Îngerii nu ne-au vrut în rai (Andrei Radu Fan)

Capitolul XXXIII

"În urma analizei probelor biologice recoltate s-a putut stabili legătura de sânge între Luana Raluca Alexandra și unul dintre solicitanți. Numele tatălui copilei este... Radu Ionuț Andrei.

Toți 3 am rămas muți, nu știam ce se va întâmpla în continuare. Toți ne-am dorit atât de mult să aflăm cine e tatăl Luanei, însă nimeni nu s-a gândit ce vom face după ce lucrurile vor fi lămurite. Andrei și Ianis au reușit să întârzie scrierea numelui de familie sial numelui tataluide pe certificatul de naștere al fetiței, iar astăzi trebuie să mergem și să o luăm din spital. Nu știu ce o să ne întâmple, mai ales că mama ei tocmai a murit.
-Ce se va întâmpla acum..? Întreb ușor reținută, pentru că amândoi băieții rămăseseră tăcuți.
- Daca aveți nevoie de  ajutor, o să o fac cu cel mai mare drag, însă, în situația asta, Andrei trebuie să o ia fetița acasă, pentru că el e tatăl ei.. Spune Ianis parca ușor dezamăgit de situație.
- Amy, vrei să vorbim 5 minute în particular..? Mă întreabă Andrei foarte abătut.
-Sigur.
Ne ridicăm și ieșim din încăpere. Mergem într-o cameră unde nu se afla nimeni. Rămânem tăcuți câteva zeci de secunde, poate chiar câteva minute.
-Andrei, dacă m-ai chemat aici hai să vorbim, trebuie să aflu ce e în mintea ta.. Nu mă lăsa așa, pentru că nu pot citi gânduri..
- Amy, trebuie să o iau pe Luana acasă și o să am nevoie de ajutorul tău să o cresc.. Pentru că nu mă descurc singur.. Te rog.. Știu că nu e copilul tău și poate e prea mult să îți cer să crești copilul altei fete.. Dar.. Nu o să mă pot descurca fără tine.
- Andrei, ți-am promis că orice se va întâmpla eu o să te ajut și o să îți fiu aproape. O să te ajut să o crești pe Luana. Ba chiar mai mult, o să mă port cu ea de parca ar fi copilul meu, pentru că acum așa este, este copilul nostru. Nu o să pot niciodată să o înlocuiesc pe mama ei, însă va trebui să o fac, pentru că nu vreau să crească fără mamă. Singura problemă e că eu mai am școală, sunt cu examenul final și va fi mai greu.. Adică o să am nevoie de ajutorul părinților mei, ai tăi, nu o să pot veni cu tine în Italia, ție îți va fi greu să te ocupi de ea acolo, singur, așa că îți sugerez să o lași aici, până o să pot veni eu în Italia ca să o creștem împreună.
- Amy.. Iubito..
-Andrei..
Mă îndrept spre el și îi mângâi obrazul și exact ca un copil își mișcă obrazul parcă tânjind după atingerea mea. Mă prinde de mână și mă privește timid în ochi. Îmi mușc ușor buza de jos și îl privesc în ochi, încercând să îi descifrez sentimentele. Pare atât de confuz, pare trist și fericit în același timp.
- Amy, vreau să îți mulțumesc că îmi ești alături.. Și îmi pare atât de rău pentru situația asta.. E numai vina mea că s-a ajuns aici...
- Andrei, am stabilit împreună că a fost o greșeală, însă nu vreau să crezi vreo secundă că acest copil e o greșeală.. E un dar de la Dumnezeu și chiar dacă nu ți-ai dorit-o atât de mult, acum trebuie să o dorești.. Andrei.. poate nu realizezi.. Dar ești tată, sufletul ăsta e rupt din tine.. Hai să mergem să o luăm.. Dacă stam aici nu facem decât să accentuăm suferința..
- Hai să plecăm atunci..
Împreună cu Andrei mergem să le spunem și părinților Ralucăi despre situația copilului, ei au vrut să îl crească, însă Andrej a spus că dorește să își asume el toate responsabilitățile, pentru că e copilul lui. După ce ne-am exprimat încă odată regretele am plecat.
Ne urcăm în mașină și plecam spre București. Nu avem nimic pregătit pentru bebeluși, așa că mai întâi vom merge la cumpărături. În mașină o sun pe mama.
- Mamă, trebuie să îți dau o veste..
- Da iubita mea, te ascult.
- Să știi că eu și Andrei avem un copil. Spun fără să mă gândesc cum sună defapt ce am zis.
-Ce? Ești însărcinată? Amy?! Nici nu știam că .. Trebuie să vorbim neapărat.
- Nu, mamă, nu e vorba despre asta. Ți-am povestit de situația cu Raluca.. Copilul e al lui Andrei, iar acum, in lipsa mamei lui, e copilul nostru.
- Cum o să vă descurcați..? Tu încă nu ai terminat școala..
- O să îmi termin școala, o să dau și la facultate, asta nu îmi va împiedica viitorul, voi crește acest copil împreună cu iubitul meu.. Însă vreau să te rog ceva... O să am nevoie de ajutor.. Nu pot singură..
- Sigur că o să te ajut.
-Bine mamă, mulțumesc mult, vorbim când ajung acasă.
- Bine scump, te iubesc!
- Și  eu mamă!
Termina convorbirea și închid.
- Avem și susținerea mamei.
- Sigur și ai mei o să ne ajute. Spune și își pune o mână peste a mea.
- Amy, eu chiar sunt tată?
- Da iubitule, ești tată.
După atâtea zile de durere și lacrimi un zâmbet discret îi apare în coltul gurii.
Ajungem în București și mergem la un magazin cu lucruri pentru copii, nu vom lua decât câteva lucruri esențiale. I-am lăut pătuț, scutece, câteva hăinuțe, ceme și pudră, o păturică roz, cum au toate fetițele, câteva jucarioare cu care să îi atragem atenția și cel mai important, laptele praf, pentru că trebui să o și hrănim.
Ajungem la spital de unde vorbim cu doctorii, Andrei este trecut oficial ca tatăl fetiței, pe care o cheamă Radu Luana Raluca Alexandra. Are un nume destul de lung, însă fiecare e pus cu un scop,  așa că nu puteam să renunțăm la nimic. Acum că sunt gata toate documentele puteam să luăm fetița acasă, mai întâi vom merge acasă la Andrei, unde sunt și ai mei, veniți în vizită.
Fetița e foarte frumoasă, are ochii verzi, cu un par castaniu foarte deschis, spre blond și zâmbește foarte mult. A fost destul de liniștită, însă Andrei a avut grijă cum conduce și am evitat să facem gălăgie. Am ajuns într-un sfârșit acasă unde am fost primiți de familiile noastre.