Inima nu respectă reguli. [+18]

Capitolul XII Inger si Demon.

guys capitol nou, da nu ma intrebati ce m-a apucat de am scris asa de repede, insa m-a trasnit inspiratia si am zis sa nu va mai tin atat de mult in suspans. 

Actiunea se complica si stiu ca o sa va suparati pe mine, dar o sa aflati mai multe in capitolul urmator. 

Ca deobicei dati play la melodie. Enjoy vote, and com! 

*Te iubesc...te iubesc mult. 

** Totul bine? 
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Robert Silver Pov. 

„Mai dai o sansa, eu mi le-am risipit pe toate...”.

 

La mai putin de zece minute dupa ce a plecat Reina, mi-am luat si eu la revedere de la banda si am urcat la volan accelerand cat am putut de mult pana acasa.
Vreau sa o vad pe Eliza, vreau sa o strang in brate, sa ii cad la picioare si sa imi cer iertare, vreau sa fiu din nou cu ea, vreau sa ii simt buzele dulci peste ale mele, vreau sa ii simt mainile ei jucause in parul meu, vreau sa o simt pe ea, si o vreau cat mai repede.

Am trecut de cateva ori pe rosu, insa nici ca imi pasa, tot ce vreau este sa ajung acasa si sa dau cu ochii de frunoasa mea sotie care a reusit sa imi suceasca mintile intr-un timp atat de scurt. Si Doamne, cat o iubesc, cat pot sa tin la femeia care inainte sa ne casatorim nu o vedeam decat ca pe o prietena, poate nici atat.

Imi simt toti muschii incordati si timpul parca trece acum cu incetinitorul, parca ceva ma opreste din a ajunge acasa, parca ceva rau o sa se intample, iar asta ma face sa devin neobisnuit de agitat, ma face sa ma gandesc numai la prostii.

Cand ajung in fata casei parchez repede si ies din masina fara a ma mai obosii sa o blochez, nu imi pasa daca o fura cineva, tot ce vreau este sa ajung sa vad daca Eliza este bine, sa fiu sigur ca nu a patit nimic, chiar daca o sa ma intampine cu ura ei, tot nu imi pasa, o sa fiu linistit ca ea e bine.

Inima imi bate nebuneste si deschid usa, in sufragerie nu mai e nineni, semn ca Elena s-a facut nevazuta.

-Eliza?

Vocea imi pare nesigura cand o strig, insa nu imi pasa, vreau sa vada, sa auda cat de emotiona sunt, vreau sa vada in ce hal m-a adus doar pentru ca o iubesc. Vreau sa vada cat de mult o iubesc.

Nimic, liniste. O liniste sinistra care imi face parul de pe spate sa se ridice si un fior rece imi strabate tot corpul. Asta nu mi se pare deloc bine, casa este cufundata intr-o liniste de mormant ceea ce ma face sa ma agit mai rau ca fata mare la maritat.

Intru in bucatarie, insa este goala. Ferestrele sunt deschise iar perdeaua se balangane din cauza vantului care sufla cu destul de multa putere in incapere. Imi inchid ochii din instinct pentru cateva secunde si incerc sa imi linistesc iniuma. Nu te gandii la tampenii Robert, Eliza este bine si doarme in camera noastra.

Ma intorc repede si urc scarile cu pasi de urias, tot ce vreau este sa deschid usa camerei si sa o vad intinsa pe pat dormind.

Apas clanta dar usa nu se deschide, este incuiata. La dracu acum chiar ca totul imi prevesteste ceva rau. Ma imping de cateva ori in ea, in incercarea de a o deschide insa nu am nici o sansa. Simt cum nervii imi clocotesc in vene si ma dau in spate, piciorul meu face contact cu usa iar aceasta cade. Respir greu si pasesc peste privind patul. Este gol, dar pe el o foaie. Inaintez repede si prind foaia cu o mana tremuranda. Parcurg repde randurile scrie de ea cu multa grija si simt cum picioarele nu ma mai tin, sigur a facut ceva rau. Aud apa curgand in baie si alerg acolo trantind usa de perete.