Adel: Speranța din mijlocul terorii✔️

11 | În căutarea unui răspuns de negăsit

În seara celei de-a șasea zi de captivitate, Adel și alți șaizeci de prizonieri fură adunați pentru a li se comunica faptul că a doua zi vor trebui să se convertească la islam.

— Niciodată nu voi deveni musulmană, răspunse Adel.

— Foarte bine. Nici nu ești obligată. Dar dacă n-o vei face, dacă refuză o singură persoană dintre voi, atunci vă vom ucide pe toți, i-o întoarse comandantul. Și mâinile tale vor fi mânjite de sângele lor.

Prizonierii creștini se sfătuiră mai târziu în aceeași seară. Le era permis pentru prima dată de la atacuri să se întâlnească într-un singur grup. Se îmbrățișară unii pe alții și plânseră împreună. Creștinii știau că trebuie să ia o decizie: să se convertească sau să se alăture rândurilor de martiri creștini.

— Putem să repetăm cuvintele care ni se vor spune, putem să le zicem rugăciunile. Dumnezeu ne cunoaște inimile și nu ne va judeca, a propus în cele din urmă un bărbat.

— Cum am putea să facem așa ceva? Am rezistat până acum. Totul a fost în zadar?

— Dar cu copiii ce facem? Suntem noi dispuși să-i vedem executați sub ochii noștri?

— Oare își dorește Dumnezeu ca toți să murim în acest sat musulman?

Discuțiile aprinse au continuat, pierzându-se parcă în depărtare, în timp ce Adel contempla asupra cumplitei lor situații. În ce o privea, nu i-ar fi venit greu să se decidă; știa că credința ei avea s-o însoțească până la sfârșit. Dar era oare drept ca deciziile ei să influențeze soarta atât de multor oameni, inclusiv soarta Christinei? Această dilemă o chinuia pe Adel, care îl striga pe Dumnezeu, rugându-se să primească un răspuns. Nu veni, însă, nici unul.

A doua zi dimineață creștinii fură adunați în curte.

— V-ați decis? Vă convertiți sau muriți? întrebă un luptător jihadist.

Nimeni nu îndrăzni să răspundă primul. Chiar și copiii cei mai mici refuzau să vorbească, prinși la mijloc între frică și lupta interioară de a rămîne fideli credinței lor. Comandantul era din ce în ce mai agitat în fața tăcerii lor încăpățânate și spuse ceva răstit către subalternii lui, în limba lor nativă. Soldații se întoarseră cu o duzină de linguri și, pentru a săvârși un straniu ritual, amestecau noroi și îi forțau pe creștini să-l mănânce. Comandantul o plesni pe Adel peste față, atunci când aceasta scuipă noroiul.

—Mănâncă-l! Mănâncă-l acum! strigă el.

Adel refuză.

Atunci fu adus un furtun și fiecare prizonier fu stropit pentru un „botez islamic", în timp ce musulmanii recitau versete din Coran. Când se termină acest ceremonial, începură să danseze ca și când ar fi fost beți, descărcându-și armele în aer și sărbătorind această așa-zisă victorie de a-i fi convertit pe creștini la islam. Creștinii, adunați laolaltă, tăcuți, se uitau plini de confuzie la soldați și la sărbătoarea lor fără rost.

Fură, însă, deznădăjduiți atunci când, la scurtă vreme după aceea, îi văzură cărând canistre cu benzină și îndreptându-se către ei. Un ofițer distins și bine îmbrăcat venea în fruntea celorlalți.

Adel îl recunoscu în acea figură pe unul dintre conducătorii de pe insula Java. Fără nici un strop de ezitare, acesta le ordonă calm ofițerilor lui să-i închidă pe creștini într-una dintre case și să stropească totul cu benzină. Înghesuiți într-o baracă din apropiere, creștinii îngroziți începură să țipe în timp ce se strângeau în jurul copiilor mici. Nu se temeau să moară pentru Hristos. Fiecare dintre ei își demonstrase curajul în repetate rânduri în perioada de captivitate. Gândul de a muri arși de vii și de a-și vedea copiii înghițiți de flăcări era, însă, prea mult de îndurat. Îngenuncheară toți împreună și strigară la unison către Dumnezeu să-i scape de o moarte atât de îngrozitoare. În timp ce se rugau, între soldații de afară se iscă o dispută.

Discutau dacă ar trebui sau nu să-i ardă pe creștini. Unul dintre ei susținea că prizonierii erau de acum convertiți la islam și că ar putea să le fie de folos în jihad. Ajunseră cu toții la această concluzie fără prea multă zăbavă. Dacă prizonierii vor fi de acord să se alăture cauzei jihadului, asta va dovedi fidelitatea și dedicarea lor față de Alah și, în consecință, vor fi cruțați.