Neașteptat

Capitolul 21

*Perspectiva Emmei*

Un sunet îngrozitor îmi întrerupe somnul meu minunat de frumos. Întind mâna spre telefonul care îmi suna încontinuu. Mă uit la ecran să văd cine mă caută așa devreme. Era tata.

*Conversație telefonică*

Tata: Unde umbli și la ora asta? De ce nu ești acasă, domnișoară?

Îmi îndepărtez puțin telefonul de ureche, pentru că altfel țipătul tatei mi-ar fi spart timpanul.

Eu: Dorm tata!

Tata: UNDEEE?

Eu: Sunt la Scott.

Tata: Aa, bine. Ai fi putut să mă anunți, dar e ok. De Jacob și Malia ce știi?

Eu: Sunt și ei aici, dorm.

Tata: Ok, să veniți și voi acasă mai târziu!

Eu: Da tata

Tata: Hai, somn ușor!

Eu: Sigur mai pot eu să dorm după țipetele tale.
Tata: Ce să-ți fac, dacă mi-ar răspuns tu prima si nu Jacob.

Eu: Paaa!

*Sfârșitul conversației telefonice*

Pun telefonul înapoi pe noptiera de lângă pat și mă întorc cu fața spre bărbatul de lângă mine, care încă mă ținea în brațe. Ce ciudat, eu mă întorc pe toate părțile când dorm, însă acum m-am trezit în aceași poziție în care am și adormit. Îmi fixez privirea pe fățuca  lui perfectă. Chiar e perfectă și nu doar fața ci totul e perfect la el.

Mă întind puțin spre fața lui și încep să-i sărut fiecare colțisor al ei. Știu că ar fi trebuit să-l mai las să doarmă, dar mă plictisesc fără el. Chiar cred că am avut o viață plictisitoare înainte de el. Doamnee, ce spirituala sunt. Nu era genul meu asta, dar nu știu ce e cu mine.

*Perspectiva lui Scott*

Simt ceva umed și dulce pe toată fața. Deschid ochii. E Emma care mă sărută. Aș fi vrut să o trezesc eu așa, dar nu mă pot plânge nici așa.

- Neața, spun cu cel mai frumos zâmbet pe care îl am.

- Bună dimineața, îmi răspunde și Emma, sărutând-mă în continuare.

- Ce am făcut să merit o astfel de trezire? o întreb.

- Doar pentru faptul că ești așa cum ești, meriți tot.

La asta nu prea mă așteptam. Îi prind cu o mână bărbia și îmi lipesc buzele de ale ei. E perfectă cu totul.

Un sunet insuportabil ne distruge momentul perfect. Telefonul ăsta strică tot. Cred c-o să-l arunc într-o zi. Îl iau și răspund.

*Conversație telefonică*

Antrenorul: McCall, ești un iresponsabil!

Eu: Ce am făcut?

Antrenorul: Azi avem meci. Ești căpitanul echipei. De ce nu sunteți la antrenament?

Eu: Pentru că nu m-a anunțat nimeni nimic de niciun antrenament.

Antrenorul: A, nu?

Eu: Nu!

Antrenorul: Ups, greșeala mea. Acum strânge toată echipa și veniți la antrenamente.

*Sfârșitul conversației telefonice*

Doamnee, cât e de aiurit.. Mă întorc cu fața la Emma și încerc să reiau momentul de unde l-am lăsat.

- Cine era? mă întreabă.

- Deja geloasă?

- Nuu, îmi răspunde în timp ce eu ridic o sprânceană iar ea își dă ochii peste cap. Binee, poate doar puțin.

- Era antrenorul. Cică avem meci diseară. Stai puțin, avem meci diseară, sar repede din pat.

Îmi iau telefonul, intru pe grupul de WhatsApp al echipei și îi sun pe băieți.

- Băieții, vreau să vă zic pentru început că nu, nu mai dormiți. Deci, acum 2 minute m-a sunat antrenorul și a zis că diseară avem meci, așa că pregătiți-vă și vă aștept cât mai repede pe teren.

Îmi dau pantalonii jos, îmi iau un prosop și mă îndrept spre baie, însă ceva mă oprește să nu intru în baie. Era privirea Emmei, puțin perversă. Se ridică, vine spre mine și când ajunge în fața mea mă sărută. Iși strecoară unghiile prin părul meu și mă trage ușor. O prind de șolduri și o ridic, ea înconjurându-mi abdomenul cu picioarele. Mă îndrept înapoi spre pat și o întind pe el, eu punându-ma peste ea, acum jucându-mă eu cu mâinile în părul ei. Cu o forță mult mai puternică decât a oricărui om mă prinde de umeri și mă întoarce, punându-se ea peste mine. Mă sărută mai pasional ca niciodată, de pe buze coborând pe gât. Dintr-o dată se oprește și se ridică băgându-și mâinile în păr.

- Scuze, m-a luat valu', spune.

- N-ai de ce să-ți ceri scuze.

- N-am vrut să reacționez așa.

Mă ridic în fund și o iau în brațe.

- Oricând ești tu pregătită e perfect, spun.

Zgomotul ușii care se deschide o întrerupe pe Emma din a zice orice. Sper doar să nu fie mama.

- Băi, ce faceți? Întreabă Jacob.

- Eu mă pregătesc, spun uitându-mă la el.

- Văd, hai odată!

* Perspectiva lui Jacob*

Merg spre camera lui Scott pentru a îi cere un prosop. Deschid ușa și imediat  regret că nu am bătut la ușă. Adică, ea m-a prins pe mine în situații de genul, dar eu pe ea niciodata. Ce ciudat e! Nu credeam că o să reacționez așa.

- Ăăă, trecând peste asta. Uite de ce am venit. Vreau un prosop, spun.

- Îți dau imediat, spune Scott, ridicându-se de pe pat, asta după ce Emma se ridică de pe el.

Scott îmi aduce prosopul și îi șoptesc în așa fel încât doar noi să auzim.

- Dacă o faci să sufere, te omor!

- Niciodată, îmi răspunde.

- Și data viitoare, încuiați ușa, spun după care plec.

* Perspectiva Emmei*

Ce situație ciudată. Bine, mă gândeam cum o să fie prima dată când Jacob mă prinde în așa o situație și culmea, nu mă simt așa de stânjenită cum mă așteptam, sau așa cum s-a simțit Jacob.

- Merg să fac duș. Vii? mă întreabă Scott, apoi râzând intră în baie.

Oare ar trebui să mă duc după el? De fapt nu, nu mă duc. Adică o fi el sufletul meu pereche, dar nu văd de ce am grăbi lucrurile. Adică, dacă facem tot de acum o să ne plictisim tot restul vieții, nu?

Mda, e mult mai bine, stau eu aici cumințică în pătuț și îmi aștept iubitul.

Îl văd pe Scott cum iese din baie cu prosopul în jurul taliei, se îndreaptă spre mine și mă sărută. Apoi merge spre dulap să-și ia echipamentul pentru antrenament. Se duce înapoi în baie, de unde iese îmbrăcat.

O bătaie în ușă se aude, după care Jacob și Malia intră. Se pare că și-a învățat lecția micuțul meu frate, pentru că da, e mai mic, cu 20 de secunde, dar e mai mic, piticu'.

- Eu zic că noi să mergem la antrenament cu mașina ta, iar fetele să se ducă acasă cu mașina mea, spune Jacob.

- Da, cred că e perfect așa. Cred că noi o să stăm toată ziua acolo, deci vă așteptăm la meci, spune Scott.

- Da, e perfect, le luăm noi și pe celelalte fete și venim toate la meci, spun.