Adel: Speranța din mijlocul terorii✔️

16 | Evadarea şi salvarea

După numai două luni, la 18 iunie, Adel primi de la Almin permisiunea de a-și vizita niște rude de pe o insulă învecinată. Strângând-o pe Sarah la piept, Adel întinse mâna după Christina în timp ce se urcau pe micul feribot. Almin, însă, o trase pe Christina îndărăt:

— Ea rămâne aici.

Adel îl imploră s-o lase să vină și ea, dar el nu se învoi.

— Nu mă duc fără ea, insistă Adel, însă bărbatul nu se lăsa clintit din hotărârea lui.

Era sigur că „soția" lui nu se va mai întoarce dacă o va lăsa să-și ia cu ea fiica. Totul se petrecu, însă, conform cu planurile Christinei. Își îmbrățișă mama și îi șopti la ureche „Mamă, te rog, promite-mi că tu și Sarah veți merge la tata. Te rog, te implor! Eu voi fi bine." Adel o strânse și mai tare pe Christina în brațe, întrebându-se cum va putea vreodată s-o lase de una singură pe fiica ei?

Rugămințile Christinei îi pătrunseră, însă, până în miezul ființei. Gândindu-se la curajul ei, Adel o sărută și-și luă la revedere de la ea. Știa că era ultima dată când o va vedea pentru o vreme. Sau poate pentru totdeauna. Stătea sprijinită de balustrada de pe punte și privea cum, încetul cu încetul, Christina se pierdea în depărtare. O strânse la piept pe Sarah și începu să plângă, întrebându-se din nou și din nou dacă luase decizia potrivită. Nu avea nici cea mai mică intenție să-și viziteze rudele îndepărtate. Avea să caute o cale de a ajunge la Methu înainte ca Almin să-și dea seama de evadarea ei. Apoi trebuia să găsească o soluție pentru a o recupera pe Christina.

Îi luă o săptămână întreagă până să ajungă la locul unde se afla Methu. Călătoria fusese lungă și dificilă și Adel evită să-l contacteze mai repede pe Methu de teamă ca nu cumva Almin să-și dea seama de planurile ei. Se așeză pe patul instalat în camera din spate a locuinței pentru oaspeți, strângând-o la piept pe Sarah și așteptând cu înfrigurare. Oare mă va vrea Methu înapoi cu adevărat? Și cum va fi cu Sarah? Chiar dacă Adel era acum liberă, se simțea tot ca și când ar fi prizonieră. Mai rău, se simțea ca o trădătoare. Se căsătorise cu un alt bărbat și-și părăsise fiica mai mare. Cum va putea vreodată Methu să o ierte? Își puse la îndoială deciziile în repetate rânduri și plânse până adormi.

Adel se trezi brusc, auzind cum Methu intră în casă. Se ridică, tremurând; apoi o prinse pe Sarah, care încă dormea și se ridică în capul oaselor. Fu dintr-o dată convinsă că făcuse o greșeală groaznică și dădu să fugă afară din casă. Nu se gândi unde ar putea merge; ar fugi pur și simplu. Nu putea da ochii cu Methu.

Dar înainte să pășească pragul pentru a ieși, Methu se afla deja în cameră. Fără să schițeze vreun gest cât de mic de ezitare, traversă camera și-și îmbrățișă soția, peste măsură de fericit. Apoi privi bebelușul pe care Adel îl ținea în brațe și zâmbi.

— Deci aceasta e noua noastră fiică, spuse el.

Adel plângea – de data aceasta de bucurie – prețuind fiecare clipă din mult așteptata lor reuniune. Adel voia să-l țină pe Methu în brațe pe vecie, să se bucure de siguranța pe care o simțea în brațele lui puternice. Dar știa că soțul ei trebuia să plece. Acesta nu își va găsi liniștea până nu va reuși s-o recupereze și pe Christina.

Adel avu de așteptat zile întregi, cu nervii încordați la maximum, neprimind vești nici despre Methu, nici despre Christina. Dacă au ucis-o deja pe Christina? Dacă Methu e mort? Nu sunt toate astea din vina mea?

  Încercă să alunge toate aceste întrebări chinuitoare care îi treceau fără încetare prin minte, rugându-l pe Dumnezeu s-o asigure că cei dragi ai ei erau bine.

Adel găsi liniștea de care avea nevoie citind pasaje cunoscute din Scriptură, fragmente care îi lipsiseră atât de tare pe timpul celor optsprezece luni în care fusese ținută prizonieră. Își aminti cum soldații jihadului îi rupseră Biblia în bucăți pe când se afla în junglă. Adel dechise cartea la capitolul 13 din Filipeni și, după cum îi era obiceiul, citi cu voce tare cuvintele: „Pot totul în Hristos care mă întărește".

  Își aminti când le citise ultima dată. Se afla pe dealul din spatele satului ei, chiar în ziua atacului. De atunci parcă se scursese o viață, timp în care călătorise până în iad și înapoi. Știa că suferințele ei erau departe de a se fi sfârșit și nu putea înceta de a se gândi la Christina, întrebându-se dacă nu cumva își trădase propria fiică.

La mai bine de două săptămâni de la plecarea lui Methu, Adel află, în sfârșit, că acesta își recuperase fiica și că o aștepta să li se alăture imediat. Aveau să se întâlnească în sfârșit cu toții, să fie din nou o familie. Lacrimi de bucurie i se scurgeau pe obraji și-i mulțumea Domnului că Methu reușise să-i salveze fiica. Dar acum se întreba... cât de departe va merge Almin ca să le aducă înapoi?