Neașteptat

4. Prânzul

*Perspectivă Stiles*

Fir-ar să fie, nici de 2 minute nu s-au cunoscut și deja se simt tensiunile între gemenii noi și minunata gașcă din care fac parte. Chiar îmi pare rău, îmi place de ei, emana o încredere, dar nu vreau să îi las așa să stea singuri. Sunt noi aici și nu cunosc pe nimeni, însă dacă gașca nu-i va accepta, trebuie să mă conformez regulilor. Dar, stai, eu sunt Stiles, care încalcă mereu regulile, deci o să-i integrez cât mai mult în gașca.

O sonerie mă scoate din gânduri, e cea care anunță că e timpul prânzului.

- Haideți dragilor, să vedem ce bunătăți ne-a mai pregătit doamna de la bucătărie, spun în timp ce mă pun în spatele colegilor noi, încercând să-i împing de la spate, dar nu se clintește nimic.

Pe Jacob mă așteptam să nu-l pot împinge, dar pe Emma. Frate, ce pricăjit am ajuns.

- Ți-ar prinde bine niște sală, frate, mă ironizează Scott văzându-mi eforturile depuse, dar în zadar.

- Dap, dar până atunci, haide să băgăm niște calorii în noi, îi răspund lui Scott.

Se pare ca iar i-am făcut pe toți sa râdă. Ehh, talent!!

***

Ajungem în cantină și așteptăm cuminți în fața bufetului, așteptându-ne mâncarea.

- Nu-mi place de loc de ei, îmi șoptește Scott.

- Scott, îi prind mâna aflată pe umărul meu și îl privesc direct în ochi. Te-am văzut cum te-ai uitat la ea.

*Perspectivă Scott*

O fi el cel mai bun prieten al meu, dar câteodată mă calcă pe nervi cu capacitatea lui de a observa orice.

- Nu pot sa neg, fizic e ce trebuie, dar pare multă aroganță, îi răspund.

- Dă-i o șansă frate, poate o să iasă ceva frumos.

Dau din cap în semn afirmativ, când simt doua brațe ce se încrucișează în jurul abdomenului meu.

- E totul în regulă? mă întreabă Kira. Pari neliniștit.

Ahh, cum puteam uita că e și ea aici și mai ales cum puteam uita că am o iubită, la care țin, sau așa cred.

- Da, sunt ok. Nu știu ce să mănânc, îi răspund încercând să nu mă mai gândesc la Emma.

Sper doar ca nimeni să nu fi auzit mica mea discuție cu Stiles, mai ales sper sa nu fi auzit Kira.

*Perspectiva Emmei*

Oo, nu dragă Scott, se pare că nu știi că ai de-a face cu un vârcolac cu un auz extrem de fin.

Deci așa, mă place, dar mă crede arogantă, perfect, asta o să-l țină la distanță. Nu-s genul care să umble cu oamenii normali. Toți iubiții mei de până acum au fost ființe supranaturale. Și mai ales că Scott nu e genul de persoană pentru care mi-aș încălca principiile.

Sunt ultima care stătea la coada pentru mâncare. Gașca de ciudați a dispărut din aria mea vizuală și mai ales fratele meu, care pare ca se ține dupa Malia, sau cum o chema-o.

Îmi vine rândul să îmi aleg mâncarea. Super, salată Cezar, preferata mea. Se pare că puștii ăștia din liceu nu știu ce e bun și sănătos, având în vedere că din mormanul de salată lipsea doar un bol în afară de cel luat de mine. Măcar cineva cu gusturi bune pe aici. Mă îndrept spre frigider de unde îmi iau o Cola zero.

Când mă întorc cu fața spre sala imensă de mese mă agit puțin că nu văd pe nimeni cunoscut, însă o mână se ridică pentru a-mi indica locul spre care să merg. Era mâna lui Scott. Băiatul ăsta chiar o să stea cu ochii pe mine mereu?

Mă așez la masă, pe singurul loc rămas liber, chiar în fața lui Scott.

- Ții regim sau ceva? mă întreabă Lydia reușind să-mi distragă atenția de la tipul din fața mea.

- Da, aș vrea să mă reapuc și de sală, îi răspund.

- Putem merge împreună, se bagă Scott.

Zâmbesc fals la el, mai mult din complezență. Îmi îndrept privirea spre mâncarea mea, și observ ceva ciudat. Persoana despre care am afirmat că are gusturi bune este chiar în fața mea. E Scott. Normal că are gusturi bune, doar ma place. Îmi continui masa fără a baga de seama coincidența.

*Perspectivă Scott*

Încep să mănânc mai trăgând câte puțin cu ochiul la cea din fața mea. Hei, m-a copiat, mănâncă mâncarea mea preferată. Sau cum ar zice Lydia "poate e doar o coincidență!" , însă nu, Scott McCall nu crede în coincidențe. E ceva cu fata asta, ceva ce mă atrage și totuși ceva ce mă respinge.

- Și, am auzit ca aveti o echipă de lacrosse a liceului. Credeți că mai sunt locuri? ne întreabă Jacob curios.

- Da sigur, chiar avem nevoie de oamenii noi, îi răspund pe cel mai drăguț ton posibil. Vom vorbi cu antrenorul și cred că mâine vei putea da o probă.

- Super, de abia aștept.