24 Decembrie
Astăzi este 24 Decembrie, este deja iarnă, iar Dya încă nu este aici, alături de noi, lângă șemineu, râzând de poveștile inventate de Jimin și Hobi.
Este în comă, de 4 luni jumătate, Dya stă așezată pe patul de spital, cu ochii închiși, nemișcată.
În timp ce zăpada albă ca laptele se așternă pe acoperișurile caselor și străzile asfaltate din Seul, viața unui copil de 14 ani este în joc.
Cum s-a ajuns la asta? Am fost idiot..si nu doar idiot..am rănit-o..și nu doar am rănit-o..din cauza mea, Dya îsi poate da ultima suflare în orice moment..
JM-Și deodată...BOOM! *țipătul puternic al rozaliului, i-a făcut pe toți să tresară, speriați de fulgerul de afară*
M-Oh..e așa..nostalgic..*a spus șatena cu un oftat vizibil dezamăgit*
JM-De ce??? Sunt plictisitor?? *a întrebat acesta speriat*
JK,S-Dyei îi era frică de tunete și fulgere..*au spus aceștia sincron, ridicându-și privirile din pământ și aruncându-și priviri nervoase unul altuia*
JH-Nu e corect! Și Dya ar trebui să fie aici și să petreacă cu noi! E numai vina lui-
RM i-a făcut semn să tacă încercând să nu îi atragă atenția lui Yoongi, care deși auzise totul, continua să îl privească cu ură pe brunet.
H-Am eu o idee! De ce nu mergem la Dya? Dacă ea nu poate venii la noi, putem merge noi la ea! *a spus Hana, făcându-i pe toți să se lumineze la față*
M-Așa facem! *a spus Miruna ridicându-se și fugind spre cuier pentru a se încălța și a-și pune geaca roz pe aceasta*
În timp ce toată lumea se grăbea să se îmbrace cât mai repede posibil, Yoongi încă stătea pe jos, luminat la față de o lumină gălbuie din partea șemineului.
RM-Yoongi, nu vii?
S-Nu..m-mergeți voi..
M-Dar în 30 de minute va fi Crăciunul!
S-Crăciunul e doar o zi ca toate celelate..Nu am nimic de dat și la cât de nesimțit sunt merit doar să mor. *a spus acesta lăsându-și privirea în jos, sperând ca ceilalți să plece mai repede ca să nu îl vadă plângând*
TH-Kookie..Yoongi hyung e trist pentru că a făcut un lucru rău. Dar poate cadoul său va fi ca Dya să se trezea-
JK-Shhh, Tae baby nu vorbii prostii. Hai, pune geaca pe tine și hai la mașină.
Taehyung a afirmat, puțin deranjat de faptul că brunetul nu l-a ascultat, dar era obișnuit să tacă, știa că Jungkook era mai matur ca el și avea mai multă dreptate.
Toți au plecat, lăsându-l pe micul blond să izbucnească în lacrimi, fața sa devenind roșie și ochii umflați. Se ridicase în picioare pentru a se îndrepta spre balcon și a privii cum farurile mașinii negre a lui Hoseok se aprindeau, dispărând rapid din raza viziunii sale. A început să țipe și să urle din toți plămânii, până ce gâtul a început să îi vibreze, simțind o usturime profundă cum îi distruge corzile vocale.
A strâns bara subțire din metal ce îi venea până la brâu, încercând să îsi ridice capul pentru a privii cerul înstelat. Fulgii se așezau ușor în părul său blond, dar parcă nu mai era așa frumos să privească cerul, fără o pitică care să îl tragă de mână, rugându-l să facă un om de zăpadă în sufragerie.
Parcă nu era la fel fără o micuță înfofolită până în gât cu paturi groase și pufoase, plângându-se că nu mai suportă răceala. Parcă nimic nu mai era la fel, și deși avea să fie primul lor Crăciun împreună, Yoongi deja visase totul..Iar lănțișorul cu inițialele lor era încă în dulapul său, prăfuit și neatins..care crede că așa va rămâne.
