-9-

5.7K 144 37
                                    

Mă trezesc în camera mea înfofolită în vreo 3 pături. Dylen stătea în fund cu mine în pat, iar Sheila dormea în celălalt pat.

–Dylen! zic eu.

–Shht! Sheila doarme. spune el, apoi mă ia în brațe. Hai să mergem în jacuzzi-ul din hotel, ia-ți ceva costum de baie și hai să vorbim acolo.

Am făcut după spusele lui, apoi am mers la jacuzzi, ne-am schimbat și am intrat în el. Ne-am așezat unul lângă altul și îi puteam simți mâna udă care îmi atingea puțin spatele în timp ce stătea sprijinită de marginea jacuzzi-ului.

–Unde e Josh? l-am întrebat eu curioasă.

–Doarme, el te-a adus în hotel când erai inconștientă, iar eu am rămas cu tine, nu puteam să dorm dacă nu știam dacă ești bine sau nu. spune el cu o voce înceată și dulce, iar eu zâmbesc inoportun la auzirea acestor cuvinte frumoase și îmi dau o șuvită după ureche.

–Mulțumesc mult! Mereu mă scoți din situațile rele în care intru.

–Asta fac prietenii.

–Da, așa e. Dylen tu ai o iubită?

–Nu, de ce?

–Știai că aproape toate fetele din liceu te plac?

–Poftim? zice el începând să râdă.

–Daaa! Tu nu placi pe nici una?

–Ba da, chiar plac o fată, mult! zice uitându-se adânc în ochii mei și eu mă înroșesc în obraji.

–Și cum o cheamă?

–Sheila! zice el și eu mă strâmb puțin.

Mă așteptam să zică că pe mine mă place, adică uneori din comportamentul lui asta îmi lasă de înțeles, iar acum zice Sheila?!

–Tu știi dacă ea mă place, adică știu că sunteți prietene bune? îmi întrerupe el gândurile, apoi îmi face cu ochiul cu un mic zâmbet în colțul gurii, era așa adorabil.

–Nu, nu cred. îl mint eu.

Habar nu am de ce l-am mințit. Am mai stat puțin în jacuzzi, apoi am mers fiecare în camera lui să dormim.

 Am mai stat puțin în jacuzzi, apoi am mers fiecare în camera lui să dormim

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

*A doua zi, ora 9:30 dimineața*

Eram la micul dejun. Stăteam la masă cu Dylen și Sheila care stăteau unul lângă altul și mă evitau. Eu mâncam ofticată până când lângă mine s-a așezat Josh.

Josh –Bună dimineața cireșica mea!

Cheryl –Cel mai oribil alint! am zis eu și am început să râdem.

Dylen –Neața! zice el, apoi își aruncă cu Josh niște priviri urâte.

Sheila –Neațaaaaa! zice Sheila atrăgându-i atenția lui Dylen, apoi ei își continuă discuțiile.

Josh –Cum ai dormit? mă întreabă, apoi începe să mă mângâie pe braț și mie mi se face pielea de găină.

Cheryl –Am dormit ok, mulțumesc că m-ai adus la hotel.

Josh –Nu ai pentru ce! zice și îmi ia mâna pe care mi-o pupă.

Cheryl –Josh, nu ne-am împăcat și nici nu o să o facem, așa că termină cu gesturile astea te rog! zic eu dur și el își dă ochii peste cap, apoi începe să mănânce.

Era seară și toată clasa ne strânsesem pe podea, eram în camera unui coleg și beam puțin alcool, pentru că venisem cu doamna dirigintă nu ni se oferea, dar niște colegi au venit pregătiți

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Era seară și toată clasa ne strânsesem pe podea, eram în camera unui coleg și beam puțin alcool, pentru că venisem cu doamna dirigintă nu ni se oferea, dar niște colegi au venit pregătiți.

Un coleg, Erik–Hai să jucăm un joc!

Toți în cor –Hai!

Cheryl –Ce joc? întreb eu.

Erik –Bine că ai întrebat că tu începi! Ne jucăm sticluța cu săruturi! Deci avem această sticlă de bere, voi faceți un cer și tu, Cheryl, o rotești și vezi cine îți pică să săruți, te bagi, da? Că oricum știm că nu mai ești cu Josh! încep să râdă și Josh se uită dur la ei, ei oprindu-se.

Cheryl –Mă bag! zic și iau sticla.

Mă pun în genunchi și o învârt ușor, după ce se învârte de câteva ori se oprește arătând către Dylen.

🔞Ziua înger,noaptea demon🔞(Finalizată)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum