🔞Ziua înger,noaptea demon🔞(Finalizată)

-27-

Am înghițit în gol și m-am așezat pe canapea dând sonorul cât mai tare la televizor. Nu voiam să aud nimic din jurul meu, mai ales dacă e vorba de Bob. Știam că tot va veni momentul în care va trebui să vorbim, dar acum serios, cât să stea și Dylen la magazin? Poate chiar reușesc să nu interacționez cu el.

Într-un moment de liniște al filmului scârțâitul scărilor se aude. Pașii grei se aproapie de canapea și apoi el se așează. Mă simțeam inconfortabil, înghițeam greu și începeam să transpir, prezența lui Bob nu putea să-mi rămână indiferentă.

–Ce film nasol! afirmă el după câteva momente, iar eu îl evit. Hei m-ai auzit?! ia telecomanda chiar din mâna mea bruscându-mă și dă televizorul încet.

–Nu era nevoie, v-am auzit de prima dată.

–Aa, dar nu vrei să vorbești cu mine? se târăște pe canapea mai aproape de mine, eu îmi mut privirea nervoasă spre el. E ceva cu tine... nu-mi dau seama ce... ceva te face să mă urăști, să-ți fie frică și cred că nu e neapărat discuția de dimineață.

–Vă spun eu că e doar asta și zic că e de ajuns ca să mă simt ciudat, nu? își schimbă privirea către una foarte gănditoare.

–Ți-a zis Dylen ceva?

Un fior rece m-a trecut pe spate, el nu trebuia să știe că eu știu. Am lăsat câteva momente de liniște care nu mă avantajează, pare că ascund ceva, adică nu pare, așa și e, apoi am zis:

–Nu, ar trebui?

Cred că cea mai proastă replică, nimic mai evident, nervii mei deja începeau să fiarbă.

–Haha, râde încet și prea fals, spune ce știi tu și eu îți zic ce mai e de completat.

–V-am zis că nu știu nimic, de ce insistați, chiar aveți ceva de ascuns?

"Taci, taci! Taaaci gură spartă! Lasă nervii!" îmi urla vocea din capul meu.

Devine serios, puțin încruntat aș zice, mă prinde de braț și inima-mi începe parcă să se zbată în piept.

–Știam că știi, habar n-ai să minți, nici nu cred că ai încercat măcar.

–Nu știu despre ce vorbiți, serios! Vă rog dați-mi drumu'! am spus eu începând să plâng deja, iar o palmă mare ca de gorilă îmi lovește obrazul.

–Știi ce am făcut și cum suntem noi! Nu te mai preface! Hai nu te mișca!

Îmi dă drumu' și se duce către raftul cu pantofi și ia dintr-un sertar un șiret lung. Eu normal că nu stau să privesc și fug la etaj. Aproape mă împiedic pe scări, dar din fericire nu o fac. Ajung în dormitor și caut repede cheia, dar nu o găsesc, Dylen se enervase în ziua aia și cred că o aruncase. Pașii grei și grăbiți ai lui Bob se aud pe hol, luând la rând toate camerele. Găsesc cheia și o bag în broască, dar nu apuc să o închid pentru că Bob dă buzna peste mine.