Am apucat doar să-l văd pe Bob coborând scările grăbit, ciudat. Am intrat înapoi în cameră și am închis ușa cu cheia, apoi am pus-o sub perna mea. Am stat câteva momente să mă gândesc la cele întâmplate, nici nu mai puteam adormi.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Din somnul meu foarte profund zdruncinăturile și vocea iritată a lui Dylen m-au trezit:
–De ce naiba e închisă ușa și unde e cheia?
–Ce? spun eu ridicându-mă adormită.
–Nu tu ai închis ușa???
–A, ba da! Poftim cheia! o scot de sub pernă și i-o dau.
–De ce ai închis-o?
–Nu mai contează!
Am mințit eu auzind bătăile lui Bob în ușă.
Bob –Micul dejun e gata!
Dylen –Coborâm imediat tată!
A deschis ușă, apoi a plecat. Eu am mers la baie unde m-am spălat pe dinți, apoi m-am dat cu apă rece pe față. Am luat prosopul cu care m-am șters ținând ochii închiși câteva momente, iar apoi când i-am deschis și m-am uitat în oglindă Bob era în spatele meu. Inima a început să-mi bată nestăpânit și corpul mi-a rămas înghețat precum o statuie, prezența lui mă înspăimânta mai ales că eram doar noi doi singuri, iar Dylen la parter.
–Știu că m-ai văzut azi noapte. mi‐a șoptit el.
–Nu am văzut nimic. am mințit eu sperând că așa ies cel mai ușor din această situație.
–Atunci de ce ai închis ușa cu cheia?
–Un obicei.
–Un obicei ciudat.
–La fel ca privitul oamenilor când dorm? am spus eu puțin iritată de situație, iar el a început să râdă.
–Chiar îmi văd băiatul rar și voiam să-l admir.
–Ați admirat ce am făcut și înainte? spun eu referindu-mă la partida de sex.
–Ok, să înțeleg că nu mă înțelegi.
–Nu prea, circumstanțe prea stranii.
–Ei bine ascultă la mine, se apropie ajungând cu gura chiar la urechea mea, indiferent care ar fi fost motivul pentru care vă priveam nu e treaba ta și nu-i zice lui Dylen.
–Dacă era doar ceva așa, de dor, de drag, de ce trebuie ținut secret, adică mi se pare chiar un gest drăguț... zic eu ironică.
–Spun doar că e mai bine și pentru mine, dar mai ales pentru tine, dacă totul este dat uitării.
Am rămas câteva momente în liniște încercând să procesez ce s-a întâmplat, iar apoi am dat din cap afirmativ, iar el a plecat. Nu voiam să continui discuția asta, nu voiam să știe că am aflat despre circumstanțele în care mama lui Dylen murise, adică nu avea rost, oricum la prânz pleacă.
Am coborât scările și m-am pus la masă comportându-mă de parcă nimic nu s-a întâmplat și evitând dialogul cu Bob, ca până acum.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Era ora 1:09 PM, așteptam să se ridice odată Bob și să zică "Gata, plec de unde am venit, bye bye, n-o să vă mai caut niciodată!" și tot nu se întâmpla. Stăteam pe canapea și mă uitam la televizor, mă simțeam atât de inconfortabil că mă gândeam să plec acasă odată, dar într-un fel îmi era frică să-l las pe Dylen cu nebunu' ăsta.
Dylen vine și mă pupă pe obraz grăbit, apoi zice plecând spre hol:
–Mă întorc repede!
–Stai, stai! șoptesc eu, în sfârșit nu mai era Bob care să sufle în ceafa mea și puteam să-mi zic oful. De ce nu mai pleacă odată???
–Cine? Tata? Ce ai cu el? spune în timp ce se încalță.
–Ai spus că pleacă în jurul acestei ore!
–Pleacă imediat, stai liniștită, mai stă maxim 2 ore.
–2 ore???
–Da ce ai cu el?
–Nimic, hai că vin și eu cu tine oriunde ai merge. îmi întind mâna să-mi iau geaca din cuier.
–Mă duc la magazin, stai aici te rog! îmi ia geaca din mâna și o pune la loc. Chiar ți s-a pus pata pe tata? Gen cu ce te deranjează?
–Cu nimic, doar întoarce-te repede, ok?
–Daa! Promit!
Mă sărută scurt, apoi iese grăbit pe ușă. Super! Acum eram decât eu și Bob...
