Neașteptat

Capitolul 19

*Perspectiva lui Scott*

Nu știu cum de am ajuns în mașină, nu știu cum de am reușit să o pornesc și nici nu mai stiu dacă am sătutat-o pe Emma înainte de a pleca. Dacă n-am făcut-o, sper să mă ierte și să mă înțeleagă. Merg cu o viteză pe care nici nu mă gândeam că mașinuța asta o poate prinde, sper doar să îi țină si frânele. Fac orice să ajung cât mai repede, tocmai de aia am trecut și pe roșu de câteva ori. Norocul meu e că nu m-a văzut nimeni.

Ajung și nici nu s-a oprit bine mașina că am și sărit din ea. Chestiile astea o să mi-o plătească, jur asta. Îmi pot face mie orice, dar dacă se ating de mama sau de Emma, o să regrete.

Intru în casă și instant toate privirile se îndreaptă spre mine.

- Scott, nu trebuia să vii, țipă mama vizibil îngrijorată.

- Mamă, nu o să te las niciodata, îți promit. Asta este datoria unui fiu, să-și protejeze mama și iubita, spun privind-o în ochi.

- Ahh, ca emoționant, aproape mi-a dat o lacrimă, aud vocea pe care cândva adoram să o aud, dar acum mă scoate din sărite.

- Tu să taci, țip la Kira.

- Sau ce? țipă și ea la mine.

Ce s-a întâmplat oare cu fata supusă care mă adoră. Cum de s-a transformat așa de mult? Aa, da, e rănită, însă nu mă gândeam niciodată că o să se schimbe radical. Știu, am fost extrem de egoist, când mi-am ales fericirea în ciuda suferinței Kirei, dar ce era să fac? Să nu-mi ascult inima?

- O să regreți că te-ai legat de mama, jur!

- Și tu o să regreți că m-ai rănit, țipă ea în continuare la mine.

- Și nu se putea să îmi spui asta în alt fel decât așa? Puteam să o clarificăm calm, îi spun.

- Calm? Scott, ai pornit un război. Și nu uita, că eu te cunosc cel mai bine. Poți să vii după noi cu o întreagă armată. Degeaba. Un cuvânt dacă îți zic, te sinucizi, mă amenință Kira. Theo, acum haide să îi arătăm Melissei ce frumoasă este pădurea noaptea.

Theo se îndreaptă spre mama, dar îl prind de mână.

- Asta doar peste cadavrul meu, spun în timp ce ochii mi se înroșesc.

- Dacă insiști, adaugă Kira ironică.

Îl prind pe Theo mai bine de mână și îl arunc într-un perete. Asta cred că îl va încetini. Acum sunt față în fața cu Kira. Obișnuim să alergăm unul spre altul ca să ne îmbrațisăm sau sărutăm nu să ne luptăm. Cum să dau în ea? Nu aș face asta niciodata, eu respect ce a fost, nu ca ea.

Ne apropiem cu pași timizi unul de altul, stând amândoi în gardă.

- Ehh, scumpule, a venit momentul să vezi ce poate face o fată.

Știam că este o luptătoare bună, însă acum nu îmi este frică de ea. Aș sta, daca aș putea și aș lasa-o să mă lovească. Chiar aș face-o dacă viața mamei n-ar fi în joc. Însă cum să fac?

Simt cum ceva mă trage de umăr și mă întoarce cu spatele la Kira. Fir-ar credeam că o să dureze mai mult până își va reveni băbălău de Theo. Începe să mă lovească cu pumnii și să îmi sfâșie pieptul cu ghearele. În scurt timp i se alătură și Kira, reușind să mă pună la pământ. Nu auzeam amenințările celor doi, ci doar plânsul mamei, iar asta mă sfâșia mai rau decât orice gheară. S-au oprit. Poate și-au dat și ei seama că nu dau doi bani pe bătaia lor. Dacă nu mă omoară nu au rezolvat nimic. Se ridică de pe mine și îi văd cum se îndreaptă spre mama. O, nu! La naiba cu mila mea cu tot. Acum o să mi-o ia pe mama și cine știe ce îi vor face.