Destine încâlcite

11. E posibil să existe vreo legătură?

*Aha, deci vrei să joci dur* imi spun în minte, sufulcându-mi mânecile cămăşii

Mii de gânduri îmi străbăteau mintea în acele momente, ma gandeam că mi-o fi vazut medalionul, iar dupa ce l-a gasit, l-a pastrat, stiind că e al meu.

M-am ridicat vijelios din bancă şi am sărit peste ea, trântind-o pe jos. Mă aflam deasupra ei, imaginea nu era una tocmai plăcută, dar medalionul ăla însemna TOTUL pentru mine

- Cine e acum hoață, nemernică mică!? spun eu, ridicându-mi pumnul a cărei destinație era chiar fața Tynei

Când eram pe punctul de a a o plesni în față, o mână puternică îmi opri brusc brațul. Ridic privirea, îl văd pe Will.

Îmi strângea brațul atât de tare, încât îmi venea să scâncesc, dar n-am vrut să par vreo slăbănoagă.

M-a ridicat de pe Tyna, privindu-mă profund.

- Ajunge Kate! spune el pe un ton ridicat

- Eşti nebună? Ce te-a apucat? țipă Tyna speriată

-Ce caută medalionul meu la tine?!

- E al meu, idioato!

- Acel medalion are initialele părinților mei! Esti o mincinoasă! spun

- Cum îndr... Sunt initialele părinților mei! Tata mi l-a dat dupa ce a murit mama!

- Mie mi l-a dat mama dupa moartea tatalui! E unic! E al meu! L-am pierdut la piscina şcolii

  Toți ne priveau foarte uimiți, dar Will părea foarte confuz şi gânditor. În timp ce eu şi Tyna ne certam, intreveni el.

- Încetați! Kate, vino cu mine, trebuie să-ți expli...

Înainte să termine Will de vorbit, o profesoară îşi făcu simțită prezența în clasă.

- Kate Rodwens, Tyna Willsom, amândouă în biroul directorului.

Minunat. Asta mai lipsea.

Profesoara de chimie ne-a condus spre biroul directorului. Nu e ca si cum n-am stii ambele foarte bine unde e, dar presupun ca profa n-a vrut sa ne lase sa mergem singure pentru ca nu voia sa-i fac ceva Tynei.

Sincer, la ce față de criminală aveam, cred ca profei i se facuse frica..nu cumva s-o omor pe înfumurata de Tyna. Nu sunt asa de obicei, dar medalionul ala e una din slăbiciunile mele...
                               
                                #

Am ajuns în biroul directorului. Eram sigură că acesta va începe să îmi țina morală mie, pentru ca doar n-o certa-o pe fi'sa.

Ne-a privit pe ambele, iar apoi a oftat încet, dar destul de evident incat sa-mi dau seama ca e dezamagit de fiica lui si de mine, eu fiind eleva in scoala sa.

- Fetelor, e adevarat ce am auzit?

- Ea a început! spune ea aratand cu degetul înspre mine

- Da, eu am început, Tyna mi-a furat medalionul!

- Cel de la gâtul ei?

- Da, acela! Era amintire de la mama...mi l-a dat după ce tata a murit. Dovada e că acel medalion are inițialele părinților mei.

- Tyna, poți te rog să imi dai medalionul puțin si sa ieşi din birou?

- Dar tată! Acel me...

- Fă ce îți spun!

Tyna şi a ascultat tatăl, iar apoi, inainte sa iasă din birou, mi-a aruncat o privire foarte urâtă, iar eu i-am repetat gestul, facand la fel.

- Aşa, să continuăm. Care este numele mamei tale? mă întreabă el curios

- Clara. spun, lăsând câteva lacrimi să-mi inunde obrajii

- Şi pe tatăl tău?

- Nu ştiu, tot ce ştiu este că inițiala lui e S. Mama nu a vrut să-mi spună. Zicea că nu vrea să sufăr mai mult după moartea lui

Pe fața directorului puteam sa citesc îngrijorarea. Deodată a devenit foarte abătut, nu se mai putea controla, privea in jur foarte dezorientat. M-am speriat..credeam ca am spus eu ceva gresit.

- B-bine, p-poți să pleci, dar altă dată nu te mai purta aşa cu Tyna. Cât despre medalion, acesta va ramane la mine! P-p-poti sa pleci!

Am salutat politicos si am iesit din birou.

Toată ziua aceea a fost un chin pentru mine. Reactia directorului la spusele mele a fost foarte ciudată. De ce a devenit asa? De ce nu m-a certat pentru că era să-i lovesc fiica?

Mergeam pe holul scolii foarte îngândurată, cu capul în jos. Mergând încet, văd o umbră îndreptându-se spre mine. Era Will, îl puteam cunoaşte dintr-o mie.

A venit la mine, m-a luat de mana si m-a dus in vestiarul baietilor, pentru ca acolo nu era nimeni. A încuiat uşa şi m-a privit profund

- Kate, trebuie să-ti spun ceva

- Spune, te ascult

Acesta îşi repezi mâna în buzunar, din care a scos un medalion strălucitor. Avea două inițiale, erau chiar inițialele părinților mei.

- Cum l-ai recuperat de la director?

- Nu il am de la el. În ziua în care l-ai scăpat în bazin, dupa ce ai plecat de acolo, m-am scufundat si l-am gasit. L-am tinut la mine si urma sa ti-l înmânez, dar n-am mai avut când

- Spui că medalionul Tynei nu e al meu?

- Da, sunt sigur. Acesta este al tău.

- Tyna spunea ca acel medalion e al ei. A spus că directorul i l-a dat si ca acelea sunt initialele parintilor ei. Dupa ce i-am povestit directorului despre medalion, m-a întrebat cum o cheamă pe mama...după ce i-am spus, acesta a devenit foarte agitat. Chestia asta m-a măcinat toată ziua. spun eu îngândurată

Will a păstrat tăcerea, parea ca se gandeste la ceva..gandea adanc si privea spre geam, nemişcându-şi privirea. Eu faceam la fel..ma gandeam la tot ce s-a întâmplat azi.

După aproximativ 5 minute de tacere, Will se intoarce brusc, țintindu-si ochii spre mine

- Cumva....e posibil ca între tine si Tyna să existe vreo legătură?

Un nod mi se blocă în gât, iar respirația mea înghețase.

hey hey hey...am revenit cu un nou capitol. Sper ca vi s a parut interesant. Dacă vrei next, nu uita de vot. asta mă motivează sa scriu cat mai des 💛💛💛