Destine încâlcite

21. Femeia misterioasă

Mi-am sters ochii, credeam că visez. Cum era posibil sa fie mama? S-o fi întors de peste hotare?

După ce mi-am luat mâna de la ochi, m-am uitat din nou, dar a dispărut fără urmă.

- Will, n-ai văzut o femeie blondă, puțin înaltă si imbracata intr-o rochie cu flori?

- Ăăăm...nu, de ce?

- Doar aşa..spun eu zâmbind, iar apoi l-am sărutat pe obraz, ca să-l distrag şi să nu mai pună alte întrebări.

- Hai să ne mai plimbăm, nu am chef de ore.

- Will, nu! Nu mai chiulim. În plus, eu am chimie si după mate, nu pot să lipsesc.

- Bine...voiam să mai petrec timp cu tine. spise el, lăsându-şi privirea în pământ.

- Eşti un mic ticălos, ştii foarte bine că putem să ne vedem şi după ore, atunci voi putea să umblu mai bine, pentru că-mi voi schimba papucii, ăştia mă jenează. spun eu zâmbind

Will s-a repezit în fața mea, s-a întors cu spatele şi s-a aplecat:

- Urcă.

- Will ce tot faci, se uită lumea

- Dacă urci, nu se va mai uita nimeni. Vrei să te las să te doară picioarele de la acei tenişi?

- Sunt bine, pot să umblu

- Nu plec de aici dacă nu accepți.

Într-un final m-a convins. Voiam de la bun început să accept, dar n-am vrut să arăt că sunt vreo disperată.

Mi-era puțin jenă, deoarece pe stradă mai treceau unii colegi de liceu si ne priveau ciudat.

Gestul lui drăguț chiar m-a uimit. Mă căra în spatele lui cu grijă. Mi-am aşezat capul pe umărul lui şi mi-am închis ochii.

Voiam să meditez la ceea ce s-a întâmplat până acum î tre mine şi Will. Mă gândeam des la asta, dar îmi făcea plăcere. Gândurile acestea mă ajutau să adorm noaptea, să mă trezesc dimineața cu o stare bună şi să ma relaxez în dup-amiezile plictisitoare

El păstra tăcerea, voia să mă lase să mă relaxez puțin, dar lanun moment dat, mi-am amintit chipul feminin pe care l-am văzut asta. Mă gândeam întruna cum a dispărut aşa rapid..mă întrebam dacă era chiar mama, însă ceva îmi spunea că nu mă înşelam.

*

Înainte să ajungem la liceu, m-am dat jos din spatele lui Will, pentru că nu voiam să ne vadă cineva si apoi să aid povesti născocite de ciudoase...

- Ți-a plăcut plimbarea? mă întreabă el

- Mi-a plăcut persoana cu care m-am plimbat. îi spun eu zâmbind.

Fără să-i mai slun nimic, am dar să intru pe poarta liceului. Urma să intru înaintea lui, dar am simțit o mână care mă trage de braț şi deodată mă izbesc de pieptul lui Will.

Îmi ridic privirea şi o țintesc spre fața lui, apoi mă îmbrățişează cald, fără să spună vreun cuvânt.

A fost un moment foarte frumos, am simțit cum fluturii îşi făceau de cap în stomacul meu.

Orele urmau să înceapă din nou, iar Will s-a oferit să mă conducă spre clasă.

Când am intrat în liceu, am zărit-o pe acea femeie.

* Blondă, înaltă, rochie cu flori, buchet în mână .... EA E!*

Se îndrepta spre scările care duceau la etajul 1 al liceului.

- Will, merg singură până în clasă, mersi mult că m-ai condus. i-am sărutat obrazul în grabă, iar apoi am urmărit-o pe acea "femeie misterioasă*

Se îndrepta tot mai mult spre biroul directorului. Eram sigură că e mama, o cunoşteam,chiar dacă n-am mai văzut-o demult.

Nu voiam să-l întâlnească pe tata, cel mai probabil nu ştia că directorul liceului e chiar el.

Am alergat rapid spre ea şi m-am repezit în fața ei, pentru a o opri.

- S-Stop! Nu puteți, doamnă, ăăăm..directorul, nu e...e..e plecat!

- Kate?!

- Mamă??

Deodată am simțit cum mă cuprinde într-o îmbrățişare strânsă şi începe să plângă. Stiam eu ca e mama.

- Doamne fetița mea frumoasă, uite ce mare şi drăguță te-ai făcut. Am venit să te vizitez, scumpo, am aflat sa aici înveți. Voiam să merg la directorul tău să-l întreb de tine...

- Mi-a fost dor de tine mama. spun eu, îmbrățişând-o.

Eram supărată pe ea pentru că mi-a ascuns atât de multe lucruri, dar mi-era aşa de dor de ea, n-am mai vazut-o de 5 ani.

În timp ce noi vorbeam, din spatele mamei se aude o voce stinsă:

- Clara?

Mama s-a întors stergându-şi lacrimile, să vadă cine o striga.

Deodată, expresia feței sale plângândă de bucurie, s-a transformat în mirare şi înțepenise, scăpând buchetul de flori din mână.