Îngerii nu ne-au vrut în rai (Andrei Radu Fan)

Capitolul V

"O să îmi scot gândurile astea din cap."

Au trecut 5 zile de când am ieșit din comă, mă simt bine, am început să mă plimb prin grădină, însă va trebui să mai rămân în spital încă 3-4 zile, în funcție de cum evoluez. Astăzi e ziua în care o să fie externat Andrei, așa că înainte să plece am decis să ne plimbăm prin  grădina din spatele și să mai vorbim. În ultimele zile am stat mult împreună, am aflat lucruri unul despre celalalt, am mâncat împreună și ne-am plimbat prin curte. Am stat mult de vorbă cu părinții și frații lui, toți sunt foarte prietenoși  și s-au purtat foarte frumos cu mine. Chiar m-am jucat rummy  împreună cu Filip și Anastasia, desigur și cu Andrei, m-au făcut să mă simt foarte bine. Nu știu cât vom mai ține legătura după ce el o să părăsească spitalul, probabil o să ne vedem fiecare de viețile noastre și o să ne mai interesăm  din când în când ce face celălalt și cum se mai simte.
Ieșim din spital și până ajungem în grădină ne plimbăm unul pe lângă celalalt fără să scoatem nicun cuvânt, dar nu e o tăcere stânjenitoare, e una confortabilă și venită într-un moment bun.
Ne plimbăm pe alee, la un moment dat se oprește și mă privește, nu arătăm chiar așa cum mi-aș fi dorit, aveam parul puțin ciufulit și eram îmbrăcată cu niște pantaloni de trening foarte lejeri și un tricou. El era gata de plecare, într-o pereche de  blugi scurți albaștri, cu o cămașă roz legată în talie, un tricou alb și nelipsiții ochelari de soare și adidași de firmă. Mă opresc și eu și ne privim. Îmi zâmbește și chicotește.
- De ce râzi? Îl întreb și îi zâmbesc și eu.
Îmi pune mâna în par și îmi aranjează câteva fire care au ales să mă facă să semăn cu un mic arici.
-Mult mai bine, spune și îmi zâmbește prietenos.
Continuăm să mergem pe alee într-un soare blând, o vreme tocmai bună de o plimbare în parc, sau de stat la plajă.
- Ce planuri ai după ce ieși din spital? Mă întreabă luându-și câteva secunde privirea de la drum și îndreptând-o spre mine.
- Nu am niciun plan, o să stau acasă, o să îi mai ajut pe ai mei cu ce pot și cam atât, nimic special. Tu ți-ai făcut planuri?
- Da. Cred că o să merg câteva zile la mare cu niște prieteni.
- Ce frumos. Cum e la mare? Îl întreb puțin rușinată.
- Păi depinde unde alegi să mergi, tu în ce stațiuni ai fost până acum?
- Nu am apucat încă să văd marea, cred că dacă accidentul ăsta ar fi avut un sfârșit tragic aș fi regretat că nu am apucat să o văd și să o simt.
- Chiar nu ai fost niciodată? Spune parcă uimit.
- Nu, nu am fost. Dar vreau să ajung, poate vara viitoare, nu știu încă, depinde cum o să mă descurc.
- Am înțeles. Să știi că e frumos la mare. Îi zâmbesc și las puțin privirea în jos, apoi mă uit iar la el. Sper că nu conduci până acasă. Îi spun aruncându-i o privire îngrijorată.
- Nu, azi vine tata să mă ia. Spune și mă liniștesc. Dar pe tine cine o să te ia de la spital?
- Nu știu încă, dacă nu găsesc pe nimeni o să merg cu autobuzul, având în vedere că ai mei nu au carnet, chiar dacă au mașină, o să mă mulțumesc cu orice mijloc de transport care are   4 roți și un șofer.
-Vreun prieten? Sau iubitul?
- Nu am iubit și nici prieteni dispuși să vină să mă ducă. Spun ușor stânjenită.
- Vrei să vin să te iau eu? Mă întreabă Andrei și imi ridic privirea la el și în zâmbesc.
- Nu vreau să îți stric vacanța. Mai ales că nu ești nevoit să faci asta. Și poate se supăra iubita. Spun deoarece nu vreau să se simtă nevoit să o facă, doar pentru că l-am salvat. Și partea cu iubita trebuia să i-o întorc.
- Vacanța poate aștepta, mai ales că mai am nevoie de puțină odihna și timp cu famia și trebuie să pregătesc vacanța, nu o să plec direct. Și nu o fac pentru că sunt nevoit, ci pentru că vreau să o fac și îți garantez că iubita nu se supără, pentru că nu am o iubită.
Îmi spune cuvintele rapid și mă face să mă simt rușinată de ceea ce am zis, mai ales pentru că a știut cum să întoarcă totul.
- În condițiile astea, sunt de acord, o să mai vorbim și o să te anunț sigur când voi fi externată.
- Ești obosită?
- Puțin.
Chiar sunt puțin obosită, în ultimele zile m-am odihnit cât am simțit și când am simțit și lucrul ăsta mi-a prins bine pentru refacere, dar acum știu că dacă o să mă întorc în cameră să mă odihnesc atunci când mă voi trezi el nu o să mai fie aici, dar faptul că o să îl revăd peste câteva zile când vine să mă ia mă mai linișteste, m-am obișnuit mult cu prezența lui și o să îmi fie greu să mă obișnuiesc după ce nu îl voi mai vedea.
- Hai să te duc în cameră, după eu o să plec, dar mă voi întoarce să te iau când vei fii externată.
Accept și pornim înapoi spre salonul meu, ajungem și acum trebuie să ne luăm rămas bun, dar numai pentru un timp scurt. În toate aceste zile m-am tot gândit la ce simt pentru el, e o apropiere ciudată, încă nu i-am putut găsi un nume, pentru că nu știu ce înseamnă ceea ce simt.
Mă strângă strâns în brațe, îi simt bratele puternice cum mă înconjoară și pieptul aproape lipit de mine. Îmi înfășor la rândul meu mâinile în jurul lui, e mai înalt decât mine cu vreo 17 cm, eu am 1,71 și el 1,88, așa că trebuie să mă ridic ușor pe vârfuri pentru a-l putea strânge în brațe cum trebuie. Ne desprindem din îmbrățișare și mă sărută pe frunte.
- Ai grijă de tine! Vezi să nu te forțezi prea tare și să mănânci!
- Și tu ai grijă de tine!
- Ne vedem! Spune și iese pe ușă.
Îmi pare rău că a plecat. Dar gândul că o să îl văd curând îmi mai alină sentimentul de dor. Probabil acum e cu familia lui, la o mini petrecere de "bine ai venit acasă!" râzând și revăzându-și prieteni și colegi care și-au făcut timp să ajungă pe acea mini - petrecere. Cât timp a fost în spital a fost vizitat de prieteni și colegi, i-am cunoscut și eu pe câțiva dintre ei, am făcut cunoștință cu Puski, George (Rotariu), Răzvan și Alex ( Vișan), unii dintre cei mai apropiați dintre prietenii lui.
Pe mine nu m-a vizitat aproape nimeni, în afara de părinții mei, cea mai bună prietenă Georgiana și câteva rude, nu am fost vizitată, am primit câteva mesaje, însă nu am avut chef să răspund la ele.
Pentru ca timpul să treacă mai rapid am ales să mă întind în pat și să dorm, am avut un somn liniștit, fără vise.