După

1/8

***

        — Alo? spune vocea unui băiat din spatele apelului.

      Mă uit spre Zoey, aceasta se uită înapoi spre mine mirată. Nu am nici cea mai mică idee cine ar putea fi. Mă pregătesc să închid apelul, dar Zoey îmi smulge telefonul din mană. Îmi face semn să tac.

       — Uhm, bună, scuze de deranj, am primit un apel de la acest număr, dar nu am apucat să răspund, vă pot ajuta cu ceva? spune Zoey ranjind într-un mod ciudat spre mine.

Nu știu ce voiam exact să aflu, dar știam sigur că ceva mama îmi ascundea în legătură cu aceasta persoană din spatele numărului. 

       — Mhm, răspunde acesta.

      Zoey s-a uitat spre mine ridicand ambele sprancene. Nu recunoșteam vocea, era o voce groasă, dar nimic cunoscut. Mi-am ridicat degetele spre Zoey și i-am făcut semn să închidă. Nu trebuia să fie și ea implicată în treaba asta. 

       — Îmi poți spune totuși un nume? insistă Zoey către apelant.

       — Poate altă dată! iar după aceste vorbe apelul s-a încheiat.

     M-am ridicat de pe pat și am smuls telefonul din mana lui Zoey. Ciudat. De ce nu a vurt să vorbească? Simțeam un semntiment foarte ciudat în mine. Simțeam de parcă voiam să aflu cine este, dar ceva mă oprea.

       — Ce a fost asta? întreabă Zoey.

      — Mai bine nu mă amestecam în toată treaba asta! spun aruncand telefonul pe pat.

      — Stai calmă Eva, cand o ușă se închide, alta se deschide. Poate nu îți ascunde nimeni nimic și doar ți-ai format asta în cap, îmi spune Zoey în timp ce îmi cuprinde mainile.

      — Înțeleg asta, doar că simt că ceva e greșit, simt că toată lumea îmi ascunde ceva, mă gandeam că poate voi găsi ceva prin a începe să caut singură.

     — Hmm, nu cred că îți face bine să te gandești atat de departe. Haide, ne uitam la un film, maine încep cursurile și trebuie să fim pregătite moral.

     M-am uitat spre ea și am zambit. Are dreptate, am nevoie de o relaxare. Toată ziua de azi a fost epuizantă. Parcul de distracții a fost o alegere bună, ne-am simțit bine, dar mintea mea nu mai putea rezista cu atatea întrebări fără răspuns.

     Ne-am așezat amandouă pe patul lui Zoey și am aprins televizorul. Zoey a găsit un film de acțiune pe un program și a rămas că ne vom uita la el din moment ce nu mai schimba canalul. Filmul părea interesant, Tom Cruise era protagonistul. După ceva timp am fost prinsă în firul acțiunii. Nu mă mai gandeam la nimic altceva decat la ceea ce vedeam pe ecranul televizorului.

       "Nicholas, this is your fault... none of this would have happened if you had been more careful"

     Auzind această replică din film, inima mi-a stat în loc. Nicholas de ce îmi sună atat de cunoscut?! Nu am cunoscut pe nimeni în utima vreme pe care să îl cheme așa. Ciudat. Totuși pe cat de ciudat mi se părea, o idee și mai ciudată mi-a trecut prin minte. 

     M-am uitat spre Zoey, aceasta dormea liniștită langă mine. Nu știu de cand a adormit, dar mă bucur că nu este trează. Chiar îmi doream ca aceste treburi pe care voiam să le rezolv, sa rămană să le fac singură așa cum mi-am propus de la început. 

     Am pus mana pe telefon, mi-am trecut cu cealaltă o șuviță de păr după ureche și am expirat. Am apăsat pe ecran și mi-am pus telefonul la ureche. Știu, era tarziu, dar voiam.. voiam să fiu sigură.

     Ring

     Ring

     Ring

     Nimic. Nu răspundea nimeni. M-am uitat la ceas, ora 23:00. Mi-am trecut o palmă peste frunte. Normal. Toată lumea doarme. 

     Am trantit telefonul pe pat și mi-am făcut pași spre baie pentru a mă schimba în pijamale. Ajunsă, m-am uitat în oglindă. Arătam mult mai bine, mult mai sănătoasă comparativ cu acum cateva luni de zile. Mă simțeam mult mai bine, mă simțeam relaxată. Îmi plăcea într-un fel de persoana pe care o vedeam, doar că încă nu eram mulțumită complet. 

     Mi-am schimbat hainele și voiam să îmi prind părul cand dintr-o dată mi-am auzit telefonul sunand. Un fior mi-a trecut prin corp și am început să alerg pană am ajuns în dreptul lui. L-am ridicat de pe pat și m-am uitat mirată spre el. Degetele au început să îmi tremure. Am răspuns. 

       — De ce mă tot suni? îmi spune o voce groasă și răgușită de băiat.

     Am tresărit. Oare visez? Vocea.. o știu de data asta. O știu doar că nu pot să îmi dau seama cine este. Simt că o știu, dar în aceași timp nu o recunosc. 

       — Nu ai de gand să vorbești acum? adaugă acesta iritat.

     Simțeam că nu pot scoate niciun cuvant pe gură. Mă simțeam blocată. Oare el e? Cel din carusel? Oare chiar el e? Cel de la Cloud Gate? Nu cred.. dar, ce treabă ar avea cu mama? De ce mi l-ar ascunde mama?

       — Nick? Cu cine vorbești la ora asta? aud glasul unei fete din spatele apelului.

     Am înghețat. Nu! Nu, nu , nu. Am închis apelul. Nu vreau să mai aflu nimic. Oricine ar fi, e prostesc din partea mea să sun la ore ca acestea. Deranjez lumea fără să am vreun motiv anume. Nu știu ce a fost asta, dar simt că nu puteam să mai ascult continuarea apelului. Poate nu era el, poate am deranjat o persoană de aiurea la ora 23:00. 

     Bravo Eva!

     Mi-am pus telefonul pe noptieră și m-am așezat pe pat. Mi-am trantit capul pe pernă. Nu mai puteam să continui așa. Să mă simt legată de trecut în halul ăsta. Trebuie să învăț să îl las în spate, unde îi este locul. Maine încep o nouă etapă din viața mea. Un nou drum, care sper să îmi placă. Să cunosc mai multă lume. 

     Maine simt că va fi o zi plină de surprize.