Intro

178 14 6
                                    

???: Bine te-am gasit.

Elisabeth: Cine e? Unde sunt?

???: Suntem in capul tau Elisabeth.

Elisabeth: Deci tu ai fi conștiința mea sau ceva?

???: *chicot* Nu, nu sunt.

Elisabeth: Stai, sunt moarta?

???: Ar trebuii, insa esti inca vie. Ambulanta a ajuns la timp.

Elisabeth: Oh

???: Elisabeth, antreneaza-te. Oriunde te vei afla. Iti v-a fi de folos. Te vei putea apara.

Elisabeth: Ce rost are? Cand v-a afla ca sunt inca vie ma v-a ucide, si de data asta cu siguranta nu v-a rata.

???: Te-ai zbatut sa traiesti. Esti mai puternica decat crezi, dar trebuie si sa ai incredere in tine. Cand vei fi pregatita voi venii dupa tine.

Elisabeth: In ce sens vei venii dupa mine? Cine esti tu?

???: A fost injunghiata de multiple ori in piept. A avut nevoie chiar de un trasplant de plămâni. Este incredibil ca inca traieste. Fata asta a fost foarte puternica

????: Ce credeti ca se v-a intampla cu ea?

???: Cu siguranta v-a fi dusa la un centru psihologic. Probabil are multe traume.

Elisabeth: Ce se-?

???: Incepi sa te trezesti Elisabeth.

Elisabeth: Stai, inca nu mi-ai spus cine esti!

???: Vei afla cand v-a fi momentul. Pregateste-te.

Elisabeth: Stai! Nu pleca!
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.

Asistenta: Doctore, s-a trezit.

Doctorul: Hey domnisoara Brook. Ma bucur ca te-ai trezit. Eu sunt Doctor Calvin.

Elisabeth: *ma ridic rapid in fund* U-ugh... Ma doare pieptul..

Dr. Calvin: E si normal domnisoara. Ai fost injunghiata de mai multe ori iar plamanul drept a fost perforat, asa ca ai avut nevoie de un trasplant. Iti poti amintii ceea ce s-a intamplat inainte sa lesini?

Elisabeth: Normal ca-mi aduc aminte, doar nu sunt idioata. *imi frec ceafa*

Dr. Calvin: *sigh* Daiane, o las in seama ta deocamdata, trebuie sa ma intorc la alt patient.

Daiane(asistenta): Desigur domnule.

Doctorul a iesit afara insfarsit. Imi e deja antipatic. -_-

Elisabeth: Cat timp am fost in coma?

Daiane: aproape 2 zile domnisoara.

Elisabeth: Spune-mi Elisa, nu suport sa mi se zica domnisoara.

Daiane: Ok Elisa *zambeste*

Ce zambet fals are, se vede ca isi uraste munca.

Elisabeth: De ce am un bandaj in jurul gatului?

Daiane: Aveai un simbol ciudat insangerat la ceafa.

Elisabeth: Aha... Cat timp v-a trebuii sa stau aici?

Daiane: nu se stie inca cu exactitate dar ai putea sta 2 saptamani.

De abea 3 intrebari si e deja sictirita? Ar trebuii sa mai lucreze la capitolul socializare.

Elisabeth: *ma ridic in picioare*

Daiane: Hey,ar trebuii sa ramai in pat!

Elisabeth: Nu mai poate omul sa mearga la baie? -_-

Daiane: Ugh, du-te.

Elisabeth: *merg la baie* Halal personal are spitalul asta.

Ma uit in oglinda si vad ca aveam cateva bandaje pe fata. Cateva taieturi erau deja cicatrizate asa ca erau la vedere. Imi dau jos șortul acela sau orice ar fi si... dap, sunt plina de bandaje. Imi aduc aminte de semnul despre care vorbise asistenta asa ca decid sa-mi dau jos bandajul de la gat.

E... Un cerc cu un "X" in el? Nu pare facut cu cutitul, totusi doare putin.

In fine, imi pun șortul ala inapoi pe mine si imi impletesc parul pe o parte.
Decid sa-mi dau jos toate bandajele de pe fata, eram plina de cicatrici, insa nu dureau prea tare.
Ies din baie si.. Evident ca asistenta aia morocanoasa imi sare-n fata.

Daiane: De ce ti-ai dat jos bandajele?

Elisabeth: Nu mai am nevoie de ele. Ranile sunt deja vindecate. *dau sa ies din camera dar aia ridica gura*

Daiane: Unde crezi ca te duci?

Elisabeth: Ma duc sa ma plimb putin prin spital ca sa ma dezmorțesc. Ce, nu am voie nici sa merg acum? -.-

Daiane: Doar nu te baga in vre-un bucluc, raspund eu pentru tine -_-

Ies din camera fara sa mai spun vre-un cuvant. Insfarsit am scapat de asistenta aia si gura ei.

Ma plimb pe coridorul alb, si tot ce vad sunt doar cateva scaune cu rotile si o targa de spital.

Ce naiba? Sunt doar eu la etajul asta?

Mai merg putin si vad un ceas pe perete.

E 2 noaptea, deci de asta nu e nimeni, dorm toti. Iar doctorii sunt pe la parter cel mai probabil.

Ma intorc in camera mea, unde din fericire nu mai era nimeni, si ma uit putin imprejur.

Un mic televizor pe perete, 2 paturi de spital, cateva perfuzii langa patul meu, niste perdele de un verde deschis ca manusile de unica folosinta ce folosesc prin spitale si cateva panze de paianjeni prin colturi. Clasic pentru o camera de spital.

Poate ar trebuii sa ma odihnesc putin. Maine voi mai explora spitalul, oricum nu am nimic de facut.

Ma bag in pat si imediat cad intr-un somn adanc..

-----------------------------------------------------------

Asta a fost primul capitol, din cate puteti vedea Eli a noasta nu moare asa usor :)

Ma mir ca a iesit asa lung capitolul lol. Sper sa va placa, va pup. Byeee.

CreepyPasta - Where there's light There's also darknessUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum