Neașteptat

1. Mutarea

*Perspectiva Emmei*

Sunt pe drum, împreună cu fratele meu geamăn, Jacob. Mergem spre Beacon Hills pentru a investiga adevăratele evenimente în urma cărora mama noastră a murit. Țin să subliniez "adevăratele elenimente", deoarece poliția locală ne-a transmis că a murit în urma unui atac de animal, însă familia mea știe prea bine ce tip de animal.

Vârcolacii sunt acela combinație dintre oameni si lupi mult mai puternice decât orice om. Știu aceste lucruri și sunt sigură că vârcolacii există, deoarece și familia mea este una de vârcolaci.

În urmă cu doi ani, după moartea bunicului nostru, care locuia în Beacon Hills, părinții au decis să se mute acolo pentru a nu lăsa casa singură și nesupravegheată, iar pe mine și pe fratele meu au decis să ne lase să stăm singuri în New York, pentru a urma un liceu bun. În urma celor întâmplate am hotărât să mergem până acolo pentru a desluși misterul, după care ne vom întoarce înapoi în New York. Sper ca această "vacanță" să dureze cât mai puțin.

Brusc vocea fratelui meu mă scoate din gândurile mele.

-Emm!!

-Hm!? Ce s-a întâmplat?

- Am ajuns! Haide coboară!

Imi ascult fratele si cobor din mașină. Ne luăm bagajele și ne îndreptăm spre ușa de la intrare. Deschidem ușa și intram într-un hol, apoi imediat într-un living uriaș. N-am mai fost de mult aici și se pare ca ai mei s-au descurcat de minune cu aranjarea casei. Imediat ce pătrundem în living îl vedem pe tata stând pe canapea, îmbrăcat tot în negru, uitându-se la o poza cu mama. Am simțit că mi se rupe sufletul când s-a uitat spre noi cu fața umflată de la plâns, a venit, ne-a luat în brațe și ne-a spus:

-Doar pe voi vă mai am și o să fac tot ce este posibil să vă apăr!

Tata, care înainte era un prosper si puternic om de afaceri, acum este la pământ. Omul care odata era cel mai de temut alfa, acum aproape că nu mai e nici om. Nu m-am gândit niciodată că-l voi găsi așa. Eram prea axată pe dezlegarea cazului. După moarte mamei, și eu cât si Jacob, parcă ne-am transformat în demoni. Am devenit extrem de răi, poate că așa a putut psihicul nostru să reziste șocului, însă tata, el s-a închis în el, nu se mai duce la firmă și abia dacă le mai răspunde angajaților.