Destine încâlcite

32. Bunica

- Vino acasă repede.

- Ajung imediat! spun, închizând telefonul. Will, nu stiu ce a pățit mama, dar trebuie să ajung urgent acasă.

- Mama ta e bine? Ce a spus?

- Sa merg acasă repede. Du-te la ore, mă descurc eu.

- Sa ai grijă te rog

Nu stiam despre ce era vorba, tot ce stiam e ca părea a fi ceva grav. Mama plangea în hohote.

Am luat-o la fugă înspre casă, dar când am trecut pe langa liceu, l-am vazut pe tata repezindu-se pe poartă şi l-am strigat.

- Tată stai, unde te duci?

- Mama ta mi-a spus sa merg repede acasă. Nu mi-a spus cauza

- Aşa şi mie...

- Hai repede în maşină.

Drumul pana acasă n-a fost lung. Mă întrebam unde e Tyna, dar tata era foarte neliniştit, deci n-am mai întrebat. Am păstrat tăcerea.

Mii de ganduri imi strabateau mintea. Aveam emoții pentru ceea ce voi afla.

Am ajuns rapid în fața casei şi am luat-o inainte, pentru ca tata urma sa parcheze maşina.

Am intrat grabită strigând-o pe mama. În sufragerie pe canapea statea mama si Tyna.

Când m-a văzut, s-a repezit spre mine cu ochii plânşi.

- Kate ... bunica ta...

- Ce? Ce e cu bunica? Spune!

- A murit azi dimineată. spuse mama, căzând în genunchi.

Parcă nu-mi venea să cred. Am înțepenit, iar privirea-mi era țintită spre şemineu. Lacrimile începeau sa curgă şiroaie

Toate amintirile pe care le aveam cu bunica imi trecusera prin minte parcă  într-o secundă. Se derulau exact ca un film.

- Pof...tim?

Tyna s-a ridicat de pe canapea si m-a îmbrățişat. Plângea şi ea.

- Kate, mi-ai promis că mă vei duce la ea! Ai spus ca o voi cunoaşte, dar ... n-am apucat. spuse ea, pe un ton certăreț.

Tata stătea la uşă şi asculta atent. Pe fața lui puteam să citesc tristețea.

Era o atmosferă foarte neplăcută. Suspinam cu toții. Mama a avut o relație foarte bună cu bunica, mama sa, iar eu ... eu am crescut cu ea!

Ea mi-a fost alături atunci când simțeam că n-aveam pe nimeni! Ea mi-a oferit cele mai bune sfaturi!

Cred că voi trece cu greu peste asta.

~ cateva zile mai târziu ~

După înmormântarea bunicii, parcă vedeam totul negru. Nu piteam sa accept faptul ca am pierdut ceva atât de prețios.

Stăteam pe gânduri în patul meu. Tyna a bătut respectuos la uşă şi a intrat:

- Deranjez, surioară?

- Nu, intră.

S-a apropiat şi s-a aşezat pe marginea patului, lângă mine.

- Stiu că e greu să accepți, Kate. Ştiu că ai iubit-o ... totuşi, eu sunt aici pentru tine. spuse Tyna, oferindu-mi o îmbrățişare caldă.

- Îți mulțumesc mult! Ştii ... îmi pare rău că nu am avut ocazia să-ți fac cunoştință cu bunica..

- E în regulă, poți să-mi spui câte ceva despre ea?

- Ei bine, bunica noastră era o fire veselă. Era plină de calități. Ştia cum să îndepărteze norii din viața mea. Mereu zâmbea. Când eram micuță, bunica mă adormea cu nişte cântece line...avea o voce de aur..si deasemenea, si inima ei era de aur.

Nu m-am putut abține să nu plâng. Chipul ei mi-era țesut în minte, îl aveam...o auzeam. Auzeam cum mă striga, auzeam cum îmi cânta.

- Gata Kate, fii puternică şi nu te consuma. spuse Tyna cu lacrimi în ochi. Se pare că a fost o persoană minunată, aşa ca tine.

Tyna îmi ştergea lacrimile. Prezența ei mă făcea să mă simt mai bine.

În următoarea dimineață m-am trezit mai repede, pentru ca trebuia sa merg la şcoală, iar eu am dormit acasă, nu la liceu.

- Tyna, eşti gata?

- Dada, puțin ruj şi cobor acum!

Era destul de răcoare afară, ceea ce ne-a făcut să ne grăbim un pic.

La şcoală am refuzat sa zâmbesc prea mult sau sa socializez, deoarece moartea bunicii mele chiar m-a marcat.

În pauza mare am mers la cantina şcolii cu Rayna, Adelina, Tyna, Ben şi Will. Le-am spus si lor cele intamplate. Desigur, mi-au spus ca-mi vor fi aproape mereu. Chiar îmi dădeau o stare de bine si speram ca asa ma voi recupera mai repede.