Îngerii nu ne-au vrut în rai (Andrei Radu Fan)

Capitolul XXVI

"Așa că merg sus și mă apuc de treabă."

Andrei are lucrurile vine aranjate și organizate, problema e că are dulapul plin și nu prea am loc și pentru lucrurile mele. Îmi pun câteva într-un compartiment din dulap, iar restul le las în valiză din cauza locului insuficient. Andrei o să vină de la antrenament în jurul orei 14, așa că o să am timp să  pregătesc și un prânz pentru portarul meu frumos.  Însă nu știu ce planuri are el, dacă vrea să mâncăm în oraș? Mai bine îl întreb, pentru că oricum nu voiam să fie o surpriză și prefer să nu ne stricăm planurile. Îi scriu un mesaj.
" Iubitul meu, pregătesc prânzul sau ai alte planuri pentru această după amiază?"
Îmi răspunde după aproximativ 10 minute.
"M-am gândit deja la asta, ți-am luat-o înainte cu prânzul. "
" Bine, dragul meu, ne vedem la 14?"
"Da, acum trebuie să mă întorc la antrenamente, vorbim când ajung, te iubesc mult!"
" Bine iubitule și eu te iubesc mult de tot!"
" Eu mai mult!"
" Ba nu, eu!"
" Eu!"
"Ba eu!"
" Amândoi egal, ai noroc că trebuie să mă întorc la antrenament"
" Bine, dragul meu!"
Deci a făcut deja planurile pentru aceasta după amiază, nu are rost să mă mai complic în a aranja ceva, a fost cu un pas înaintea mea. E 13:30, așa că merg să fac un duș până vine Andrei de la antrenamente. Când ies iubitul meu era deja în pat uitându-se pe telefon. Nu știam că e aici și am ieșit doar în capod, nu aveam nimic altceva pe mine.
- Bună iubita mea!
- Bună.
Mă aplec ușor și îl sărut, încercând să îmi țin capodul în cea mai mare parte pe mine. Mă trage peste el și ușor șocată îmi stâng mai tare cordonul de la halt.
- Andrei! Stai că mă dezbraci! Spun ușor amuzată.
- Nu m-ar deranja.
- Andrei!
- Ce se întâmplă dacă desfac cordonul ăsta?
- Rămân dezbrăcată!
Trage încet de funda realizată din cordon, făcându-mă să cred că o să mă lase în costumul Evei. Mă sărută apăsat pe buze și se dă jos din pat lăsându-mă acolo.
- Nu fac nimic împotriva voinței tale, mă duc să fac un duș. Tu îmbracă-te, mergem la o teransa, ia-ți ceva lejer.
Se pregătește să intre în baie, însă îl opresc.
-Andrei?
-Da?
- Te iubesc mult!
- Și eu te iubesc!
Mă îmbrac într-o rochiță lejeră, largă și  îmi prind părul într-un coc dezordonat. Între timp Andrei iese de la duș și se pregătește și el. Ieșim împreună de mână din apartament și ne îndreptăm spre centrul orașului. Ajungem la o terasă drăguță, decorată în nuanțe de alb și vișiniu. Nu era foarte aglomerat, ceea ce era bine, pentru că eu și Andrei preferăm să stăm liniștiți în unele momente când suntem doar noi. E un prilej bun să mai vorbim, până la urmă a trecut o lună.
Ne așezăm la o masă într-un colț, în stânga era o fereastră micuță și discretă ce lasă la vedere un orășel aglomerat, dat totuși liniștit. Andrei comandă prânzul, de data asta a zis să mă las pe mâna luni, pentru că știe ce e mai bun aici.
- Deci? Ce ai făcut în această lună cât am fost despărțiți? Îl întreb cu zâmbetul pe buze.
-Am încercat să nu mă mai gândesc la faptul că e posibil să nu te mai am niciodată, m-am jucat cu niște persoane, am regretat, am vrut să îmi fac curaj, să vin la tine sau să îți dau măcar un mesaj.  Tu ce ai mai făcut?
- Păi sincer, nu am făcut nimic, am avut părul roz. Spun și râd.
- Roz? M-ai făcut curios.
- Daaa, stai să îți arăt o poză.
Iau telefonul și îi arat o poză cu mine de după despărțirea de el, când tocmai mă decisesem că am curajul necesar pentru aceasta schimbare.
- Tu ești frumoasă oricum.
- Andrei?
- Da, iubita mea?
- Zi-mi sincer, ce ai vrea să îmbunătățim la relația noastă?
- Mie îmi place cum suntem, tu ești mai cuminte, eu mai jucăuș, ne îmbinăm destul de bine în a face ceva frumos împreună.
O șatenă cu forme, îmbrăcată într-o fustă prea scurtă și un maieu în bretele vine spre noi și se oprește când îl vede pe Andrei.
- Andrei?! Ce mă bucur să te văd!
- Iulia! Bună!
Șatena, pe care se pare că o cheamă Iulia, se apleacă și îl ia în brațe pe iubitul meu, făcând abstracție de mine. Acesta îi răspunde la îmbrățișare, dar după ce își dau drumul Andrei se uită puțin speriat și întrebător la mine.
- Iulia, ea e iubita mea, Amy. Amy, ea e Iulia, o veche prietenă de a mea.
Iulia îmi aruncă o privire ciudată și mă cântărește din priviri. Dăm mâna prietenește, chiar dacă nu îmi place fața ei și nu ne adresăm decât câte un "hei" scurt.
-Bine Andrei, eu plec acum, mă așteaptă fetele, poate vorbim să mai ieșim și noi cândva.
Andrei îi face un scurt semn cu mâna și îi zâmbește timid, apoi se întoarce la mine.
- Cine era tipa? Nu îmi place!
- Ușor iubit-o, e o veche amică de-a mea. Ești geloasă?
- Eu? Geloasă? Niciodată! Dar părea mai mult că e o fostă iubită, nu o "amică"
- Am fost împreună 2 luni?
- Ce ? Deci m-ai mințit.
- Amy, stai liniștită, nu mai fi atât de paranoică, nu aș mai face vreo greșeală de felul ăsta niciodată, mi-a ajuns, nu mai am nevoie. Ai încredere în mine, suntem doar amici.
- Dar ea nu oafe să vrea doar asta! Mă rățoi eu ca un copil supărat.
- Dar daca eu nu vreau nu se întâmplă nimic, stai liniștită!
Mă ia de mână și instant mă liniștesc, poate că nu am de ce să îmi fac griji, cred că totul o să fie bine, adică așa sper.
- Andrei?
-Da, iubita mea?
- Te iubesc!
- Și eu te iubesc!
- Vreau să știi că am încredere în tine, mai am nevoie de puțină încredere și în mine ca să pot fi sigură pe deplin, dar chiar dacă a fost ce a fost eu am încredere.
- Nu o să te a-mi trădez, vreau să îți ofer siguranță și protecție, nici de cum lacrimi și durere.
Andrei mă ia în brațe și mă sărută pe frunte, stau strâns lipită de el, mă simt ideal, iubesc atât de mult îmbrățișările lui calde și protectoare.