Îngerii nu ne-au vrut în rai (Andrei Radu Fan)

Capitolul XXXI

"O să îmi fie foarte dor de Andrei, mai ales că în ultimele 2 săptămâni m-am obișnuit să adorm și să mă trezesc cu el lângă mine."

Cele 3 zile au trecut rapid, am petrecut foarte mult timp cu iubitul meu, însă a venit timpul să mă întorc în țară, pentru că într-o săptămână începe școala, ultimul an, iar apoi o să urmeze bacaureatul și admiterea la facultate. Totul o să fie foarte greu și iubit meu o să fie atât de departe de mine.. O să ne mai vedem totuși peste câteva zile, deoarece vine în România pentru meciurile naționalei cu Spania  și Malta. Însă o să îmi fie dor de el, chiar dacă o să vorbim zilnic, cât ne permite timpul. O să merg să îl văd la meciuri, chiar dacă e posibil să stea doar pe bancă, deoarece Tatarușanu e titularul de drept în poarta naționalei mari.
Am ajuns la aeroport, cu o oră înainte de ora decolării, pentru a avea suficient timp de îmbarcare.
- Andrei.. O să îmi fie foarte dor de tine. Spun și îl iau strâns în brațe.
Mă strânge tare și pentru câteva secunde rămân fără aer. Însă nu mă deranjează, în bratele lui mă simt protejată și parcă totul e  atât de liniștit.
- Și eu micuțo. Mă sărută grijuliu pe frunte, fără să ne desprindem din îmbrățișare.
"Îmbarcarea la poarta 2 pentru zborul Genova - România."
- Trebuie să plec... Spun și o lacrimă îmi curge pe obraz.
- Iubita mea, stai liniștită, ne vedem peste câteva zile, nu e ca și cum ne-am despărți pentru totdeauna.
Dau din cap în semn afirmativ, iar el își pune o mână pe obrazul meu și îl mângâie ușor. Apoi mă sărută lung și apăsat, până rămânem fără aer.
- Te iubesc mult! Spun și mă desprind de el.
- Și eu te iubesc.
Mă îmbrățișează scurt și îmi mai oferă un sărut. Apoi plec. Îi fac cu mâna și el îmi răspunde în același mod, cu un zâmbet care îmi oferă încredere. Aceste 2 săptămâni au fost foarte frumoase, am vizitat multe locuri, am stat mult împreună, au fost și momente mai neplăcute, însă nu au eclipsat lucrurile frumoase pe. Are le-am făcut alături de Andrei. Când ajung in București m-am decis să merg să îi vizitez părinții, după care o să mă întorc acasă.
Zborbul e unul lin, durează câteva ore, în care am decis să dorm, pentru că e destul de târziu și sunt obosită. Am ales să iau un avion de noapte, o să ajung în țară undeva spre ora 4 dimineața. Andrei a vorbit cu George (Rotariu) să vină să mă ia de la aeroport. O să dorm la el și la Bianca, iar mâine voi merge de dimineață pe la familia iubitului meu, după care, după - amiază o să plec spre casă.
Avionul aterizează in siguranță, am avut câteva turbulențe înainte să aterizăm, însă totul a fost în regulă. Am ajuns înapoi în țară, îmi iau bagajul de pe bandă și ies în afara aeroportului, unde îl găsesc pe George așteptându-mă.
- Bună Amy! Spune și îmi ia bagajul din mână.
- Bună George!
- Ce faci? Cum a fost zborul?
- Sunt bine, totuși obosită. Chiar dacă am dormit în avion.
- Mergem acasă și te pui la somn.
- Te-am deranjat și pe tine.. Scuze...
- Stai liniștită, nu e nicio problemă. Nu aveam cum să te las pe aici.
- Mulțumesc mult!
Îmi zâmbește, însă nu mai zice nimic, ne urcam în mașină, e liniște în jur, se aude înfundat traficul și puțin mai tare motorul mașinii lui George. Ajungem destul de rapid și pfarye somnoroasă mă dau jos din mașină și mă îndrept spre casa lor. Intrăm și George îmi arată unde o să stau, eu o cameră nu prea mare, însă nici mică, e mobilată cu gust și oferă tot cofotul de care ai putea avea nevoie.
- Asta e camera ta, simte-te ca acasă, dacă ai nevoie deceva să îmi spui.
- Mulțumesc mult! Stai linistit nu am nevoie decât de somn.
-Atunci te las să dormi, somn ușor Amy!
- Noapte bună!
Iese din cameră, iar eu mă schimb rapid și cad în pat ca secerată. Adorm instant fără să mă mai gândesc la altceva. Visez ceva.
Eram la maternitate, așteptăm împreună cu Ianis și Andrei la o ușă, iar în scurt timp un doctor își face apariția.
- Îmi pare rău, au apărut niște complicații, am considerat că viața mamei a mai importantă, așa că a trebuit să sacrificam viața copilului, care nu a rezistat unei astfel de intervenții.
- Adică.. A murit? Întreabă Ianis surprins și tot odată foarte trist.
- Din păcate..
Andrei și Ianis se uită unul în ochii celuilalt, după care se îmbrățișează consolator. Vreau să mă duc la ei, însă par să nu mă observe, încerc să îi ating, însă nu pot, ceva nu mă lasă.
- Am aflat și tatăl copilului.. Din păcate ADN-ul nu corespunde cu al niciunuia, ceea ce însemnă că niciunul nu sunteți tatăl copilului. 
Doctorul rostește cuvintele puțin îngrijorat și ușor sprijinit de compasiune.
- Cum adică? Întreabă Andei de-a dreptul șocat.
Acesta leșină, iar eu mă las lângă el. Nu pot să îl ating și început să îi strig numele din ce în ce mai tare. Însă nu mă aude nimeni.
Mă trezesc brusc, realizând că îi șopteam numele lui Andrei pe un ton scăzut, însă îngrijorător.
O să fie greu fără el aproape.
E ora 9:30 așa că mă decid să îmi stâng totul ai să plec spre ai lui Andrei. A fost o surpriză pentru ei, însă s-au bucurat de prezența mea, cu ocazia asta am mai apucat să mă jos puțin și cu cei mici.
După câteva ore petrecute în compania familiei lui am lăut și prânzul împreună, după care am plecat spre casă.