați până nu e prea târziu, nu vă vrem aici.
Fata de lângă mine, cea care m-a salvat pășește prima spre ușă, fără să spună nimic, înainte de a pași dincolo de ea se întoarce cu privirea spre mine, parcă rugându-mă să mă duc până nu e prea târziu. Dar parcă nu pot să mă mișc, când vede că nu am nicio intenție se întoarce din drum și mă ia de mână, mă trage după ea și ieșim amândoi din rai. Îngerii nu ne-au vrut în rai, iar ea a fost cea care m-a adus înapoi pe pământ.

Tresar și mă trezesc buimac, am visat-o, trebuie neapărat să o văd, trebuie să știu că e bine și să îi mulțumesc că ne-a salvat viața mie și Xeniei, îi datorez multe. Nu cred că o să mă pot revanșa vreodată față de ea, dar simt că în toate evenimentele astea s-a creat o legătură între noi, am simțit-o când și-a pus mâinile pe gatul meu, am simțit cum își lipea buzele se ale mele, am simțit-o peste mine. " Aș vrea să o simt așa și când sunt conștient." Gândul îmi zboară rapid, e o prostie, trebuie să îmi bag mințile în cap.
Încerc să mă ridic, simt durere în tot corpul, dar reușesc într-un final să ajung în picioare. Am perfuzie, cred că sunt calmante, însă nu e conectată la aparat, așa că pot să mă deplasez fără probleme. Ies din cameră și dau de un hol mare, nu foarte aglomerat, totul e alb, pe jos se află o gresie de un albastru nocturn. Dintr-un salon iese o asistentă.
-Doamnă, mă scuzați, în urmă cu câteva zile a avut loc un accident, au fost implicate două mașini și un autobuz, fata care a supraviețuit din autobuz, în ce salon este?
- În salonul 23. Îmi răspunde scurt doamna, parcă plictisită.
- Și aș putea să o văd? Întreb eu sperând ca răspunsul să fie unul afirmativ.
- Veniți după mine. O să iau răspunsul acesteia ca pe un "da".
Pornește drept înainte pe hol. E îmbrăcată în pantaloni albi și un halat de aceeași culoare, are parul mediu, castaniu și prins într-o coadă joasă. Ajunge în fața unei uși și se oprește, remarc că pe ușă era scris cu un marker negru numărul "23".
- Nu vă pot permite să stați mai mult de 3 minute. Spune aceasta și îmi deschide ușa salonului.
Direct în fața mea apare același chip de înger, dar de data asta mult mai palid și fără viață, are ochii închiși, așa că nu pot să văd văpaie și flacăra misterioasă pe care o avea în ochii când s-a târât sub mașină să verifice dacă trăiesc sau ca atunci când s-a întors din drum, în vis, ca să mă ia cu ea înapoi pe pământ.
Cu toate astea e la fel de frumoasă, într-o singură secundă am atâtea gânduri, îmi doresc să o îmbrățișez, vreau să îi aud vocea și să îi simt pielea fină peste a mea. Vreau să îi mângâi părul de un blond închis, spre castaniu .
Pășesc spre ea, e conectată la o mulțime de aparate, are pe față o mască de oxigen, așa că nu îi pot simți respirația, iar la nas are un furtun. Mâinile îi sunt străpunse de 2 perfuzii și de pe sub halatul de spital, din dreptul pieptului îi ies două cabluri, de la ventuze, care sunt legate de un aparat ce îi monitorizează bătăile inimii.
Are bătăi destul de rare, lucru care nu e normal.
Mă așez lângă ea, pe pat.
- Vreau să îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, vreau să îți mulțumesc că ți-ai pus viața în pericol pentru a mă salva pe mine și pe sora mea. Nu cred că o să am vreodată puterea să te răsplătesc pentru ce ai făcut, dar o să vreau să încerc, vreau să trăiești pentru a îmi da această posibilitate. Vreau să te pot privi în ochi în timp ce îti spun cât este de frumoasă, vreau să am ocazia să îți povestesc ce am visat, vreau să am posibilitatea să te mai visez și să știu că a doua zi să te pot vedea sau auzi.
Întind mâna și o prind de mână, îmi strecor ușor degetele printre ale ei și îi ridic mâna cât mai aproape de gura mea, pentru a o putea săruta. Aceiași piele fină.
Asistenta deschide ușa și îmi cere să părăsesc salonul. Mă ridic și pășesc spre ieșire, la jumătatea drumului mă întorc și o mai privesc odată pe fata ce mi-a devenit înger păzitor.
Mă întorc în salonul meu și mă pun pe pat, i-am rugat pe ai mei să mă lase puțin să mă odihnesc, chiar dacă eu în momentul ăsta nu simt nevoiea de somn, ci simt nevoia să o pot strânge în brațe pe fata al cărei nume nu l-am aflat încă. E ceva special la ea, nu simt doar mulțumire pentru că m-a salvat, simt ceva mai mult. Încerc să neg totul, poate e doar o iluzie din cauza faptului că mi-a salvat viața, așa că nu îmi doresc să îmi fac gânduri greșite.
Pe hol aud pe cineva strigând după un doctor. Aud pași care trec destul de grăbiți pe lângă ușa camerei mele, nu aleargă, dar merge într-un ritm alert. Ignor totul, nu pare a fi ceva foarte interesant.
Stând întins pe spate adorm într-un final și o visez iar..
Sunt undeva pe o câmpie plină cu flori, sunt într-un câmp de lavandă, totul în jur miroase îmbietor. Mă uit în jurul meu, o fată cu parul blond închis e cu spatele la mine și adună flori de lavandă într-un coș, pe cap poartă o coroniță împletită din aceeași floare. Mă îndrept spre ea, și când îmi aude pașii se întoarce cu fața la mine, văd aceeași ochi căprui deschis, spre verde, care mă privesc iubitori. Lasă coșul jos și face un pas până ajungem aproape lipiți unul de celalalt. Își pune mâinile pe după gatul meu și își lipsește buzule de ale mele, sunt fine și au un gust dulce.
Mă trezesc, aș fi vrut ca visul să continue, dar din păcate s-a oprit aici. O văd pe mama care stă pe un scaun lângă patul meu.
- S-a întâmplat ceva? O întreb când o văd că stă acolo și mă privește.
- Am venit să îți spun că Amy s-a trezit, m-am gândit că poate ești interesat și am văzut că dormi așa că am rămas să te privesc .
- Cine e Amy? Întreb în căutare de răspunsuri.
- Fata cere te-a salvat.
Când aud aceste cuvinte primul meu gând este să mă ridic și să plec direct în salonul ei.
- Trebuie să o văd!

--------------
Hei! A apărut și capitolul, știu că a trecut ceva timp, am avut o absență destul de lungă, dar încerc să revin în forță cât de curând posibil. Sper că v-a plăcut!