FINALIZATĂ
,,- Mamă, o să murim?"
,,- Fugi! Adel, fugi!"
,,- Și am văzut și corpul lui, mamă... l-am văzut pe Anto... l-au omorât și pe el."
Adel a fost un suflet curajos. O inimă care s-a ținut doar de un fir de speranță, ca mai apoi să realizeze...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Adel și Christina fură puse să stea în fața tuturor prizonierilor. Comandantul se adresă creștinilor astfel:
— În curând vom fi nevoiți să le transportăm pe Christina și pe Adel până la Dahma ca să-l întâlnească pe soțul ei creștin.
Zvonul dătător de speranță al vizitei lui Methu se răspândise deja printre prizonieri. O cunoșteau pe Adel. Dacă o vor lăsa să plece, nu-și va găsi liniștea până nu va ajuta la eliberarea tuturor celor ținuți acolo împotriva voinței lor. Adel avea să fie portița lor de scăpare. Comandantul continuă apoi cu o amenințare deja familiară:
— Adel și Christina vor fi întrebate dacă vor să plece cu Methu sau să rămână aici cu voi. Dacă oricare dintre cele două vor alege să plece cu Methu, atunci vă vom omorî până la unul.
În timp ce ieșea, comandantul se aplecă în fața unei micuțe care nu avea mai mult de cinci ani. Scoțându-și cuțitul din teacă și punându-l la gâtul fetiței care tremura ca varga, adăugă plin de răutate:
— Chiar și pe tine.
Creștinii rămaseră încremeniți, cu ochii la Adel. Se întrebau cum va putea ea lua o astfel de decizie? Și se mai întrebau și ce ar face ei dacă s-ar afla în locul său. Adel știa că nimeni nu ar învinui-o dacă ar alege să plece împreună cu fiica ei și cu Methu. Dar înainte să apuce să dea un răspuns, comadantul rosti:
— Să mergem.
Acum? Adel nu avusese nici cea mai vagă idee că Methu le aștepta deja. Totul se desfășura într-un ritm prea alert. Ar fi avut nevoie de timp ca să se roage și să se gândească dacă musulmanii ar fi în stare într-adevăr să-i ucidă pe toți prizonierii creștini sau dacă fusese totul o cacialma și nimic mai mult. Cum ar putea fi în stare să-i întoarcă spatele lui Methu? Dar cum să ia o decizie care ar putea însemna moartea celorlalți prizonieri?
Până să-și dea seama ce se întâmplă, se afla deja în drum spre camera unde Methu era așezat pe un scaun, împrejmuit de ofițeri. În timp ce intrau, comandantul îi șopti la ureche lui Adel:
„Ține minte: dacă vreunul dintre voi se întoarce cu el, voi ucide fiecare prizonier. Și nu doar pe ei, ci și pe Methu. Jur că-l voi ucide și pe el."
Cuvintele de gheață ale ofițerului îi dădură lui Adel fiori pe șira spinării și îi alungară din minte orice gând că ar putea să fie o cacealma din partea lui. Adel putea să vadă suferința din ochii lui Methu și cât de mult tânjea acesta să se afle din nou alături de soția și de fiica lui!
Ultimele luni trebuie să i se fi părut lungi cât o viață de om, dar acum era plin de speranță. Era, de asemenea, hotărât – și Adel știa că Methu își făcuse această promisiune sieși – să nu iasă din cameră decât însoțit de cele două.
